Profesoara Tradiţiilor maramureşene!

Delia-Anamaria Răchişan este lector univ. dr. la  Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN ‒ specializarea Etnologie. Este pasionată de folclor, de tradiţiile  maramureşene, de obiceiuri, de meşterii populari. Promovează Maramureşul şi organizează în Baia Mare o Conferinţă internaţională despre tradiţii. Scrie cărţi şi publică materiale. Doreşte ca Maramureşul să fie cunoscut şi recunoscut.

Reporter: Cum aţi ajuns să organizaţi o Conferinţă internaţională în Baia Mare. De ce? Cum de aţi ajuns, de ce aţi organizat?

Delia Răchişan: Anul trecut am organizat o Conferinţă Naţională şi, datorită succesului de anul trecut, m-am gândit că ar fi bine ca anul acesta să fie o Conferinţă Internaţională. S-au înscris participanţi din străinătate, i-am aşteptat cu volumul conferinţei, ca anul trecut. Am avut şi articole din Egipt, din Italia, Serbia, Macedonia, Germania, Statele Unite ale Americii şi Ucraina şi bineînţeles din diverse zone etnografice ale ţării noastre. Conferinţa, prin componenţa internaţională a evenimentului a conferit prestigiu şi vizibilitate culturală oraşului Baia Mare, universităţii, meleagurilor maramureşene. Doresc să valorific patrimoniul cultural, strămoşesc, sunt multe valori culturale în Maramureş. Am pornit de la premisa că Maramureşul este un spaţiu arhaic de mare prestigiu cultural în care oamenii au creat şi creează valori culturale cu statut de capodopere.  Avem la îndemână multe valori strămoşeşti şi este păcat să nu le revitalizăm. Aşa putem, organizând evenimente ştiinţifice, aducând specialişti din diverse domenii, oraşe şi ţări. Mă bucur că au răspuns invitaţiei  personalități marcante: etnolog prof. univ. dr. Ion TALOŞ (Germania), etnolog prof. univ. dr. (emeritus) Nicolae CONSTANTINESCU (Bucureşti), etnolog Mihai DĂNCUȘ (Sighetul Marmaţiei), sculptorul dr. Ioan MARCHIȘ (Baia Mare), prof. univ. dr. Ovidiu PAPANĂ (Timişoara), dr. Mihai POPA (Bucureşti), Ion M. BOTOŞ (Ucraina) şi mulţi alţii. Le mulţumesc tuturor pentru colaborare. Au avut loc şi demonstraţii în faţa participanţilor: Pălăguţă Bârlea (zgărdane Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetul Marmaţiei, dir. I. Tivadar); Rodica Belea din Timişoara ‒ Expoziţia: „Comori recuperate”; meşterul popular Nicu Pop din Plopiş.

Expoziţia tematică de fotografii: „Simboluri astrale în arhitectura tradiţională maramureşeană”,  a artistului fotograf Tudorel ILIE din Baia Mare, prezentată de maestrul Ioan Marchiş a fost extrem de interesantă. Spectacolul-concurs ‒  „Maramureşul perpetuu, izvor nesecat de frumuseţe, tradiţii străvechi şi autenticitate”, (orchestraţie asigurată de Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare, dir. Dan Daniel) la care au participat studenţii de la Etnologie şi elevii de la Şcoala de Arte i-a avut în comisie  pe prof. Ov. Papană şi pe doamna cântecului maramureşean ‒ prof. Angela Buciu. S-a implicat Ansamblul „Tileguţa” din Petrova, coordonat de prof. Viorica Mihalca. A existat o secţiune specială pentru studenţi şi masteranzi. Toţi participanţii au primit diplome. Meşterii populari contemporani şi colaboratorii au primit diplome speciale semnate de autorităţile locale.

S-a vizitat Planetariul din Baia Mare ‒ „Constelaţii româneşti tradiţionale”, dar şi oraşul Baia Mare:  Muzeul de Mineralogie; Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară; Atelierul marelui sculptor băimărean Gheza Vida; Turnul Sfântului Ştefan; Muzeul de Artă; Muzeul de Istorie şi Arheologie. Mijlocul de transport a fost asigurat de URBIS. Conferinţa nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul financiar al Municipiului Baia Mare şi al Consiliului Judeţean Maramureş. S-au  implicat şi reprezentanţii unor instituţii ‒ Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Prefectură, Centrul Universitar Nord. Un rol aparte l-au avut „Dănţăuşii”, de la Palatul Copiilor, coordonaţi de prof. coregraf Maria SERAZ.

Le mulţumesc tuturor pentru colaborare!

Rep.: Conferinţa se numeşte „Tradiţie şi Inovaţie. Unitate şi Diversitate în context european”. Ce s-ar putea spune, din acest punct de vedere despre Inovaţie, ce ar fi aceasta în Maramureş?

D.R.: Apar tot felul de mutaţii funcţionale. Lumea, încetul cu încetul, se desprinde de ceea ce este autentic. Trebuie să delimităm clar tradiţia de modernitatea. Este normal ca în folclor să sesizăm o dinamică, o mişcare continuă. De exemplu, artiştii, fie că sunt pictori, sculptori, meşteri în lemn, este normal să îşi pună amprenta personală în creaţiile lor, pornind de la mitologia locului, a comunităţii, să aducă ceva nou, dar nu trebuie să ne abatem prea mult, şi să denaturăm acele valori strămoşeşti. Nu le putem păstra pe toate întocmai, aşa cum am vrea, dar măcar, să încercăm să sistăm ceea ce ar denatura autenticul.

Rep.: În contextul celor spuse de dvs., recent au fost organizate dezbateri pe tema salvării satul maramureşean. Ce ar însemna salvarea satului maramureşean?

D.R.: Da! Discuţiile s-au axat pe salvarea satului, însă, s-a pus mai mult accent pe salvarea casei tradiţionale. Ei vor să încurajeze să nu se distrugă, să nu se demoleze acele case. Bineînţeles că nu putem avea pretenţia ca o familie să locuiască într-o casă tradiţională cu „hăizaşul”, cu acoperişul din draniţă, iar în interior să fie lut pe jos. Sunt diverse aspecte, dar este un demers binevenit. Ar trebui o viziune de ansamblu. Dacă tot se doreşte salvarea satului, nu trebuie să uităm că aproape în fiecare sat au existat olari, meşteri în arta lemnului, şi un cuvânt greu l-ar avea autorităţile locale, primarii din comunele, satele respective, ar trebui să îi încurajeze pe acei meşteri să aibă iar ucenici, şi, cumva, satul acela să fie „in situ”. De exemplu, turiştii ar vedea case tradiţionale, dar şi tradiţii revitalizate, sau ar putea să meargă la atelierul olarului, sculptorului popular, la un meşter de măşti tradiţionale etc., s-ar putea face foarte, foarte multe.

Rep.: Cum s-ar putea îmbunătăţi traiul acestor meşteri, pentru că cei cunoscuţi reuşesc să trăiască din ceea ce produc, dar meşterii simpli, cum e cel din Săcel, nu poate trăi din ceea ce lucrează. Cum ar putea fi promovaţi?

D.R.: Depinde de oameni, dacă s-ar mobiliza şi sătenii, şi dacă ar avea, să zicem, o indemnizaţie, ar fi încurajaţi. Ar avea nevoie şi de o sumă de bani, să poate avea ucenici, altfel totul se pierde, ei trec la cele veşnice şi nu mai este nimeni din familie care să fi învăţat meşteşugul respectiv, şi atunci, efectiv, ne pierdem identitatea, ethos-ul autohton. Toate acestea dispar.

Rep.: Nu ar trebui să încercăm şi să educăm gusturile oamenilor? Potenţialilor turişti? De pildă, câţi turişti români ar cumpăra o farfurie din ceramică de lut, să mănânce din ea?

D.R.: Ar trebui ca cei care au, în primul rând, pensiuni, să aibă şi astfel de vase din lut. Câte un blid, şi, dacă nu le place, celor care sunt pretenţioşi,  să li se servească meniul în vase de porţelan. Oricum, cei care merg la pensiuni sunt atraşi de universul rural. Acesta este binevenit, are alt impact asupra oamenilor, conferă sufletului uman armonie. Este mare păcat că nu este dezvoltată ceramica de la Săcel.

Rep.: Se tot vorbeşte despre tradiţiile maramureşene, că noi suntem ultimii păstrători ai tradiţiilor în ţara asta, cât adevăr este în această afirmaţie?

D.R.: Da, suntem păstrători, este adevărat, dar nu este suficient! Cred că sistemul este de vină! În primul rând ar trebui, aşa cum au introdus religia în şcoli, să existe o disciplină a tradiţiilor românilor, a culturii româneşti, şi să fie specialişti care să le predea elevilor, liceenilor. În felul acesta vor dăinui, de-a lungul timpului, valorile strămoşeşti. Trebuie să punem accent pe comunicarea, pe transmiterea între generaţii. Şi iniţiativa aceasta cu casa este binevenită, dar ar trebui să avem o privire panoptică. De exemplu, în anumite sate se pune accent pe jocul ca dans, în alte sate pe o anumită manifestare folclorică, pe un obicei agrar. În anumite sate avem meşteri populari, în alte sate rapsozi, olari, trebuie să valorificăm ceea ce avem. Pentru că este dureros! De exemplu, în Ţara Lăpuşului, în prezent, de Florii şi de Paşti nu se mai folosesc vase din lut, ci vase din plastic, când le oferă de pomană, pentru că nu mai au olari.

Toţi îmbracă cu mândrie costumele tradiţionale, dar trebuie cumva încurajaţi. De exemplu în Cupşeni şi în Ungureni se mai „împistresc”,  ouăle cu ceară, avem şi aici această tradiţie a încondeierii. Trebuie să respectăm şi meşterul pentru că, discutând cu el, înţelegem mult mai multe aspecte.

Nu se mai inserează pe straie, pe poarta tradiţională,  inclusiv pe pecetare, pe căuce, pe troiţe, pe lăzile de zestre, pe lingurile ornamentale  etc. simbolurile fundamentale, aşa cum erau percepute în trecut. Întâlnim peste tot rombul, unii poate vor spune că nu este estetic. Apar tot felul de simboluri zoomorfe (animale), fitomorfe (flori, plante), dendromorfe (arbori), antropomorfe etc. inserate în romb. Dacă rombul este un simbol vechi de 2000 de ani, şi în Ţara Maramureşului este denumit „roată” şi este asociat cu cercul, simbolizând unitate, armonie, echilibru, ori este corelat cu cultul solar, de ce nu s-ar putea insera, în romb, diverse simboluri, aşa cum simte meşterul?

Rep. De ce nu putem să îi educăm, să le spunem că acestea sunt simbolurile vechi?

D.R. La meşterul Bârsan din Bârsana am întâlnit şi rombul, în care era fagurele de miere, am întâlnit şi peştele, dar el asociază peştele cu puritatea, cu partea ce ţine de spiritualitate, de creştinism. Fiecare sculptor popular are un stil propriu, o viziune diferită. Unii au 4 clase, 7 clase, deci trebuie lăsaţi să îşi dea frâu liber imaginaţiei, trebuie să apară şi originalitatea, autenticitatea, însă şi spiritul locului, spiritul satului maramureşean. Şi, pe lângă motivele specifice, este normală existenţa unor mici elemente care nu par a fi la locul lor, dar care au o încărcătură personală aparte ce ţine de mitologia, de viziunea personală.

Rep.: Industria a dispărut, agricultura este fragmentată, nu mai sunt materii prime. Toate acestea influenţează păstrarea tradiţiilor?

D.R.: Degeaba există dorinţa românilor de a valorifica zestrea strămoşească, trebuie să fim ajutaţi de cine trebuie. Ar trebui să se instituie în Guvern o lege şi, aşa cum fiecare popor are istoria lui, tot aşa trebuie să punem accent pe tradiţii. Sunt foarte scumpe costumele ţărăneşti. Este indicat să purtăm o cămaşă veche, iarna ţine căldură, vara ţine răcoare, şi nu depinde doar de specialişti sau de ţăranul trăitor în lumea satului, ci şi de cei care au puterea de a decide pentru oamenii de rând. Degeaba există dorinţa românilor de a purta cu mândrie straie ţărăneşti, de a revitaliza valorile strămoşeşti (tradiţii, meşteşuguri străvechi, manifestări folclorice, obiceiuri etc.). Dacă Guvernul nu face ceva, toate acestea vor deveni amintire şi ne vom pierde identitatea, o vom regăsi, probabil,  într-o carte, şi totul va deveni perimat.

Rep.: Despre cartea lansată, tot cu ocazia acestei conferinţe, „Mitologia românească şi estetica artei tradiţionale din Maramureş”, câteva idei…

D.R.: Cartea inserează, şapte capitole, şapte documentare, subtitrate în limba engleză, aproximativ 500 de fotografii color, pentru că eu nu pot să vorbesc despre Maramureş, şi aici mă refer la cele patru zone etnografice, dacă imaginile sunt în alb şi în negru. Cuvântul Înainte a fost elaborat de o personalitate marcantă a României, de marele etnolog Ion Ghinoiu. Cromatica, fotografiile trebuie să fie color. Documentarele sunt subtitrate în limba engleză tocmai pentru că eu vreau ca valorile strămoşeşti să fie cunoscute şi de străini.

Cartea devine loc de întâlnire între mitologie şi estetica artei tradiţionale. Am avut în vedere o serie de simboluri, spre exemplu rombul, podoabele astrale (cerul, luna, stelele), am făcut diferenţa între aceste simboluri cereşti şi cultul solar, aşa cum l-am întâlnit în judeţul Maramureş în diverse manifestări agrare („Tânjaua”, „Sânzienele” etc.), în momentele „tari” din viaţa omului, în arta populară ‒ ceramică (blide), „ţoluri” [covoare], sărăriţe, pecetare, cuiere, troiţe, cruci, biserici de lemn etc, inclusiv în opera marelui sculptor băimărean Vida Gheza „Monumentul Ţăranilor Martiri” de la Moisei. Bradul stejarul, mărul etc. au fost corelate cu dendromitologia. Am avut în vedere şi fitomitologia, anumite plante ‒ grâul, „ruja”. Am întâlnit aceste simboluri în ceramică, pe pecetare, pe ţoluri etc.

Am analizat şi ornitomitologia (cucul, vulturul etc.), zoomitologia (relaţia ce se instituie între lupi şi daci; lupul şi categoriile folclorice ‒ legende, basme, jocuri de copii, proverbe; lupul şi momentele „tari” ‒ naştere, moarte; relaţia lup‒câine‒făpturi mitologice; arta populară şi zoomitologia ‒ zimbrul, bourul, taurul, boul, oaia, cerbul), simbolul saurian (dihotomia şarpe‒balaur), simbolul ihtiomorf (peştele) etc. În documentare am avut în vedere meşterii contemporani din judeţul Maramureş, dar şi Biserica UNESCO cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rogoz (secolul al XVI-lea). Bineînţeles că s-au avut în vedere şi alte Biserici vechi de lemn care veghează şi binecuvântează meleagurile maramureşene cuprinse între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. În fotografii apar diverse picturi murale, obiecte de cult, un univers animat de îngeri, de icoane de lemn, unele făcătoare de minuni.

Pe poporul român îl caracterizează nu doar tradiţiile frumoase, ci şi spiritualitatea. Perspectiva este interdisciplinară, analiza este sincronică şi diacronică. S-au avut în vedere nu doar materialele întâlnite în sate în atelierele meşterilor contemporani, ci şi materialele păstrate, expuse în cele două muzee etnografice ale judeţului nostru  ‒ Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare şi Muzeul Maramureşului din Sighetul Marmaţiei. Totodată s-au abordat diverse unghiuri critice.

Tradiţiile maramureşene, valorile străbune, tezaurul cultural maramureşean trebuie revitalizate.

Vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru ajutorul financiar oferit. Cu ajutorul lor am reuşit să tipăresc această carte.

„Fiecare sculptor popular are un stil propriu, o viziune diferită. Unii au 4 clase, 7 clase, deci trebuie lăsaţi să îşi dea frâu liber imaginaţiei, trebuie să apară şi originalitatea, autenticitatea, însă şi spiritul locului, spiritul satului maramureşean. Şi, pe lângă motivele specifice, este normală existenţa unor mici elemente care nu par a fi la locul lor, dar care au o încărcătură personală aparte ce ţine de mitologia, de viziunea personală”.

Delia-Anamaria Răchişan