• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 17 Aprilie , 2012

Biserica ortodoxă din Vişeu, în prima jumătate a sec XX

Secolul XX debutează în Maramureş cu prima mişcare de revenire la ortodoxie .

În 1903, în Vişeul de Sus este consemnat primul ortodox. Din păcate, nu dispunem de nici o informaţie legată de persoana respectivului. Până în 1910, numărul ortodocşilor ajunge la 12 persoane.

În Vişeu de Sus, aceşti funcţionari vor constitui primul nucleu al bisericii ortodoxe. Încă din 1927, ei aufăcut demersurile oficiale pentru înfiinţareaparohiei.În 21 septembrie faco cerere în acest sens Episcopiei Ortodoxe de la Cluj, la care anexeazăun tabel cu numele credincioşilorortodocşi -182 la număr. De remarcat că nici unul nu era localnic—145 erau ostaşi ai Corpului de Grăniceri din Vişeu, 15 ingineri, 5 învăţători, 1 judecător, 1 agronom, dirigintele de la poştă, şeful gării,soţiile şicopiii lor. În 1928, cererea loravizată favorabil de Episcopia de la Cluj este respinsă deMinisterul Cultelor şi Artelor, pe motiv că nu exista un loc în care să se poată desfăşura serviciile religioase şi nici casa parohială.

În octombrie 1930, au loc primele treceri, despre care avem documente, de la biserica greco- catolică, la cea ortodoxă. Până în decembrie, 288 de persoane părăsesc biserica greco- catolică în favoarea celei ortodoxe. Primul vişeuan revenit a fost Ciolpan Gheorghe a lui Pătru, un om înstărit,care înoctombrie cedează casa sa, situată lângă fabrica Tanin, pentru a fi amenajată ca şi capelă ortodoxă. Nu cunoaştem motivele pentru care el, cei ai casei lui şi mulţi alţii au părăsit biserica greco-catolică în prag de iarnă. Din păcate, deşi au trecut de atunci doar două generaţii, nimeni nu-şi aduce aminte ce a provocat evenimentul. E posibil ca motivaţiile să fie ca şi ale credincioşilor din Săcel - şi apoi ale celorlalţi din Maramureş --taxe mari percepute de preotul greco-catolic

În perioada imediat următoare se fac primele demersuri ca ieromonahul Sebastian Sârcu, cel care participase la aceste treceri,să se mute la Vişeuşi să se înfiinţeze parohia.

În cursul anului 1931, Episcopia Ortodoxă de la Cluj emite actul de înfiinţare a noii parohii şi îl numeşte pe ieromonahul Sebastian paroh la Vişeu. Între timpau loc alte 221 de treceri la ortodoxie. Sporind comunitatea ortodoxă, capela a devenit neîncăpătoare.S-au făcut demersurile necesare către Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor spre a li se pune la dispoziţie o sală de clasădin fosta Şcoală de Meserii, situată în centrul satului (actuala Şcoală Specială).La 1 octombrie 1931, Ministerula aprobatsă se puna la dispoziţia parohiei o sală de clasă pentru slujbele religioase[4]şi o sală pentru locuinţa preotului.În 20 decembrie 1931, are loc sfinţireanoii capele, săvârşită de protopopulMihailMunteanu de la Sighet.

 În această perioadă se identifică un teren pentru construcţia noii bisericiiîn strada Ştefan Vodă ( actuala Iuliu Maniu ) şi se fac demersurile necesare pentru a intra în posesia lui.Se face apel la Comisia Judeţeană de aplicare a Reformei Agrare şi în baza art. 40 dinLegeaAgrară ( pentru construcţiile de şcoli şi biserici se poate expropria orice teren pâna la 2 jugăre) se cere exproprierea.Prin sentinţa nr.1 din 20 mai 1932 s-a hotărit exproprierea, iar în 10 iunie 1932 parohia este pusă în posesie.

Nemulţumit de locul de pe strada Ştefan Vodă,unde parohia vroia să construiască biserica, cu concursul domnului Gheorghe Frumuşelu,ŞefulFabricii C.A.P.S-ului din Vişeua făcut demersurile către Ministerul Domeniilor pentru a fi cedată o parte din curtea sediului C.A.P.S. ului( actuala bibliotecă orăşenească).Înprimăvara anului 1933 s-a obţinut acest teren şi pentru că el s-a dovedit mic, s-au dus tratative cu Biserica Romano-Catolică, cu care se învecina terenul pentru un schimb. Biserica ortodoxă a cedat 550 mp în strada Ştefan Vodă Bisericii Romano-Catolice, de la care a primit în schimb 507 mp. După ce s-a rezolvat problema terenului, generalul Nicolae Uică l-a adus pe plutonierul major, Rujan Constantin, care a alcătuitplanul bisericii în stil bizantin şi care a şi condus lucrările. Devizul a fost estimat la 1.066.121 lei, din care Nicolae Uică s-a obligat să achite 500.000 lei zestrea fiicei lui, plus mâna de lucru calificată. Restul de bani parohia trebuia să-i procure din altă parte.În acest sens s-au făcut colecte în toata ţara. Un ajutor mai însemnat l-au dat Episcopia Clujului Protopopiatul Sighet, Mitropolia Moldovei, Armata, C.A.P.S.-ul, Composesoratul din Vişeu şi Borşa, Primăria comunei Vişeu. S-a ajuns să se facă colectă inclusiv între românii plecaţi în America. Cea mai surprinzătoare cerere de ajutor a fost adresată….Sinagogii din Vişeu. Evident nu s-a primit nici un răspuns. Cu concursul grănicerilor din Vişeu s-au organizat inclusiv baluri pentru strângerea de fonduri şi s-a apelat chiar la împrumuturi la bancăpentru a nu se opri lucrarea.

1.      Construcţia bisericii a început în 17 august1933,după ce mare parte din materiale au fost aduse pe şantier. În 1937 construcţia a fost terminată, doi ani mai târziu terminându-se pictura şi mobilierul.

 Pe fondul veştilor alarmante despre izbucnirea iminentă a unui război, armata a cerut parohiei să urgenteze sfinţirea Bisericii şi să elibereze fosta şcoală de arte şimeserii, unde funcţiona capela , şi unde urma să se mute o parte dinDivizia 3 Tunuri de munte. În acest sens s-au facut demersurile necesare sfinţirii bisericii. Ea a fost târnosită în 21 iulie 1940 de către episcopul Vasile Stan al Maramureşului, ocazie cu care ieromonahul Sebastiana fost ridicat la rangul de protosinghel.

 Din păcate credincioşii din Vişeu nu au apucat să se bucure prea mult de noua lor Biserică. . În 30 august 1940, prin pronunţarea Dictatului de la Viena, a fost răpit României întreg Maramureşul şi anexat Ungariei .

 Ieromonahul Sebastian a fost expulzat în România la sfârşitul lunii septembrie.

În urma suferinţelor îndurate, ieromonahul Sebastian, bolnav, a trecut la cele veşniceîn spitalul Elias, în 28 ianuarie 1941, şi a fost înmormântat in cimitirul Bellu, în 30 ianuarie, fiind prohoditde prietenii săi preoţii Miron Codrea Nuţu şiNiculaie Vasilescu.

 

 În toamna anului 1944, când se apropia frontul de Vişeu, odată cu autorităţile ungare retrase din faţa frontului au plecat şi civilii care i-au susţinut. Printre cei plecaţi s-a numărat şi Kovassy Istvan, care a luat cu el cheile bisericii ortodoxe.

Biserica a fost deschisă abia în decembrie, de către preotul Andreica Vasile, originar din Vişeu.

În iunie 1945 reuşeşte să aducă clopotul bisericii care a fost dat de către autorităţile hothystereformaţilor din comuna Bocicoiul Mare şi identifică persoanele care aveau obiecte de cult, veşminte sau arhiva şi face eforturi de a le recupera.

Tot în iunie reuşeşte să obţină casa farmacistului Kovassy Istvan, situată în vecinătatea bisericii, pentru casa parohială, unde se va şi muta în aceeaşi lună, şi face demersuri la autorităţile locale să se anuleze actele de trecere a credincioşilor ortodocşila confesiunea greco-catolică, făcutecu forţa în timpul stăpânirii maghiare.

La sfârşitul anului 1946 are loc trecerea de la confesiunea greco-catolicăla confesiunea ortodoxă a locuitorilor din Valea Scradei.

 Împreunacu preotul Andreica hotărăsc să facă demersurile necesare pentru a putea construi biserică şişcoală în Valea Scradei

În martie –aprilie 1947 preotul Andreica reuşeşte să ridice o capelă din lemn ( 10m x 4m ) pe terenul bisericii din strada Ştefan-Vodă ( actuala Iuliu Maniu), cu intenţia de a construi ulterior acolo şi casa parohială.

 Imediat după acest act se ia hotarârea ca biserica din str. Ştefan-Vodă să fie mutată pe Valea Scradei, iar în locul ei să se zideasca alta. La sfârşitul lunii mai, bisericuţa a fost desfăcută şi mutată apoi cu carul cu boi de către Ciolpan Ioan –„Cioata”, Andreica Vasile –„Bumbac”, Andreica Gavrilă-„ Pitu” si Hojda Alexa –„Cosmuţa”, în noul ei loc de viaţă, în aproprierea fostei vetre monahale de la Valea Scradei.

În iulie 1947, la Valea Scradei a fost trimis ieromonahul Irofteiu Popoviciu de la mănăstirea Dragomireşti, care a oficiat serviciile religioase până în decembrie1947, când a fost mutat la Vişeu de Jos .        

 În octombrie 1947,preotul Miron Codrea Nuţu,administratorul protopopiatului Vişeu,a fost mutat în parohie la Vişeu de Sus, urmând ca preotul Andreica Vasile să ramână pe mai departe la parohie până se va găsi o soluţie de transfer mulţumitoare pentru el.

Pe fondul acestor framântări,noul paroh –preotul Miron Codrea Nuţu-a fost instalat abia în decembrie. Preotul Vasile Andreica s-a angajat în învăţământ şi apoi a ajuns să slujească la Catedrala de la Sighet, până în octombrie sau noiembrie1948, când s-a mutat în parohia Buna-Vestire (Biserica „Bătrână”)din Vişeu de Sus, în locul vicaruluigreco-catolic Victor Steţiu, care nu a vrut să treacă la Biserica Ortodoxă, după ce prin decretul 358 din 1948, Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată de regimul comunist .

Miron Codrea Nuţu a fost personalitatea cea mai marcantă a vieţii ortodoxe din Maramureş timp de peste 30 de ani (1924-1959). Fără multă carte, dar înzestrat cu acea inteligenţă, isteţime şi memorie tipic ţărănească,a reuşit să se impună în conştiinţa tuturor celor cu care a intrat în contact. Încă de la mijlocul anilor 1920, s-a făcut cunoscut ca un misionar şi apărător neînfricat al ortodoxiei, întreaga lui activitate desfăşurându-se pe terenul misiunii. Neobosit luptător, dedicat total Bisericii, a reusşt să înfiinţeze 7 parohii ortodoxe prin treceri de la greco-catolici şi să construiască 8 biserici, plus mănăstirea de la Dragomireşti. Cinstit şi respectat de popor, apreciat şi de forurile bisericeşti, protopop de Vişeu, preşedinte al Comisiei de Reforma Agrară din Vişeu, protopop de Iza, implicat activ în problemele comunităţii, a fost soscotit un pericol de regimul comunist care l-a şi închis în1952-1953. Nici închisoarea, nici ameninţările, nici greutăţile, nici neajunsurile nu l-au oprit din a-şi împlini rostul şi vocaţia lui. Poate că întrega–i activitate ar fi rămas în anonimat dacă la vârsta de 80 de ani nu şi-ar fi scris „memoriile.”

 Anii care au urmat s-au dovedit a fimult mai dificili pentru libertateareligioasă decit îşi putuse închipui cineva, dar ceea ce s-a câştigat pe plan spiritual nu s-a pierdut..

 Numărul credincioşilor, care a sporit de la an la an, al celor ce frecventau biserica, preocupările pentru şcolarizarea copiilor, sacrificiile de a-i trimite mai departe la studii pe unii,eforturile de a fonda o bibliotecă parohială deschisă pentru toţi, participarea la viaţa socială şi evenimentele principale ale comunităţii,întregesc imaginea unor slujitori ai altarului, dedicaţi misiunii lor, care ramân încă vii în amintirea celor care i-au cunoscut.

Fie-le tarâna uşoara şi memoria binecuvântată!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.