• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 13 Octombrie , 2021

Proiect inedit în Ardeal pe subiectul Avram Iancu

Scriitorul Nicoară Mihali a reeditat prima monografie a lui Avram Iancu, la care a adăugat un studiu despre maramureșenii apropiați eroului, iar cu această carte va face un maraton prin școlile din Ardeal, unde le va vorbi elevilor despre patriotism și despre Avram Iancu. Proiectul va fi demarat din această toamnă.

Zilele trecute, a ieșit din tipar volumul „Avram Iancu – prima biografie 1897”, o retipărire semnată de Iosif Șterca Șuluțiu, prietenul din copilărie al lui Avram Iancu, la care scriitorul Nicoară Mihali a adăugat un studiu despre prietenii și apropiații lui Avram Iancu din Maramureș. De fapt, cartea aceasta despre Avram Iancu vine pentru a pregăti două evenimente majore: anul viitor se împlinesc 150 de ani de la moartea erou­lui și peste doi ani va fi bicente­narul, 200 de ani de la nașterea lui.
„Contrar așteptărilor, nu moții au fost cei mai apropiați de Avram Iancu, deși el a fost în fruntea lor în timpul evenimentelor de la 1848, ci a avut aproape de el trei maramureșeni: Ioan Buteanu, Grigorie Mihali – protopopul de Slatna și Mihail Andreica. Ioan Buteanu, al cărui tată a fost primar în Sighetu Marmației, originar din Țara Chioarului, Mihail Andreica provenea din Vișeu de Sus și protopopul Grigorie Mihali care a făcut studii de teologie la Viena și a cărui fiică, Ana Mihali, va deveni în secret logodnica lui Avram Iancu. Am scos această carte în ideea că, după ce voi plăti cheltuielile tipografice, să mă plimb prin școlile din Ardeal să vorbesc cu directorii și să mă lase să le vorbesc elevilor despre patriotism, despre dragostea față de Neamul Românesc și despre Avram Iancu, iar la final, în urma discuțiilor, să-i premiem pe cei care știu ce este patriotismul”, spune Nicoară Mihali.
Cartea s-a tipărit într-un tiraj de 5 mii de exemplare și va ajunge atât în școli, biblioteci și instituții de cultură, cât și în Parlament:  „Am trimis adrese la toate bibliotecile și primăriile din Ardeal, dar n-am primit răspuns decât de la 3 – 4 instituții. Deși intenția mea a fost să scot cartea în 10 mii de exemplare, nu am reușit decât 5 mii de exemplare. Și sunt decis să fac un maraton prin școlile din Ardeal în care să le vorbesc elevilor despre patriotism și despre Avram Iancu. Am primit de la Mitropolia Ardealului două cronici frumoase scrise de părintele Constantin Necula, căruia i-am spus că visul meu este ca această carte să ajungă la fiecare senator și deputat din Parlamentul României. Că dacă începem trezirea Neamului de la clasa politică rătăcită, ne va fi mult mai ușor să ne îndreptăm și tânăra generație. Iar părintele Necula mi-a promis că mă va ajuta fie prin intermediul Patriarhiei, fie prin intermediul unor români adevărați, ca 466 de cărți să ajungă pe mesele senatorilor și deputaților aleși.
Prin publicarea acestei cărți, simt că mi-am făcut datoria față de eroul Avram Iancu. Vreau să-i premiez cu această carte pe elevii școlilor din Ardeal care au în suflet un fior patriotic. Voi avea întâlniri interactive cu elevii și chiar vor fi citite fragmente din această carte în școli. Practic voi merge să le vorbesc elevilor despre Avram Iancu, iar apoi le voi lăsa și cărți. Îmi doresc să ajung și la Brad, la Câmpeni, în Roșia Montană, la Alba Iulia, în Țara Zarandului etc”, spune Nicoară Mihali.

Volumul a ieșit deja din tipar, iar întâlnirile cu elevii vor începe din această toamnă. O primă lansare va avea loc zilele următoare, la Hanul „Pintea Viteazu” în Mara­mureș, iar apoi cartea va fi lansată la Turda, la Abrud și la Zlatna. La aceste prime lansări scriitorul va fi însoțit de o trupă de balet în costume tradiționale, Trupa „Colibri”, condusă de profesoara de balet Raluca Hojda din Borșa, care are un spectacol de o jumătate de oră pe piese muzicale care vorbesc despre eroismul lui Avram Iancu.
De asemenea, la aceste lansări va fi prezent și artistul Alexandru Ilea, care va cânta la fluier. „Pentru mine, Avram Iancu este un Hamlet al Neamului Românesc”, concluzionează scriitorul Nicoară Mihali.

„Prin publicarea acestei cărți, simt că mi-am făcut datoria față de eroul Avram Iancu. Vreau să-i premiez cu această carte pe elevii școlilor din Ardeal care au în suflet un fior patriotic. Voi avea întâlniri interactive cu elevii și chiar vor fi citite fragmente din această carte în școli. Practic voi merge să le vorbesc elevilor despre Avram Iancu, iar apoi le voi lăsa și cărți. Îmi doresc să ajung și la Brad, la Câmpeni, în Roșia Montană, la Alba Iulia, în Țara Zarandului etc”.
- Nicoară Mihali

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.