„România este pe marginea prăpastiei, nu mai are oameni de stat!”

Reporter: Ce faceți în Maramureș, în Baia Mare?

Răzvan Theodorescu: Am venit la invitația prietenului meu, inginerul și fostul deputat, Nicolae Bud cu care am vechi relații, pentru lansarea unui album dedicat orașului Baia Sprie, un album remarcabil, iar acum am venit de la o conferință la, eu îi spun Univer­si­tatea de Nord, în continuare, Facultatea de Litere. A fost și lansarea unei cărți care mi-a fost dedicată. Carte care a fost scrisă de Narcis Dorin, directorul Muzeului Peleș.
Trebuie să spun că am rămas extrem de impresionat că aici, la Baia Mare, există o relație care este rarisimă în România și care este esențială pentru viitorul culturii române, legătura între economie, lumea afacerilor și cultură. Acest album a fost sponsorizat de o importantă companie băimăreană, Electro Sistem, condusă de un capitalist destoinic, Ștefan Blasco. M-a impresionat acest lucru! Iar astăzi am fost la bibliotecă, trebuie să adaug, una dintre cele mai bune din țară, din Transilvania, este cea mai bună, iar pe prietenul meu, fostul senator Teodor Ardelean, îl știu de multă vreme. Sigur, sunt sensibil că am dat peste o vitrină cu cărțile mele. O gentilă atenție! Iar la universitate am fost din nou impresionat, vedeți, plec impresionat din Baia Mare (academicianul a zâmbit cu toată fața n.r.) de mediul academic, de numărul studen­ților, de calitatea lor, mi-am dat seama după întrebările pe care le-au pus atunci când a fost lansată cartea despre mine. Voi reveni peste câteva zile, atunci când, comemorăm, dacă vreți, marea Colonie de pictură de la Baia Mare, care este nu doar un fenomen cultural român sau maghiar, ci un fenomen european care seamănă foarte mult cu Bauhaus din Germania!
Sunt plăcut impresionat că primarul Cherecheș a sprijinit refacerea acestei Colonii.

Rep.: Pentru că ați vorbit de cultură, domnule profesor, de ce Cultura este Cenușăreasa alocărilor bugetare, în România?
R.T. Nu este doar la noi în țară! Cultura este Cenușăreasa tuturor bugetelor na­ționale. Cu ani în urmă, când eram mi­nistru, colega mea, ministru al Culturii din Suedia, colega mea, ministrul Cul­turii din Luxemburg cu care am inițiat Sibiul, capitală europeană, se plângeau de puținătatea sumelor pe care le primesc. Și erau printre cele mai bogate țări ale Europei. Le-am explicat că, cu puținul pe care îl primesc ele, eu aș putea trăi unul sau două decenii. Însă, în lumea europeană, occidentală există marele sprijin al mecenatului privat. Parteneriatul statului, în cultură și privați, este fundamental, marile fundații din Germania, din Italia, Franța sunt cele care susțin cultura națională. Așa este normal să fie! Statul are alte priorități, cultura nu este o prioritate. Dar voi spune o chestiune care poate va șoca! Cultura este o prioritate în țările cu dictaturi, în țările totalitare, acolo unde propaganda folosește cultura... cum a fost în Germania nazistă, Italia mussoliniană, Rusia stalinistă și Româ­nia comunistă. Sunt numeroase exemple de propagandă prin cultură, pentru partid.
În democrații, cultura nu este o prioritate! În democrații, intervine această lume privată care știe că trebuie să își dea obolul din ceea ce a câștigat, în această zonă a identitarului.

Rep.: În contextul acestor explicații și vorbind despre România comunistă și de propaganda prin cultură, oamenii de cultură care au făcut pactul cu „diavolul” trebuie condamnați? Este o discuție nesfârșită!
R.T.: Nu! Să ne înțelegem! Eu sunt îm­potriva confuziei dintre biografie și operă. Am probe evidente ale oportu­nis­mului luminat a lui Arghezi, a lui Sadoveanu și a lui Călinescu, care contrastau cu poziția funcționarului de la filiala Bibliotecii „Lucian Blaga”, cu poziția funcționarului de la Biblioteca Academiei! Sigur contrasta cu poziția celor care erau în închisori, sunt destine diferite! Dar eu nu pot să confund bio­grafia unui oportunist de geniu (Căli­nescu, Arghezi) cu opera lor care este o operă de geniu. Opera rămâne, biogra­fia este reținută... Nimeni nu mai știe astăzi cât de oportunist a fost Michelan­gelo, nimeni nu mai spune cât de oportunist a fost Goethe, lucrurile acestea
s-au uitat, nu mai interesează!

Rep.: Revenim în vremurile noastre. De ce nu se mai citește în România?
R.T.: Da! Am aflat și eu de la editorii prieteni că suntem ultima țară din UE la cititorii de carte și de lectură!
Este sigur că aici internetul are un rol. Sunt profesor și confirm că studenții mei citesc mai puțin din bibliografia tipărită, citesc de pe internet și de aici disfuncționalități. Sunt mult mai infor-mați, însă nu mai fac sinapsurile, nu mai fac legătura logică între date!
Se citește puțin pentru că televiziunile au un rol, care nu mai fac cultură, au un rol nefast din acest punct de vedere. Sunt surogate culturale care contribuie din plin la fenomenul major al epocii noastre pe care l-am numit  mahalagizarea, mitocănizarea societății noastre. Atenție! Mahalaua și mitocanul lui Caragiale aveau șarmul lor, astăzi nu...!

Rep.: Să trecem pe un alt registru. Ce se poate spune de politica ultimilor 27 de ani?
R.T.: Vorbiți cu un om care a intrat la un moment dat în politică, fiind un om de stânga și care spune insistent că stânga de atunci veștejește rătăcirile stângii de astăzi, care a luat-o pe miriște. Astăzi, România este din punct de vedere politic pe marginea prăpastiei, în sensul că România este pentru prima oară când nu mai are oameni de stat. Oamenii de stat sunt cei care se gândesc la generațiile de mâine, oamenii politici sunt cei care se gândesc la alegerile de mâine. Oameni politici am avea, chiar unii destul de citiți, destul de „spălăței”. Unii dintre oamenii politici sunt chiar interesanți. L-am criticat zece ani, pe față, pe Traian Băsescu, dar e un om politic interesant. Ion Iliescu rămâne pentru mine un om politic interesant. Adrian Năstase este sigur un om politic interesant.
În momentul de față nu mai avem, nici la dreapta, nici la stânga, nu mai avem nicio voce puternică. Politica, acuma, este făcută de niște șefi de partide, nu lipsiți de inteligență, nici Tăriceanu, nici Dragnea nu sunt lipsiți de inteli­gență, sau, ca să fiu mai nuanțat, nu sunt lipsiți de deșteptăciune. Regret faptul că România nu este republică parlamentară.
Am avut un interviu în urmă cu câteva luni și au fost reacții pentru că am spus că sunt împotrivă că Tanța și Costel, votează și aș introduce un cens pe studii. Dar sunt lucruri care s-au întâmplat. Băsescu a fost ales unanim, în felul acesta a fost ales un modest și onest primar de la Sibiu, care s-a trezit sub o pălărie uriașă, cum este domnul Iohannis. Nu știu ce va fi pe viitor. Nu văd la orizont nimic, un posibil prezi­dențiabil demn de o societate civilizată. De aceea am spus că suntem la margi­nea prăpastiei, dar și că republicanul din mine a spus-o odată că aș fi dispus să accept o monarhie, dar cu monarh străin!

Rep.: S-a tot vorbit de venirea tinerilor și în politică, cei care vor schimba fața României. Nu au mai venit. Ce s-a întâmplat?
R.T.: Experiența, lipsa de experiență a fost... de exemplu, Ponta, pe care îl știam din guvernul din care am făcut parte, a fost șeful Corpului de Control al primului ministru, dar a fost un eșec! Nematurizat la timp! Au venit tinerii aceștia din USR, unii sunt o nostimadă, alții, câțiva, i-am văzut foarte intere­sanți, dar nu dau nimic... din acest punct de vedere, chiar nu știu ce se va în­tâmpla.
Sunt, totuși, niște tineri care vor veni, care sunt născuți, oarecum, după criza tranziției. Noi vorbim de Revoluție care nu a ținut o săptămână sau o lună, după părerea mea, Revoluția a ținut până la referendumul din 1991. Anii ’90 și ’91 fac parte din Revoluție cu Mineriadele, cu alegerile, cu tot. Ar trebui să vină niște tineri care nu sunt atinși de acele evenimente, biologic, care să fie cu totul noi. Poate așa am avea niște surprize! Eu cred într-o coexistență în România, ca și în Germania, a social-democrației cu liberalismul, cred în acest lucru! Dar cu alți actori, nu cei de astăzi!

Rep.: Este bine că am intrat în UE?
R.T.: Eu sunt un eurosceptic. Am pu­blicat o carte care se numește „Cele două Europe”. Ele există! Grupul de la Visegrad și Europa Occidentală. Lumea catolică și calvină și lumea ortodoxă cu unele influențe islamice. Am intrat în UE, nu aveam de ales. Nu am intrat în UE pe covorul roșu! Cum sunt țările de la Visegrad, noi am intrat împinși de la spate și ne comportăm cu obediență. Nu suntem ca polonezii, ca ungurii, ca cehii, suntem extrem de obedienți!
Este un avantaj, acela că stăm la marginea UE și că suntem legătura geo­grafică, ori economică firească între UE, care își trăiește probabil niște ani de disoluție, și lumea Asiei, lumea emergentă a Asiei, lumea Pacificului! Lumea Turciei, lumea Chinei, lumea Japoniei, a Indiei, lumea fostelor repu­blici sovietice. Nu este simpatic peisa­jul, ne putem întreba: „Ce avem noi cu ăștia?”. Dar, suntem o punte către ei. Noi trebuie să înțelegem că nu avem nimic de-a face cu spațiul Schengen, dar nimic! Ideea unei Europe cu două viteze este o idee pozitivă! Trebuie să fim conștienți că rolul nostru este la margi­nea UE. Ar putea fi ceva în sud-estul european, unde noi am avut un leadership și în vremea regalității și în perioada comunismului. Eu cred în acest viitor al sud-estului Europei și cred că Ro­mânia are de jucat un rol aici, eventual chiar un rol de mediator între UE și zonele din Balcani, dar pentru asta avem nevoie de oameni politici. Pentru asta avem nevoie de politică externă!

Rep.: Dar parteneriatul cu SUA este benefic?
R.T.: Trebuie să vă spun ceva. Până de curând am fost președintele unei pu­blicații, la noi, la Academie, „Prie­tenii SUA”. A trebuit să o desfințăm pentru că nimeni nu ne-a mai sprijinit! Prietenia cu SUA este inexistentă. Este o nouă formulă de vasalitate, o vasalitate cu o democrație. Nu există Înalta poartă de la Wasington cum era Înalta poartă de la Moscova.
SUA este prea puțin interesată de noi, avem scutul de la Deveselu care, după părerea mea, e o prostie! Dar eu nu sunt un om al studiilor militare. Așa cum este o prostie relația noastră cu Rusia. Atenție, eu sunt un om care timp de trei ani a fost dat afară din toate uni­versitățile din România pentru atitudine antisovietică, deci am dreptul să vorbesc! Noi avem nevoie, cum spunea Titulescu, cum spunea Carol al II-lea, de o relație corectă și rece, cu Rusia!
Relația cu SUA este, dacă vreți, prin intermediul prezenței noastre în NATO, o relație de înțeles. Nu putem să ne permitem să fim în afara acestor Cluburi! Relația noastră cu SUA, dincolo de relația cu NATO, nu înseamnă nimic!

Rep.: Revenind la politicienii români, care ar fi cea mai mare problemă a acestora?
R.T.: Aceea că nu au un proiect de țară! România este lipsită de un proiect de țară! Marii politicieni români au fost, întâmplător, aproape toți, membri ai Academiei Române, au fost cele două generații, cea născută la 1820, așa cum spun eu, generația lui Alexandru Ioan Cuza, a lui Kogălniceanu, a lui Ion Ghica, a lui Bălcescu, generația care a realizat proiectul Unirii Mici de la 1859. Unii dintre ei au continuat cu al doilea mare proiect, Independența și generația născută în 1865-1870, generația lui Iuliu Maniu, a lui Vasile Goldiș, Ion I.C. Brătianu (tatăl lui făcea parte din generația anterioară), cei care au realizat Unirea cea Mare. Al treilea și ultimul proiect pentru România. După aceea, România nu a mai avut un proiect de țară, România a trecut prin convulsiile pe care le știm, în epoca comunistă nu a existat niciun proiect, astăzi nu este niciun proiect!

Rep.: Care ar fi, din punctul dum­neavoastră de vedere, proiectul de țară de acum?
R.T.: Poate va surprinde și cred că ar fi un proiect foarte îndrăzneț: Unirea cu Basarabia! Ar fi al patrulea proiect de țară!

Rep.: Sunteți un membru marcant al Academiei, foarte activ, prezent în toate zonele societății, poate ne spuneți dacă membrii Academiei sunt consultați de către oficiali, de către politicieni, când se iau hotărâri importante, fie econo­mice, fie politice sau din alte zone ale societății românești?
R.T.: Nu sunt consultați academicienii! S-a mai întâmplat ceva, chiar în problema mineritului. Noi am avut opinii divergente, în Academie. În problema Roșia Montana suntem câțiva care am fost acuzați de faptul că am spus că aurul de la Roșia Montana trebuie expoatat, alți colegi au spus, nu. Că trebuie să rămână în păstrare. Nu discut, am dat exemplu!
Noi nu suntem consultați pentru că oamenii politici au o suficiență îngrozitoare. Să dau un exemplu, ultima consultare importantă a fost apropo de regionalizare. Au venit la noi lideri politici cu propuneri de regionalizare hilare. Propunerile astea nu le fac oamenii politici, le face Academia, le face Universitatea, oamenii politici vin și comentează cu noi. Ei au venit și
le-am spus ce trebuie făcut și până la urmă proiectul regionalizării a căzut! Tocmai pentru că era ilogic în ceea ce suținea. La un astfel de proiect trebuie să lucreze geografi, antropologi, econo­miști, istorici, nu șefi de partide și șefi de comisii parlamentare.
Nivelul intelectual al politicenilor noștri este atât de jos încât ei au complexe față de Academie, au complexe față de universitari! De aici și această stupidă, îngrozitoare situație cu docto­ratele. Este un haos în acest domeniu. Sunt vicepreședintele comisiei aceleia pentru științele umaniste. E teribil câte... Vin nume cunoscute din politică, oameni care au decența, e drept, să renunțe la doctorat pentru că se simt vinovați. E tragic să vezi acest lucru! E greu să vezi agramați care au ajuns miniștri!

Rep.: În încheiere, vă rugăm să ne spu­neți, având în vedere experiența dum­neavoastră, ce ar trebui să facă Mara­mureșul pentru ca zona de cultură de aici să ajute nordul?
R.T.: Școala de pictură de la Baia Mare este un fenomen care ar trebui popula­rizat peste tot, așa cum au făcut nemții cu Bauhaus-ul. Este un fel de Bauhaus al nostru! Lucrul acesta ar trebui să se știe. De aceea este lăudabil efortul pentru reabilitarea Coloniei de Pictură, am văzut că sunt pași făcuți de UAP, există o secție de pictură, la Universitate. E bine!
Apoi, aveți acest tezaur care este în pa­trimoniul UNESCO, bisericile de lemn. Când eram ministru, am încercat să fac o legătură, nu am reușit, între vizitarea acestui grup UNESCO și vizitarea celui din Bucovina. Să ne gândim în termeni economici. Turismul cultural este un turism scump! Oamenii plătesc, în Spania, Italia, Turcia pentru acest tu­rism cultural. Ce ar însemna ca agen­țiile de turism de aici să anunțe în străinătate că există o excursie de o săptă­mână care să cuprindă trei zile în Maramureș, pentru Bisericile de lemn, după care trei zile în Bucovina, la mânăstiri. Se plătește! Țările mediteraneene au făcut din turismul cultural o parte a avuției lor. La noi, indolență totală! În urmă cu 16 ani, când am fost ministru, încercând legătura între cele două grupuri, mi s-a spus că sunt 30 de kilometri între Borșa și Iacobeni, care nu funcționează!
Într-o ședință de guvern, am primit promisiuni că se vor aloca bani pentru acest drum. Nu s-a făcut nimic. Pentru ca ieri cineva să îmi spună că nici astăzi nu este drumul făcut! Dumnezeule! Dacă nu ne dăm seama că de aici ies bani, nu numai reputație, e trist!
Deci, Școala de la Baia Mare și miș­carea care continuă fenomenul, bisericile de lemn, mineritul, nu se poate să nu reiei aceste lucruri cu forțe proprii sau, dacă nu se poate, cu forțe din străi­nătate. Asta e! Dacă noi suntem incapabili! Bogățiile sunt aici, trebuie să le exploatăm. Ideea că trebuie să le lași pentru o altă generație, este o idee absolut idioată!  
 

„În momentul de față nu mai avem, nici la dreapta, nici la stânga, nu mai avem nicio voce puternică. Politica, acuma, este făcută de niște șefi de partide, nu lipsiți de inteligență, nici Tăriceanu, nici Dragnea nu sunt lipsiți de inteli­gență, sau, ca să fiu mai nuanțat, nu sunt lipsiți de deșteptăciune. Regret faptul că România nu este republică parlamentară”.
Răzvan Theodorescu