Revoltător: deţinuţii politici, umiliţi mai rău ca în comunism

Au murit pentru libertate şi democraţie, iar acum clasa politică cocoţată pe sacrificiul lor îi calcă în picioare. Cei circa 3000 de deţinuţi politici care mai supravieţuiesc în ţară au ajuns bătaia de joc a guvernanţilor, pierzându-şi puţinele drepturi dobândite după 1990.

Dacă pentru clasa politică onoarea ar fi mai mult decât un cuvânt gol şi dacă ar preţui cu adevărat libertatea de care se bucură astăzi, inclusiv aceea de a fi aleşi într-o funcţie publică, ar trebui să-şi dea toţi, absolut toţi, demisia. De ruşine! O ruşine care apasă greu obrazul acestei ţări. În urmă cu 70 ani, ruşinea acestei ţări, ruşinea noastră de a fi declaraţi cu toţii un popor de laşi, slugi, care se pleacă, fără se împotrivească, sub cizma comunistă.

Atunci, oficial, o jumătate de milion de români s-au împotrivit comunismului, spălând obrazul şi demnitatea ţării cu preţul tinereţii, libertăţii şi nu de puţine ori a vieţii lor. Tot oficial, vreo 100.000 au murit în temniţe, închisori, lagăre de muncă, fără să se ştie nici azi unde îşi dorm somnul de veci. Pentru sacrificiile lor imense, în 1990, Statul român le-a acordat o serie de drepturi: scutiri de impozite, având în vedere faptul că le-au fost confiscate averile; medicamente gratuite, având în vedere că şi-au zdruncinat sănătatea în temniţele comuniste, indemnizaţii etc.

Numai că, an de an, aceste drepturi s-au subţiat. Azi, cei circa 3000 de deţinuţi politici care mai trăiesc în ţară au devenit o „povară” prea grea pe spinarea Statului.

Noul Cod fiscal îi pune pe aceştia într-o situaţie revoltătoare. Scutirile de impozit nu se mai aplică pentru întregul imobil dacă acesta se află pe numele ambilor soţi. Iar soţiile trebuie să plătească 50% din impozit, deşi au suferit întreaga viaţă alături de deţinuţii politici, şi-au crescut singure pruncii, au fost hăituite, date afară din serviciu etc. Pentru „treizeci de arginţi” ne vindem din nou demnitatea şi onoarea ca Neam. Atât cât a mai rămas din ele. Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, spune că: „Acest Decret-lege care este în vigoare din martie-aprilie 1990 a avut din capul locului caracter social şi viager. Nouă nu ni s-a dat niciodată nimic pentru ceea ce ni s-a luat în urmă cu 60-70 de ani, pentru totdeauna de către statul român: tinereţea, sănătatea, libertatea, agoniseala şi multora vieţile. Ce am primit în schimb este acest Decret lege, pe care, de când a apărut, de 26 de ani, îl tot ciufulesc. Mai taie de colo, de dincolo.

De acum soţiile urmaşe nu vor mai fi scutite de nimic, nu vor avea niciun fel de drepturi, nici medicamente, nici nimic. Deşi ele au crescut singure 2-3 copilaşi, s-au târât, s-au chinuit prin viaţă şi acum au rămas doar cu o indemnizaţie de 400 de lei pe lună şi nu mai au niciun fel de drepturi. La începuturi eram scutiţi de diferite lucruri, dintre cele mai mărunte: taxă pe salubritate, taxă pe parcare, medicamente gratuite, dar apoi, gratuite, dar nu şapte repere, ce dacă sunteţi roşi de mai multe boli, „n-aveţi dreptul decât la trei repere”. Apoi au zis că avem voie doar la medicamente de fabricaţie indigenă, nu la medicamente străine. Au mai trecut vreo câţiva ani, „staţi fraţilor, substanţa de bază e alta, trebuie să plătiţi diferenţa”.

Au mai trecut câţiva ani, noi eram scutiţi de plata CAS, că aveam şi salarii mici şi pensii mici pentru anii de muncă, ne iau şi CAS-ul acum. Uite aşa până la urmă rămânem ca Dănilă Prepeleac. Soţiile urmaşe aveau ca şi noi drepturi, acum, cu noul Cod fiscal nu mai au niciun drept. Deţinuţii şi deportaţii, care suntem în acelaşi decret lege, eram scutiţi de plata impozitului pentru o casă şi terenul din jurul acesteia. Cum este şi firesc, casa şi terenul se treceau în acte pe numele soţului şi soţiei, jumate-jumate. Noi nu am plătit impozit pentru că soţiile au suferit alături de noi. Acum soţiile trebuie să plătească 50% impozit, că ele n-au fost în puşcărie cu noi. I-au pus să plătească prin ţară, îmi dau oamenii telefoane plângând. Pe unii nu-i deranjează suma, care la unii e mică, dar faptul că îţi cer banii e o jignire, o grosolănie a unora care au dat dovadă de grasă ignoranţă sau dacă au făcut-o cu bună ştiinţă, au dat dovadă de dispreţ faţă de această categorie socială”.