• Facebook
  • Rss Feed
29°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 02 Septembrie 2014

Curs valutar

Euro Euro
4.4054 RON
Dolar american Dolar american
3.3594 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.5529 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.3983 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 5 Mai , 2003

REPORTAJ - ISTORIE

* 10 mai, inceputul unei istorii spectaculoase a monarhiei din Romania
Coroana de fier a Romaniei

* Holocaustul evreilor din Maramures
In amintirea lor

* Trenul de pe varful muntelui
Mocanita

* Satul care vrea sa iasa din anonimat
Glod, cu si fara festival

* Culti si desculti
Mamaliga lui Mircea la Cozia

* 10 mai, inceputul unei istorii spectaculoase a monarhiei din Romania
Coroana de fier a Romaniei

Jose Ortega y Gasett spunea candva ca orice popor are liderii politici pe care si-i merita. Istoria monarhiei in Romania, cu urcarile si coborarile ei, se inscrie in aceasta paradigma. De la primul rege, constitutional si semnatar al independentei Regatului Romaniei, la Intregitorul de tara, prin play-boy-ul cu coroana la suveranul fara urmasi, dar cu urmase care-i soptesc tandru la urechea regala ”ca suffi”, adica, ”lasa, tatuca, ca-i de-ajuns”, istoria monarhiei in Romania a cunoscut momente de glorie, de extaz national, dar si picanteresti secvente pe care, din pacate, multa lume nu le cunoaste. Sub umbrela regala s-au adapostit de-a lungul timpului politicieni de marca si politruci de ocazie. S-au format partide istorice si ”isterice”, s-au produs si reprodus oameni politici si regine, s-au scris constitutii liberale si mai putin liberale si intr-un trist si departe sfarsit monarhia a pus punct istoriei sale din Romania, lasand pe altii s-o scrie asa sfarmat si trunchiat cum au scris-o. Marile realizari ale monarhiei din Romania sunt cucerirea independentei de stat si realizarea statului national unitar roman.

In 1859, atunci cand Alexandru Ioan Cuza, un banal boiernas de tara, cu oaresce functie mica in aparatul de stat al Moldovei - daca si Moldova era stat la vremea aia! - a fost ales ca domn al Moldovei - si nesperat, datorita presiunii maselor - si al tarii Romanesti, poporul a exultat. In 1866, 11 februarie, atunci cand Cuza devenise odios, inclusiv pentru cei care l-au propulsat la putere si a fost obligat sa abdice, clasa politica romaneasca a avut de rezolvat marea problema a mentinerii Unirii, recunoscuta de Marile Puteri doar pe timpul domniei lui Cuza.

Pentru a mentine Unirea, singura solutie viabila era aducerea pe tronul Principatelor a unui print dintr-o mare familie domnitoare in Europa. Primul vizat a fost Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al Belgiei. Preferand sa dospeasca la umbra regala a fratelui sau, Filip a declinat oferta. Pe lista se mai afla Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, var al imparatului Prusiei si locotenent minor in garda acestuia. Constient ca niciodata o coroana regala nu se va odihni pe fruntea-i purtatoare de sange albastru daca refuza aceasta oferta, Carol a acceptat.

Monarhia la romani

In 1866, Prusia se afla intr-un razboi fratricid cu Austria. Pentru a ajunge in Principatele Romane, Carol a calatorit cu un pasaport fals. Ajuns la Bucuresti, Carol a fost aclamat, s-a aruncat cu flori in el, prostituatele si-au intrerupt activitatea pret de doua ore, fortate de politistii carora le erau datoare si, finalmente, a fost intampinat in Dealul Mitropoliei ca un print. Adunarea reprezentantilor poporului, reunita in sedinta extraordinara, l-a recunoscut pe prusacul sosit incognito drept principe al Romaniei, sub numele de Carol. Era 10 mai 1866. Meritoriu pentru noul suveran este faptul ca, intrand in atributii, primul lucru care l-a facut a fost sa mobilizeze armata tarii. A lasat la fruntarii originea-i prusaca, s-a dezbracat de spiritul germanic si a invatat sa traiasca romaneste. Cu tot ce inseamna concesie facuta orientalismului. Ramane anecdota cu principele interpelat de un politician care-i spunea ca romanii n-au paine sa manance. ”Daca n-au paine, sa manance cozonac!” a raspuns Carol. Departe de realitatile romanesti, principele Carol a tinut, totusi, sa fie, in 1877, in fata trupelor romane care treceau Dunarea mergand sa lupte pentru cucerirea independentei de stat a Romaniei. In 1881, Parlamentul Romaniei hotara transformarea Principatelor Unite ale Moldovei si tarii Romanesti in Regatul Romaniei, prilej cu care principele Carol devenea primul suveran al Romaniei sub numele de Carol I.

Pe bune, sau sinucidere?

In 1883, politicienii romani au semnat un tratat cu Germania. Pentru a nu irita susceptibilitatile Rusiei tariste tratatul a fost tinut secret. Dupa declansarea primului razboi mondial, sustinand pe buna dreptate necesitatea respectarii tratatului cu Germania, in Consiliul de Coroana din august 1914, suveranul Romaniei cerea intrarea tarii in razboi alaturi de Puterile Centrale. Influenta liberalilor, adepti ai aliantei cu Antanta, a facut ca Romania sa ramana neutra. In toamna aceluiasi an, primul rege al Romaniei se savarsea din viata. Manualele si cartile scrise de marii nostri istorici spun ca regele Carol I, a murit de batranete dupa cea mai indelungata domnie din istoria Romaniei. Gurile rele spun ca, dezamagit de pupincurismul clasei politice romanesti, care a refuzat sa tina cont de angajamentele presupuse de un tratat, s-a sinucis.

Intregitorul Ferdinand

Carol I murise fara sa lase in urma ceea ce orice rege cu oaresceva responsabilitate lasa, daca se gandeste la sustinerea tronului. Fara urmasi, Carol I a determinat urcarea pe tron a nepotului de frate, Ferdinand. Nenorocirea lumii pentru multi, primul razboi mondial, a fost scara seii in care Ferdinand a pus piciorul pentru a se urca pe calul regal. In august 1916, moment in care era evident pentru toata lumea ca Romania nu mai poate sa ramana neutra, Ferdinand, sustinut de liberali si de soata-i incoronata (Maria de Edinburgh), a hotarat intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta. Doi ani de dezastre militare, mutarea tezaurului Romaniei la Moscova, capitala tarii aliate noua la vremea respectiva, o migratie a foamei cum n-a fost intalnita niciodata in istoria valaha, o infrangere de proportii la Turtucaia si, in sfarsit, marile victorii (respectiv momentele in care nu ne-am retras) de la Marasti, Marasesti si Oituz. Marele frate din Rasarit ne-a linistit, incheind o pace separata la Brest - Litovsk cu Puterile Centrale, lasandu-ne singuri pe frontul de Rasarit. In aceste conditii, Romania a fost obligata sa semneze o pace rusinoasa la Buftea - Bucuresti. Dupa ce opinca romaneasca a pus prima oara piciorul pe cladirea Parlamentului budapestan, oprind ofensiva comunismului inspre centrul Europei, in 1922 Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati la Alba Iulia. Cum din toate coroanele pe care voievozii si domnii romani le poarta in icoane si pe frescele manastirilor si bisericilor ctitorite de ei nu ne-a ramas nici una de samanta, Ferdinand si Maria au fost incoronati la Alba Iulia ca regi ai tuturor romanilor, dupa Marea Unire din 1918, cu doua coroane facute din otelul tunurilor turcesti capturate in 1877 la Plevna.

Ambiguul Carol al II-lea

Pana in 1927, an in care Ferdinand a murit, monarhia din Romania s-a aflat sub influenta extraordinara a celui care a fost I.I.C. Bratianu, motiv pentru care istoricii denumesc aceasta perioada ”decada bratienista”. Poate intamplator, in acelasi an a murit si I.I.C. Bratianu. Tronul Romaniei era vacant. In 1925, principele Carol, fiul lui Ferdinand, aflat la funeraliile unei membre marcante a casei regale britanice, a transmis Parlamentului Romaniei ca renunta la toate drepturile care-i revin la tronul Romaniei. In aceste conditii, s-a constituit un Consiliu de Regenta, Mihai, fiul principelui Carol si nepotul lui Ferdinand, fiind prea mic pentru a-si exercita drepturile de suveran. In 1930, cu sprijinul Partidului National [aranesc, si special al lui Iuliu Maniu, principele Carol a sosit in tara si a fost recunoscut drept rege de Parlamentul Romaniei sub numele de Carol al II-lea. Singura conditie impusa suveranului a fost sa vina in tara neinsotit de Elena Wolf (Lupescu). Conditie indeplinita in sensul ca regele a sosit cu un tren, iar Elena Lupescu cu altul. In scurt timp, dom’soara Elena a reusit sa impaneze cercurile palatului regal cu indivizi de aceeasi factura si aceeasi rasa cu cea pe care ea insasi o avea: Marmorosh, Auschnitz, Malaxa, cei pe care lumea, in timp, a invatat sa-i denumeasca ca fiind ”camarila regala”.

Regele play-boy

Pe cine mai intereseaza in ziua de azi ca regele Carol al II-lea suferea de priapism? Daca regele play-boy ar fi fost unul constitutional, respectand traditiile (nu foarte vechi, dar deja consolidate in Romania) ale parlamentarismului european, nimeni niciodata n-ar fi facut trimitere la escapadele nocturne in cartierele tiganesti ale purtatorului coroanei. Din pacate, in istoria lumii exista coroane care sunt purtate de capete care n-ar trebui incoronate niciodata. Nu de alta, dar ”alea nu are creier”. Printre escapadele lui amoroase, regele se folosea de prerogativele date de cea mai liberala Constitutie a Europei dupa cea belgiana, pentru a-si impune noul sistem de guvernamant. De la inceputul domniei sale, Carol al II-lea a incercat sa semene samanta discordiei intre partidele politice si intre membrii partidelor politice, pentru a pregati terenul instaurarii unui regim totalitar. Pe fondul ascensiunii nazismului in Europa si al legionarismului in Romania, regele s-a folosit initial de legionari ca de o masa de manevra. In momentul in care Corneliu Zelea Codreanu si oamenii pe care-i ”pastorea” s-au dovedit a fi niste oi prea naravase, regele a intervenit delegand prim-ministrii (intamplator liberali) pentru a scoate in afara legii Legiunea Arhanghelului Mihail. Reactia gardistilor a fost una pe masura: I.G. Duca asasinat pe peronul garii din Sinaia, iar Armand Calinescu asasinat de un ”detasament al mortii” legionar in Bucuresti. In 1938 regele a abrogat Constitutia din 1923, Constitutie care nu facea decat sa reitereze aceleasi trasee democratice pe care Constitutia din 1866 le trasase in istoria parlamentarismului romanesc si a promulgat o noua Constitutie care dadea drepturi sporite monarhului. Practic, monarhul controla cele trei puteri din stat: el numea membrii Parlamentului, el numea primul ministru si ministrii, avea dreptul de a-i revoca, avea drept de gratiere si de condamnare, era reinstaurata cenzura, activitatea partidelor politice ”istorice” era scoasa in afara legii si singurul partid politic acceptat era Frontul Renasterii Nationale, un partid infiintat de rege cu membri numiti de rege. Dupa modelul nazist, era infiintata si o organizatie a copiilor ”pionieri”, care cantau osanale regelui si monarhiei din Romania.

Inconstientul Carol al II-lea

In 1940, Romania a fost supusa unor amputari teritoriale de o asemenea amploare incat Nicolae Manoilescu, reprezentantul Romaniei la tratativele de la Viena a lesinat in momentul in care i s-a prezentat viitoarea harta a tarii. ”M-am bucurat cand am vazut ca Brasovul ne ramane noua”, afirma Manoilescu in lucrarea ”Dictatul de la Viena”. Omul care l-a revigorat pe Manoilescu a fost ministrul Propagandei, dr. Goebbels. Din cupa amaraciunii n-a baut si suveranul de atunci al Romaniei. La putina vreme, regele Romaniei din vremea respectiva a acceptat, ratificand ultimatumul sovietic, cedarea Basarabiei (impotriva afirmatiei lui Iorga: ”Sa fim blestemati daca nu ne luptam pentru pamantul sfant al Basarabiei!”). Dupa convorbirile de la Turnu Severin, Romania a fost obligata sa cedeze Bulgariei si cele doua judete din sudul Dobrogei, Durostorum si Caliatra. Preocupat de performantele sexuale mai mult decat de destinul unei tari cu care nu s-a identificat niciodata, Carol al II-lea l-a chemat la guvernare pe Ion Antonescu, omul care a luptat in primul razboi mondial impotriva primului ofiter din istoria lumii, care a condus un atac al unor trupe de desant aerian - Ervin Rommel, ajuns feldmaresal al celui de-al treilea Reich.

Mihai inocentul

Dupa domiciliul fortat la Manastirea Bistrita, pe care i l-a fixat Carol al II-lea, generalul Antonescu, filo-antantist, sef de promotie la scoala de cavalerie de la Grenobles, a fost chemat de rege si i s-a incredintat puterea in stat pe 4 septembrie 1940. A doua zi, Ion Antonescu si-a luat titlul de Comandant al statului roman, iar pe 6 septembrie 1940 i-a impus regelui abdicarea si parasirea tarii. Cu Elena Lupescu cu tot si fara cartierele de prostituate tiganci, care ramaneau armatei romane. Mihai ramanea suveranul de drept al Romaniei, neincoronat si neinscaunat, speriind gainile, ratele, gastele si alte inaripate prin zona Sinaia-Predeal pe unde invartea cheia de 14 la motoarele care, pentru romanii de atunci, erau ca si pentru noi, cei de azi, automobilele pe care le vedem numai in reclame. La inceputul lunii august 1944 se stia ca Romania, cu sau fara Antonescu la putere, va intoarce armele impotriva Germaniei naziste. Neexperimentatul in ale politicii rege Mihai I, consiliat cu interes si condescendenta de Iuliu Maniu (PN[), Ghe. Bratianu (PNL), Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (PCR), l-a arestat si dat pe mana comunistilor pe omul care obtinuse din partea lui Stalin conditii onorabile de iesire a Romaniei din razboi.

Sfarsit fara glorie

Romania a intors armele impotriva Germaniei naziste si a aliatilor sai pe 23 august 1944, data considerata reprezentativa pentru instaurarea terorii rosii in Romania. “Regalisti sau republicani, crestini sau atei, inainte de toate suntem romani”, era crezul lui Iuliu Maniu, al lui Titel Petrescu, al lui Ghe. Bratianu si Lucretiu Patrascanu, morti in inchisorile comuniste la a caror temelie, prin tradarea maresalului Ion Antonescu, au contribuit. Singurul scapat cu viata este regele Mihai, caruia i s-a impus sa paraseasca tara pe 30 decembrie 1947. Nu inainte de a i se decerna Ordinul ”Pobeda” de catre maresalul Tomasenko, moment in care ultimul suveran al Romaniei s-a simtit extrem de onorat. Se incheia astfel istoria monarhiei in Romania. O istorie care a cunoscut doi regi si doua imitatii regale. Cu greu ne putem imagina astazi, dupa aproape 56 de ani de regim republican, o reinstaurare a monarhiei in Romania. Mai tinerele generatii n-au cunoscut regimul monarhic si tot mai putini sunt aceia care isi aduc aminte ca 10 mai era candva Ziua Nationala a Romaniei.

Missy de Romania

Maria de Edinburgh-Saxa-Coburg-Gotha, a doua regina a Romaniei, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a fost, datorita escapadelor sale amoroase, poreclita Missy. Se pare ca intre Missy si viitorul rege Ferdinand n-a prea existat o atractie deosebita, cererea in casatorie realizandu-se din ordinul kaiserului Wilhelm al II-lea. Si pentru ca dragoste cu sila nu se poate nici macar intre capetele incoronate, regina Maria si-a consumat potentialul erotic in compania altor personaje. Printre cei care au intrat in gratiile regale se numara Boris Vladimirovici Romanov, mare duce rus si var cu regina Maria, Zizi Cantacuzino, viitorul general Constantin-Granicerul, care oficial era profesorul de gimnastica al reginei, Ioan Andrei, un tanar cadet de marina, Waldorf Astor, fiul lui William Astor, celebrul miliardar, un colonel canadian, Joe Boyle, care inainte de a o pregati fizic pe regina s-a ocupat cu antrenamentul trupelor tariste si cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Barbu Stirbey. Din legaturile conjugale si extraconjugale au rezultat cativa copii. Carol si Elisabeta se pare ca-i apartin regelui Ferdinand, Nicolae junelui Astor, Maria, cunoscuta mai tarziu ca Mignon, se presupune ca-l are ca tata pe Boris, iar paternitatea Ilenei ii revine cu siguranta lui Barbu Stirbey.

Mostenitorul Mariei

Carol al II-lea a mostenit sangele fierbinte al mamei lui. Inainte de a ajunge rege, printul Carol a avut o aventura cu o tinerica eleva de liceu, Maria Martini. Cum o casatorie era practic imposibil de realizat, copilul nascut in urma acestei legaturi a fost plasat la un orfelinat. Ramasa insarcinata a doua oara, Maria Martini a cerut si obtinut doua milioane de lei si o casatorie cu un sef de gara pentru repararea onoarei. Luat de valul iubirii, Carol s-a casatorit la Odessa cu Ioana Maria Lambrino, cu care l-a avut pe Carol-Mircea, tatal lui Paul. Ulterior casatoria a fost desfacuta. Carol al II-lea a asigurat succesiunea la tronul Romanei in urma casatoriei cu Elena a Greciei, casatorie din care a rezultat Mihai. Marea pasiune a lui Carol al II-lea a fost insa aprinsa de fiica unui farmacist evreu din Iasi, Elena Lupescu. Pentru “Duduia”, cum o prezenta apropiatilor, regele a renuntat la tron in 1925. Din 1930, cuibusorul de nebunii al celor doi a fost actualul sediu al PD din Aleea Modrogan. Este adevarat ca regele a avut numeroase alte aventuri. Nimeni nu le-a stiut vreodata numarul. Se stie doar ca regele era zgarcit cu “fetele” de pe Calea Victoriei.

Ioan BOTIS



* Holocaustul evreilor din Maramures
In amintirea lor

La 29 aprilie s-a comemorat in intreaga lume Ziua memoriala a Holocaustului, un remember al evreilor ucisi in cel de-al doilea razboi mondial de catre adeptii purificarii etnice propagata initial de nazistii Germaniei lui Hitler. Din Maramures au fost dusi spre lagarele mortii 38.000 de evrei, dintre care 7.300 erau copii sub 13 ani. Doar 5.000 dintre acestia au scapat de camerele de gazare. Spiritul evreilor din Sighet continua sa traiasca, in amintirile urmasilor. In 1941, in Maramures traiau 40.000 de evrei (cea mai mare comunitate israelita din Transilvania si a patra din teritoriile romanesti). In 1944, regiunea se afla cuprinsa in Ungaria horthysta, aliat de nadejde al celui de-al treilea Reich.

Ca urmare a indicatiilor primite de la Berlin, in 15 aprilie ’44, la Sighet si Viseu de Sus s-au infiintat ghetouri in care au inceput sa fie stransi evreii din judet. Capii actiunii au fost Illiny Laszlo (subprefect), Gyulafalvi Sandor (primar al Sighetului), Toth Lajos (seful politiei orasului) si Agyi Zoltan (comandantul legiunii de jandarmi), responsabili care dupa razboi au fost condamnati pentru atrocitatile savarsite. In Sighet (unde locuiau circa 10.500 de evrei) s-au constituit 20 de echipe de strangere a acestora, alcatuite din cate trei politisti, doi jandarmi si un functionar public. Actiunea a durat o saptamana, cu acel prilej fiind confiscate si toate bunurile de valoare ale israelitilor, fiind de asemenea mentionate si abuzuri barbare (batai, violuri etc). Ghetoul a fost stabilit pe strada care azi se numeste Avram Iancu si, in prima faza, a avut internati 13.000 de oameni (evrei sigheteni si din satele invecinate). Paza era asigurata de politisti, jandarmi si elevi ai Scolii Militare din Miskolcz. Ca urmare a starii de promiscuitate si mizerie, in lagar a izbucnit o epidemie de tifos exantematic.

Deportarea

In 15 mai ’44 a plecat primul transport spre Auschwitz, cate 60-90 de persoane intr-un vagon de marfa, in fiecare garnitura de tren inghesuindu-se peste 3.000 de persoane. Evreii din mediul rural si Maramuresul de Sus au fost internati in ghetoul din Viseu de Sus (numai in Borsa si Viseu locuiau atunci 9.000 de evrei). Acolo s-au inregistrat si cazuri de executii pe fondul sustragerii de la internare, ori a starii precare de sanatate a unor internati in varsta. Deportarile de la Viseu au inceput in 19 mai si au durat o saptamana, patru trenuri ale mortii plecand spre Auschwitz si Birkenau. Majoritatea deportatilor au disparut in camerele de gazare si crematorii, supravietuitori fiind doar 5.000 din cei 38.000 (dintre care 7.300 de copii sub 13 ani). Doar cateva zeci de familii si evrei izolati au reusit sa se sustraga deportarii, fiind ascunsi de cativa romani inimosi pana la retragerea horthystilor. Dintre supravietuitorii care au rezistat ororilor lagarului, cel mai celebru este Elie Wiesel, evreu sighetean. Paradoxal, el a uitat ca nu romanii au fost cei care l-au deportat (Maramuresul era pe atunci in Ungaria), ci fascistii lui Miklos Horthy. Ce sa-i faci, omul are memoria scurta, chiar daca a luat Premiul Nobel pentru Pace. Astazi, in Sighet mai traiesc doar 100 de evrei. Locurile de pelerinaj ale israelitilor care vin din intreaga lume sa-si comemoreze inaintasii ucisi in Holocaust sunt pe strada Gh. Doja (unde se afla monumentul dedicat celor 38.000 de evrei deportati in lagarele naziste) si cimitirul evreiesc in care se afla si sinistrul “Monument al sapunului”, care contine o lada cu sapun fabricat la Auschwitz din evrei maramureseni. Daca Sighetul era, anterior deportarii, cel mai mare centru hasidic din tara, care peste noapte a incetat sa mai existe, spiritul evreilor de aici continua sa traiasca in amintirile urmasilor.

Teofil IVANCIUC



* Trenul de pe varful muntelui
Mocanita

Batranetea ar trebui sa fie o varsta senina si lipsita de griji, indulcita de nazbatiile nepoteilor si de amintiri. Pentru sotii Tamasan, batranetea inseamna boala, lipsuri si disperare. Nu au copii, iar amintirile inseamna iesiri din spital si trimiteri la sanatoriu. Maria sufera de osteotita TBC, diabet si cardiopatie ischemica, iar sotul ei sufera de epilepsie de gradul I. Pensia abia le ajunge pentru intretinere si mancare, iar medicamentele costa peste 1.500.000 de lei. De unde vor primi o mana de ajutor?

In multe parti ale lumii, trenurile se cocoteaza bezmetic pe culmile montane pana catre piscuri, creand senzatii gustate de turisti. In Chile, Bolivia, Peru sau Elvetia, caile ferate care urca pana la altitudini de 4-5.000 m au devenit celebre. Azi, in Romania, doar ruta Predeal-Brasov depaseste 1.000 m altitudine. Dar n-a fost dintotdeauna asa. Acum 80 de ani, intre Borsa si Iacobeni, o cale ferata suspendata la mare inaltime facea legatura Maramuresului cu Moldova.

Pasul Prislop (1.416 m) este una dintre cele mai inalte trecatori romanesti. Inainte de secolul XV, Pasul folosit pe acea ruta era Tarnita Balasanii (aflat mai la nord, intre vaile Cisla si [ibau). Pasul era mai inalt (1.451 m), dar mai domol. Treptat, s-a trecut la folosirea Prislopului, mai scurt si fara ocolisuri, care astfel a devenit unica trecatoare importanta a estului maramuresean. Armata de ocupatie germana din primul razboi mondial a construit, in jurul anului 1915, o cale ferata de legatura intre Borsa si Iacobeni, peste Prislop, lucrare genistica de importanta majora. Acolo a stat frontul vreme de patru ani, iar domolul podis al trecatorii adapostea un adevarat orasel de baraci, iluminat chiar electric. Drumul de creasta mergea pana in Tarnita Balasanii (existent si astazi si numit “drumul lui Mackensen”) si mai departe, pe culmea masivului, pana la Trecatoarea Copilasu. Toate lucrarile de constructie, de o dificultate inimaginabila, s-au savarsit cu prizonierii de razboi rusi. Apoi, razboiul a luat sfarsit. Masivele lucrari cu caracter strategic din muntii Maramuresului (funicularele Poienile de sub Munte-Varful Copilasu si Borsa Complex-Creasta muntilor Rodnei-valea Anies din Nasaud, soselele montane sau cea dintre Petrova si Barsana, calea ferata Borsa-Iacobeni) au fost abandonate dupa preluarea administratiei regiunii de catre guvernul Romaniei si s-au distrus intr-un rastimp foarte scurt.

Salvata miraculos

In anii 1928-1934, primarul Viseului de Sus, Maftei Tomoiaga (nascut in 1898), a construit calea ferata de pe Vaser, aducandu-i elementele de baza de pe Prislop (unde sinele fostei linii de legatura Moldova - Maramures rugineau inutil), elemente de suprastructura de la Gyor (Ungaria), iar locomotivele de la Resita. Finalizata in 1934, cu ecartament ingust (760 mm) si o lungime de 43 km, noua linie a inlocuit cu succes vechea metoda de transport a bustenilor exploatati pe Vaser, plutaritul. Salvata miraculos de la distrugere in “epoca de aur”, refacuta de nenumarate ori in urma inundatiilor, linia “Mocanitei” sau CFF (cale ferata forestiera) este folosita si azi, spre deliciul vizitatorilor si spre beneficiul butinarilor. Drezine, locomotive diesel si cu aburi (printre care cea cu indicativul “Cozia 1”, ultima produsa in Romania anilor ’50), urca si coboara, intr-o placuta neoranduiala, salbatica si pitoreasca vale. Putini stiu ca sinele drumului de fier (unele turnate in anul 1890), provin de la dezafectata cale ferata ce traversa Prislopul in anii primului razboi mondial. Daca autoritatile romane de atunci n-ar fi manifestat atata dezinteres, astazi Maramuresul ar fi beneficiat de una dintre cele mai fascinante cai de transport. Din pacate, a ramas un vis frumos.

Teofil IVANCIUC



* Satul care vrea sa iasa din anonimat
Glod, cu si fara festival

Satul Glod, apartinand de comuna Stramtura de pe valea Izei, se afla la distanta de 8 kilometri de sosea, pe valea Slatiorii (accesibila pe un drum secundar asfaltat doar pe sfert). De un pitoresc deosebit, asezarea glodenilor traieste intr-un cvasianonimat nemeritat. Acolo s-au nascut Mihai Pop, parintele folcloristicii moderne romanesti si fratii Petreus. Din acest an, in Glod se va desfasura un nou festival folcloric, dedicat Petreusilor.

Suntem o tara festivaliera, spunea cineva. Numai in nordul Maramuresului au loc anual zeci de asemenea manifestari. Candva le numarai pe degetele de la o mana: Tanjaua de la Hoteni, Sambra Oilor de la Huta, Hora de la Prislop si Festivalul de datini de iarna de la Sighet. Lumea era multumita, tinuta artistica si autenticul erau remarcabile, iar cohortele de turisti veniti de pretutindeni se calcau in picioare. Apoi a venit libertatea si, o data cu ea, au rasarit “ciupercile”.

Pe 29 aprilie, in satul Glod a avut loc prima editie a festivalului folcloric dedicat fratilor Petreus. Numai ca pe 3 si 4 mai, la Viseu de Sus s-a desfasurat Festivalul “Armonii de primavara”, concomitent cu un alt festival denumit ilar “Tinerete si ecologie - cate flori pe Iza in sus”, la Dragomiresti. Asta nu e tot, pe 11 mai va avea loc clasicul “Tanjaua de pe Mara” de la Hoteni, in 24-25 mai “Floare mandra de pe Iza” la Sieu, apoi “Maramuzical” (in Botiza, Vadu Izei si Ieud), in iulie “Festivalul international al nuntilor” (tot la Vadu Izei), iar in august “Roza Rozalina” de la Rozavlea si “Hora de la Prislop”. Sighetu Marmatiei are vreo sapte asa-numite festivaluri, de la cele ale berii si doua de datini de iarna (romanesti si ucrainene), la altele de poezie sau folclorice. Cui folosesc asemenea manifestari greu de definit? Poate comerciantilor ambulanti si rapsozilor populari, vanitatii bastinasilor, dar si bugetelor locale, subtiate substantial cu aceste usuratice prilejuri.

Leagan de basm

Glodenii au decis sa aiba un festival intr-o incercare de salvare a satului din anonimatul in care l-au plasat ghidurile si hartile turistice arbitrare, programele de dezvoltare incomplete si drumurile desfundate (spre necinstea primariei din Stramtura). Dar Glodul are multe de oferit, chiar si fara o asemenea chermeza de un gust indoielnic. In centrul localitatii se inalta solemn biserica de lemn Sfantul Nicolae, construita in prima jumatate a secolului XVIII, impodobita cu picturi lucrate, in anul 1829, de insusi parohul satului, Tivadar Vasile, icoane pe lemn din veacurile XVII si XVIII, mobilier, carti, cruci de mana, icoane pe sticla de scoala Micula si alte valori patrimoniale. Din nefericire, la ultima restaurare interiorul lacasului a fost zugravit in alb, acoperind din neatentie marginea iconostasului foarte frumos lucrat, iar in pridvor s-a procedat aidoma, cu o singura concesie datorata urmelor (atat de rar intalnite) de fresca exterioara, care au fost ocolite aproximativ de bidineaua naclaita in var. O bogatie a asezarii o constituie apele minerale, un numar de opt izvoare (bromurate, sarate, carbogazoase si sulfuroase) tasnind din nimic, in hotar. De jur imprejur, pitoresti dealuri acoperite cu fanete dominate de inalta Magura a Glodului. Mai jos, livezi cu meri si pruni, iar pe langa vai o multime de “cazane de palinca” (distilerii pentru producerea tuicii). Am intrat intr-o sandrama adapostind o asemenea instalatie si in bazinul de racire al spiralei, confectionat dintr-un butoi de tabla, am zarit un pestisor stingher, pasamite vreun alcoolic inrait. Alta industrie in sat nu exista, afara de doua magazine si cateva “valtori”, arhaice precursoare ale masinilor de spalat. Oamenii se ocupa cu agricultura, cresterea vitelor, munca la padure si apicultura. Cam putin pentru secolul XXI, asa ca nu e de mirare ca tineretul nu viseaza decat la plecare.

Marile nume

Pitorescul sat a dat tarii cateva nume de referinta. In afara fratilor Petreus, aici s-a nascut si academicianul Mihai Pop (zis “Patriarhul”, raposat in anul 2000 la varsta de 93 de ani). Folclorist renumit in intreaga lume, profesorul a fost director al Institutului de Folcor din Bucuresti, specializat la Bonn, Praga si Varsovia, doctor in stiinte la Bratislava si Bucuresti, presedinte al Societatii Internationale de Etnologie, membru al Academiei Americane de Stiinte Sociale, laureat al Premiului Herder. Un om care ar merita sa aiba macar un bust in satul natal. Ion Petreus, plecat prematur dintre cei vii anul trecut, cel care canta la “zongora” in duetul fratesc devenit etalon pentru folclorul maramuresean, este acum cinstit in satul care i-a dat viata prin festivalul amintit si printr-o troita de lemn ridicata langa dispensar, cioplita cu heruvimi si epitaf de Alexandru Perta-Cuza.

Vioara vie

Dupa Pasti, sarbatorirea unicului Petreus ramas si totodata comemorarea celui care a fost fratele sau au inceput la biserica satului. Diacul, cu o voce de lautar de muzica banateana, a acompaniat prin cant soborul de preoti condusi de protopopul Sighetului. Apoi, poporul s-a strans in curtea parohiei unde s-a desfasurat spectacolul propriu-zis, pe o scena ornata in fundal cu mici dansatori localnici. Vioara lui Stefan Petreus a demonstrat inca o data ca nu sunt suficiente aparitiile la televizor pentru a putea cataloga pe cineva ca fiind artist adevarat. Corzile ceterii sale au povestit, plans si ras la intrecere cu pasarelele cerului, intr-o demonstratie de virtuozitate exceptionala, atribute pe care e greu de crezut ca cineva din pleiada de noi instrumentisti ai Maramuresului le poseda. A dezamagit insa vestimentatia participantilor. Ici si colo costume traditionale, stinghere intre omniprezentele toale turcesti. “Camesile” din material sintetic si tot mai asemanatoare cu iile balcanice, arunca semne tot mai serioase de intrebare asupra directiei spre care se indreapta portul popular maramuresean. N-am inteles ce cauta politicul in toata tarasenia de la Glod, fapt subliniat si de unul dintre preotii oficianti ai slujbei religioase. Am auzit ca au avut loc intalniri de taina, prezidate de Liviu Doru Bindea, la Rozavlea, Salistea de Sus, iar cu ocazia festivalului, la Glod si Podul Slatiorii. Probabil ca se pregateste lansarea unui nou tambalau cultural-artistic, intr-una din comunele care inca nu s-au procopsit cu asa ceva. Ori sa fi fost vorba doar de banale simpozioane axate pe tema armoniei ce domneste acum in sanul organizatiei PSD Maramures in perioada de menopauza electorala?

Teofil IVANCIUC



* Culti si desculti
Mamaliga lui Mircea la Cozia

Uneori lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. De asta s-au convins si participantii fara voie la “concursul” nostru saptamanal de cultura generala. Luati pe nepregatite si preocupati sa dea un raspuns cat mai corect, doar-doar or prinde premiul cel mare (un hohot de ras mai consistent din partea cititorilor, probabil), concurentii nostri aluneca lent pe panta erorilor de ne tot miram de unde? De unde atata imaginatie? Dar, dupa cum spunea Anatole France, ”eroarea provine mai degraba dintr-o slabiciune de caracter, decat dintr-o scadere a spiritului”. Ca oameni suntem. Toti. “Cu ce manca Mircea cel Batran mamaliga?” e intrebarea la care s-au straduit din rasputeri sa raspunda “Niste oameni acolo si ei / Care stiu dureros ce e suta de lei” (e vorba de suta de milioane – n.red.). ”Ma, voi ma luati la gluma! E serios? Atunci eu intreb – manca sau nu manca? Nu avem de unde sa stim daca manca mamaliga. Ar trebui sa luam documentele istorice si sa vedem. Eh, uite ca nu m-ati prins cu intrebarea asta”, si-a facut iluzii Anton Ardelean, primarul din Tautii Magheraus. Ba v-am prins! Putem sti daca manca sau nu si fara ”docomente”. Cam subtire la istorie! Si, apropo, in jocul acesta noi punem intrebarile. Am luat un alt reprezentant din teritoriu si iata ca am aflat gusturile domnitorului. Mamaliga cu ceapa. ”O, Doamne ajuta! Is in vama, ies din tara. Pai cu ce manca? Cu gura. Si ce mai avea pe-acolo. Ceapa, ca sa nu raceasca”, a servit la primul fel Ioan Stegeran, primarul localitatii Farcasa. Asa, una frugala, ca tot l-am prins pe picior de fuga. ”Eu pot sa va raspund in gluma. Cu turci fripti. Sau, la modul serios, cu mancare. Un fel de friptura cu bucatile de carne taiate mici, intr-un sos mai lung. Imi scapa acum denumirea”, ne-a redat cu amanunte reteta zilei Radu Stroe, deputat PNL de Maramures. Dar nu stiam ca le aveti cu gatitul, domnule deputat. Sotia stie de pasiunea pentru arta culinara? Bocai Liviu, consilier local Viseu de Sus, a lasat sa intelegem ca nu este adeptul retetelor culinare. In schimb, a intuit ca intrebarea are un substrat mai profund si a fost singurul care s-a apropiat de raspunsul corect. ”Pe vremea lui Mircea cel Batran, porumbul nu era importat in Romania. Eu cred ca nu manca. America a fost descoperita dupa aceea de Cristofor Columb, in 1493. Dar sa va intreb si eu ceva. Faceti rubrici de genul ? Acum astept sa vad cum ma pictati”, a spus consilierul. Pe vremea lui Mircea cel Batran, Romania era un vis frumos, iar America a fost descoperita in 1492. Dar in principiu, cam asta era ideea. Domnia lui Mircea cel Batran (1386 – 1418) a fost anterioara descoperirii Americii, locul de origine al porumbului. Desi nu ne-am propus o rubrica cu retete culinare, ramane sa incercam totusi mamaliga cu sos lung ”à la Stroe”. Pare tentanta. A, da, “pofta buna la masa”!

Ciprian DRAGOS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.