• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 11 Decembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 24 Martie , 2017

Protocol de colaborare pentru susținerea proiectului „Donează sânge, salvează vieți”

Prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, s-a întâlnit miercuri, 22 martie, cu directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș, Melania Dascălu, cu managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Sorina Pintea, și cu reprezentanți ai Asociației Rotaract Club TEAM Baia Mare: Daniel Orza – președinte ales, Bogdan Ionuț Gâta – managerul proiectului, Andrei Barboloviciu – jurist și Daniel Costin – trezorier. Scopul întâlnirii a  fost informarea cu privire la necesitatea donării de sânge de către populație și încheierea unui protocol de colaborare pentru susținerea proiectului „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat de Asociația Rotaract Club TEAM Baia Mare.

 

 

Nevoia de sânge în județul Ma­ramureș este foarte mare, în condițiile în care, în ulti­mii ani, numărul persoane­lor care au nevoie de transfuzie crește, iar numărul donatorilor scade. Stocurile de care dispun Centrul de Transfuzie Sanguină și spitalele sunt adesea insuficiente. În medie, la Centrul de Trans­fuzie Sanguină, donează sânge 25 de persoane zilnic. În aceste condiții, acum trei ani, Asociația Rotaract a demarat proiectul „Donează sânge, salvează vieți”.
În urma desfășurării Balului Inimilor anul trecut, asociația a reușit să mo­dernizeze circuitul donatorilor la Centrul de Transfuzie Sanguină, iar anul acesta, cu fondurile strânse la ace­lași eveniment, doreşte să doteze insti­tuția cu un scaun de afereză și să creeze o platformă online pentru donatori.
Melania Dascălu a subliniat faptul că este important și urgent pentru instituția pe care o conduce ca donarea de sânge să fie promovată ca un act benevol, umanitar, în beneficiul semenilor. Do­na­rea de sânge trebuie să devină pentru populație un obicei, să nu aibă loc doar accidental, atunci când o rudă se află în pericol, spre exemplu. Donarea de sânge ca obicei este benefică și pentru controlul sănătății donatorului.

Sorina Pintea a subliniat că tinerii de la Rotaract le dau celor din sistemul de sănătate o lecție de viață, implicându-se cu rezultate atât de bune în problema donării de sânge. Ea a mărturisit că angajații Spitalului Județean urmează să se mobilizeze pentru a dona ei înșiși sânge, pe baza unei programări. Sorina Pintea este de părere că un beneficiu pentru stimularea donării de sânge la nivelul populației l-ar reprezenta mediatizarea cazurilor grave și a situațiilor limită cu care se confruntă medicii din Maramureș.

Asociația Rotaract va implementa pro­iectul „Donează sânge, salvează vieți” la nivel de district, în 9 cluburi, Baia Mare reprezentând un exemplu în acest sens. Promovarea va avea loc în insti­tu­ții publice, în domeniul privat și în școli.

Discuțiile de la sediul Instituției Pre­fectului au privit problemele cu care se confruntă în momentul actual Centrul de Transfuzie Sanguină și Spitalul Ju­dețean în ceea ce privește aprovizio­na­rea cu sânge, dar și lipsa de personal și de resurse financiare necesare depla­sării în județ în scopul recoltării de sânge. De asemenea, cei prezenți s-au consultat cu privire la strategia de adoptat în ceea ce privește acțiunile care să fie cuprinse pe viitor în proiect.

La finalul întâlnirii, prefectul Sebastian Mihai Lupuț și Bogdan Ionuț Gâta au semnat un protocol de colaborare pentru susținerea proiectului. Obiectul acestuia îl constituie sprijinirea conti­nuării proiectului ,,Donează Sânge, Salvează Vieți’’, prin încurajarea propriilor angajați, precum și prin încurajarea angajaților tuturor instituțiilor publice locale, județene și deconcentrate din județul Maramureș, în vederea participării acestora la donarea de sânge. Prefectul Sebastian Mihai Lupuț le-a solicitat reprezentanților Asociației Rotaract să susțină o prezentare a pro­iectului la următoarea întâlnire a Colegiului Prefectural, la care sunt invitați să participe și primarii unităților administrativ-teritoriale din județ.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.