Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 20 Noiembrie , 2015

Recunoştinţa – floare rară!

de Pr. dr. Cristian Stefan

Se spune în popor, în vorbirea de toate zilele: „Recunoştinţa – floare rară!” – deşi n-ar trebui să fie tocmai aşa. Ar trebui să fie dimpotrivă, foarte deasă. Să se găsească peste tot, pentru că recunoştinţa ar trebui să fie cel mai firesc sentiment din inimile tuturor, ale celor care, într-un fel sau altul, primesc de la Dumnezeu sau de la oameni, de la oricine, un bine, un dar, o vindecare, o atenţie. Se vede că totuşi nu se află pe toate drumurile, de vreme ce poporul a ajuns la constatarea că e floare rară!

Pentru a putea săvârşi nevoinţa lăuntrică, potrivit spuselor Sfântului Apostol Pavel, oamenii trebuie să îndeplinească următoarele: „Fiţi îndelung răbdători către toţi, pururi vă bucuraţi, neîncetat vă rugaţi şi întru toate mulţumiţi: căci aceasta este voia lui Dumnezeu” (I Tes. 5: 14, 16-18). Pornind de la aceste cuvinte, un stareţ de la Optina – Cuviosul Ambrozie – spunea că datori suntem a începe de la ultima, adică de la mulţumirea pentru toate, concluzionând că începutul bucuriei este a te mulţumi cu ceea ce eşti şi ai.

 

Mare adevăr a rostit acest părinte! Însă, noi, în loc să fim mulţumitori, ne arătăm foarte nemulţumitori înaintea darurilor primite de la Dumnezeu, atunci când, aflându-ne cufundaţi în izvorul harului Său, murim de sete, arătându-ne neliniştiţi, cârtind şi deznădăjduind, iar atunci când suntem cinstiţi de Dumnezeu cu toate bunătăţile, nu ne dăm seama de aceasta, asemănându-ne cu vieţuitoarele necuvântătoare.Oare ce nu ne-a dat Dumnezeu? Sau ce n-ar fi vrut să ne dea? Toţi am venit la viaţă din mila şi voia Lui, din părinţii pe care ni i-a rânduit. După naşterea trupească am primit şi veşnicia din naştere duhovnicească, prin care am fost înfiaţi şi uniţi într-un singur duh cu Duhul lui Dumnezeu. Aflându-ne pe tărâmul vieţii, suntem înzestraţi cu toate cele necesare sufletului şi trupului. Pentru trup avem hrană de tot felul, alcătuită din animale şi o mare diversitate de roade ale pământului, apă pentru orice trebuinţă şi foc. Ne luminează şi ne încălzeşte soarele, strălucesc luna şi stelele. Avem îmbrăcăminte şi casă pentru odihnă. Toate  acestea şi încă multe altele le avem cu prisosinţă.

 

Pentru suflet avem raţiunea şi conştiinţa, care ne-au fost dăruite din naştere. Apoi, tot din naştere, avem harul Duhului împletit şi concrescut tainic cu sufletele noastre. Avem înainte scrisă şi legea lui Dumnezeu, pentru mereu aducere aminte, şi mulţime de cărţi pentru suflet, care ne hrănesc orice virtute. Avem alături Sfânta Biserică, prin Sfintele Taine lăsate de Dumnezeu pentru trebuinţele sufletelor noastre. Avem oriunde şi oricând slujitori ai acestor Taine şi sfetnici în nevoi.

 

Cu toate acestea, totuşi, unde este mulţumirea noastră? Unde este dragostea noastră? Petrecem aproape întotdeauna mâniindu-ne, răzvrătindu-ne şi înjosind oamenii. În loc să mulţumim lui Dumnezeu, cârtim, ca şi cum niciodată nimic n-am primit de la El, cu toate că se pare că nu există daruri de care să ne fi lipsit Dumnezeu. Toate le-am avut şi încă le mai avem pentru sufletul şi trupul nostru. De ce n-am petrece în pace şi armonie, în linişte şi bucurie?

Însă să nu uităm o realitate, ce merită a fi reţinută,  faptul că nerecunoştinţa se întoarce întotdeauna împotriva nerecunoscătorului.