Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 25 Ianuarie , 2019

Rechizitoriul lui Victor Ponta, în Baia Mare

de Nicolae Teremtus

Victor Ponta a vorbit despre rolul pe care noul partid va trebui să îl aibă pe scena politică românească. „O­biec­ti­vele noastre sunt clare: oa­menii trebuie să cunoască partidul nostru, iar aici mai e nevoie de multă muncă, să afle de la noi care e echipa care merge în teritoriu şi să facem ceea ce e important – structuri locale în care e nevoie de oameni care să ne reprezinte în teritoriu, să dea răspunsuri în ceea ce priveşte proiectele noastre. Vreau să construim o echipă de oameni profesionişti, să ducem, pentru România, un mesaj pro Europa. Apartenenţa la familia europeană e ceva ce ne-am dorit şi cred că România trebuie să meargă în continuare pe acest drum european de la care s-a cam îndepărtat în ultima vreme”, a spus fostul premier.


Legat de apropiatele alegeri parlamentare, Ponta a spus că va fi pe primul loc pe listele partidului.
„Voi fi pe primul loc pe listă la Parlamentul European pentru că vreau, pentru foarte mulți oameni, să fie foarte clar că Victor Ponta e Pro România. Eu știu că și aici, în Maramureș, am foarte mulți oameni care încă mă sprijină, care sunt alături de mine, dar îmi zic: domnule Ponta, numai pe dumneavoastră vă votăm, pe PSD. Nu, vreau să fie clar că, din păcate, și îmi pare rău de acest lucru, nu am putut să rămân alături de Dragnea, Codrin Ștefănescu, Dăncilă și toți ceilalți, pe care nu îi consider PSD. Pe locul II va fi doamna Corina Crețu”, a spus Ponta. De asemenea, liderul PRO România a anunţat că nu va candida la prezidenţiale, dar după anul 2020 va continua ce nu a reuşit să termine în 2015.

Fostul premier a vorbit despre actuala guvernare pe care o consideră vinovată de situaţia în care se află ţara. „Atmosfera politică actuală din Ro­mânia este instabilă şi impre­dictibilă. Eu cred că mâine ar trebui să cadă guvernul Dăncilă, dar nu există o alternativă profesionistă”, a spus Ponta.

Un alt subiect abordat a fost cel referitor la situaţia financiară în care se află România.
„Când statul român emite titluri de stat, timp de trei-patru ani, de fiecare dată au fost mai mulţi cei care au dorit să cumpere titluri de stat. De ce? Pentru că e cea mai sigură investiţie. Nu-ţi pierzi banii. Ce era important? Important era să reduci dobânda pentru că dobânda înseamnă că în anii următori adaugi la ceea ce ai luat. Ce ştie orice om când se împrumută e că trebuie să dea şi dobânda înapoi. Este pentru prima dată după 2011, cred, acum o săptămână, când titlurile de stat emise de Guvern n-au mai fost cumpărate! Cred că 62%, doar. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oa­menii nu au încredere în statul român, că Guvernul României poate să-şi plă­tească datoriile. Au crescut şi dobân­zile, acum sunt 4 şi… De ce n-au în­credere? Eu nu cred că băncile şi sistemul financiar se uită la ce spune un politician sau altul, se uită la faptul că România în 2018 şi 2019 are o politică instabilă, şi impredictibilă. Nu ştii niciodată ce măsură o să se ia”, a spus Victor Ponta.

Fostul premier şi-a continuat rechi­zitorul.
„După ce am strigat toţi, în decembrie, cu acea ordonanţă care schimbă sistemul fiscal, iar se adoptă o ordonanţă care iar schimbă Codul fiscal! Dacă schimbi Codul fiscal în fiecare lună eşti o ţară neserioasă, un Guvern neserios. Al doilea lucru: ceea ce s-a întâmplat în 2018 se întâmplă în 2019 şi este un Caritas bugetar! Folosesc termenul de Caritas pentru că sunt convins că oamenii n-au uitat cum era să zici: pun 10 lei, iau 80, pun 80, iau 640. Dar toţi ştiam că o să pice la un moment dat. Nu poţi tot timpul să creşti pensiile şi salariile, nu poţi tot timpul să ai cheltuieli mai mari şi venituri mai mici, pentru că la un moment dat se rupe chestia asta. De ce îmi este teamă? Îmi este teamă că vom retrăi anul 2009. Vă reamintesc că în anul 2009 era criză deja în lume. Şi Băsescu, şi Geoană, şi PNL spuneau că nu e nicio criză, că totul e foarte bine. Chiar am fost în Parlament când am dublat salariile la profesori şi oameni cu mintea la ei ne spuneau: nu-i minţiţi pe profesori, că nu o să aveţi bani! Noi am votat tot! A venit 2010 şi am suferit toţi: firmele româneşti, angajaţii, pensionarii, firme­le private, toată lumea a plătit neserio­zitatea şi inconştienţa din 2009. Acum, în 2019, suntem în acelaşi scenariu. Avem alegeri prezidenţiale în care şi dl. Iohannis, dar şi dl. Dragnea, poate cel mai mult, vor zice: e totul foarte bine! După care vine 2020, se termină ospăţul şi cineva trebuie să achite nota de plată. Şi îmi pare rău că nu am învăţat din anul 2010 să nu repetăm acea greşeală şi îmi mai pare rău de ceva: în 2011-2012, din necesitatea acelei crize, s-a construit USL-ul cu program de guvernare, cu oameni, cu sprijin politic. Acum, cred că mâine ar trebui să cadă Guvernul Dăncilă, dar în niciun caz nu văd o soluţie în Guvernul Orban (PNL) sau USR”, a spus Victor Ponta.

 

 

„Nu poţi tot timpul să creşti pensiile şi salariile, nu poţi tot timpul să ai cheltuieli mai mari şi venituri mai mici, pentru că la un moment dat se rupe chestia asta. De ce îmi este teamă? Îmi este teamă că vom retrăi anul 2009. Vă reamintesc că în anul 2009 era criză deja în lume. Şi Băsescu, şi Geoană, şi PNL spuneau că nu e nicio criză, că totul e foarte bine”.
Victor Ponta