Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 12 Septembrie , 2022

Resfințirea Bisericii din Parohia Ortodoxă Ariniș

de Gazeta de Maramures

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mi­tropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfin­țitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-au aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Ariniș, Protopopiatul Chioar, unde au binecuvântat capela de cimitir, au re­sfințit biserica parohiei, au să­vârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar, la final, au binecuvântat bustul artistului plastic român Mihai Olos, ridicat în curtea din incinta Școlii Gimnaziale din localitate.
Săvârșită după toate regulile Bi­sericii Ortodoxe, slujba de târno­sire a Bisericii a adunat lume multă, care a venit să participe la cel mai important moment duhovnicesc al satului, care se petrece în ultima jumătate de secol aici.
Lucrările la acest sfânt locaș de închinare au început în anul 2018, cu binecuvântarea și sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, şi au constat în exe­cutarea următoarelor lucrări: reorganizarea Sfântului Altar și a Sfintei Mese (Pristolului), înlocuirea iconostasului vechi cu altul nou și pictarea registrului de icoane – s-a pictat un rând de medalioane cu sfinți ierarhi, achi­ziționarea a două policandre și a unei axionițe cu Maica Domnului, înlocuirea ușii de la intrare cu alta nouă, înlocuirea geamurilor vechi cu geamuri termopan cu tâmplărie de aluminiu la turnul bisericii, înlocuirea centralei electrice, zidirea unui lumânărar din cărămidă, executarea unui drenaj pe lângă biserică, realizarea unor alei noi, tencuieli și vopsiri exterioare, revopsirea acoperișului bi­sericii, placarea fundației cu mar­mură, exe­cutarea unui gard nou, construirea unei răstigniri din marmură în fața sfântului locaș, precum și alte lucrări. Toate acestea au fost executate sub îndrumarea și condu­cerea preotului paroh Mihăiță Vlăduț Donka, sprijinit cu jertfă și dăruire de membrii Consiliului Parohial, epitrop fiind Gheorghe Mureșan, primarul comunei. Cheltuielile au fost suportate de dreptcredincioșii Parohiei Ariniș, Primăria și Consiliul Local Ariniș, precum și de alți binefăcători.
Cei doi ierarhi au binecuvântat noua capelă de cimitir a parohiei, lumânărarul şi efigia pictorului şi sculptorului Mihai Olos, fiu al sa­tului, ridicată în curtea Şcolii din Ariniş, care îi poartă numele.

Între părinții slujitori amintim pe Arhim. dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare ecleziarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Ciprian Coza, protopopul Chioarului, Pr. Mihăiţă Vlăduţ Donka, parohul credin­cioșilor din Ariniş, Pr. Gheorghe Ioan Stanciu, fost paroh aici 25 de ani, Pr. Mihai Păcurar, fost paroh, Pr. Dumitru Pintilie, pensionar, Pr. Damian Gabriel Bot din Sălsig, Pr. Augustin Bar, de la Spitalul din Oradea, Pr. Dacian Şanta, din Sângeorz Băi, Pr. Ovidiu Spătar, din Oarţa de Jos, Pr. Marius Vasile Cone din Rodina, Pr. Sorin Costinaş din Lăpuşel, Pr. Bogdan Miclăuş din Băiţa, Pr. Valer Pop din Mânău, Pr. Dorel Chira din Tămăşeşti, Pr. Bogdan Codrea din Seini I, Pr. Dacian Chira de la Spitalul din Negreşti Oaş, Pr. Paul Drăgan, slujitor la Mănăstirea Făget, Pr. Dănuţ Crişan din Bicaz, Pr. Florin Hosu din Sălăjeni, Pr. Ioan Vlad, Băseşti, Pr. Răzvan Ionuţ Romocea, Urmeniş, Arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial la Arhiepiscopia Vadului, Felea­cului şi Clujului, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Diac. Vlad Nechita, Ipod. Vasile Pop.
În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni prin care a fost chemat ajutorul lui Dumnezeu pentru elevii care încep noul an școlar, precum şi pentru cei bolnavi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theolo­gos” al Episcopiei Maramu­re­şului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă au cântat o tânără şi corul parohiei, dirijat de doamna Claudia Resmeriţă.
Mai mulţi oficiali au fost prezenți la Sfânta Liturghie: primarul Gheorghe Mureşan, care a făcut oficiile de primire a Ierarhilor, se­nator Dan Ivan, deputatul Gabriel Valer Zetea, membru în Adunarea Na­ţio­nală Bisericească, Patru Daea, ministrul Agriculturii, care s-a bucurat de simpatia multora din cei prezenți, primarul Lucian Morar din Ulmeni, alți oficiali de la București, la nivel de secretari de stat.

Un bogat cuvânt de învățătură a rostit IPS Andrei, după citirea Sfintei Evanghelii, intitulat „Preo­cupările spirituale ale tinerilor”, în care s-a referit la cuvintele scripturistice referitoare la acest subiect, la cuvintele Sfinților Apos­­toli despre acestea.
Nu a fost uitat numele poetului Ioan Alexandru, citând dintr-o poezie dedicată satului transilvan şi casei părintești, în care se subliniază că „din sufletul bunicii, din sufletul mamei, credința este transmisă în sufletul tânărului. Aceasta este dimensiunea spiri­tuală a casei transilvănene în care mama, bunica şi tata transmit credința copiilor, tinerilor, care am vrea să rămână cuminți şi după ce cresc mari”.
Preotul paroh, revenit în România după o pribegie de 16 ani în Ame­rica, din care 6 ani preot, iar alți 5 ani preot în această parohie, a fost distins de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin cu titlul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, pentru buna chi­-vernisire a acestei parohii şi lucrările făcute.
De asemenea, Consiliul Parohial şi prim-curatorul Gheorghe Mureşan au fost distinşi cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”, iar corul parohiei şi dirijoarea Claudia Res­meriţă, cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”.
12 credincioşi binefăcători au primit Diplome Omagiale.

Andrei Fărcaş, redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”