• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 Iunie , 2016

Procesul soţilor Julius şi Ethel Rosenberg

Soţii Julius şi Ethel Rosenberg au fost executaţi la 19 iunie 1953. Ei au fost condamnaţi la moarte sub acuzaţia de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Cu toate că au pozat în martiri, în victime ale unui angrenaj poliţienesc infernal, ei sunt astăzi consideraţi nişte trădători. Şi-au minţit copiii, prietenii şi rudele, făcând spionaj pentru o putere străină ce-şi propusese dominaţia planetară. 

 

 

Acuzaţi de spionaj în favoarea URSS, cei doi soţi au fost judecaţi, condamnaţi şi executaţi pe scaunul electric. Sentinţa a fost pronunţată în aprilie 1951, dar execuţia a avut loc abia la 19 iunie 1953, în închisoarea Sing Sing din statul New York. Procesul a avut un răsunet mare în anii ’50, iar acest caz stârneşte controverse şi astăzi. Preşedintele Eisenhower a refuzat să le comute sentinţa, iar propaganda stângii mondiale i-a transfigurat pe cei doi în martirii unui crez politic, victime presupus nevinovate ale unei sinistre „vânători de vrăjitoare”.

 

Julius Rosenberg s-a născut la 12 mai 1918, iar Ethel Greenglass la 28 februarie 1915, în New York. Amândoi au aderat în 1936 la Liga Tineretului Comunist din Statele Unite. S-au căsătorit după trei ani şi au avut împreună doi fii: Robert şi Michael. După execuţia soţilor Rosenberg, cei doi băieţi au fost adoptaţi de Abel şi Anne Meeropol. Julius a lucrat ca inginer în U.S.Army Signal Corps, iar Ethel a ajuns secretară.

David Greenglass, fratele lui Ethel Rosenberg a participat în Los Alamos, New Mexico, la Proiectul Manhattan, în cadrul căruia se desfăşurau lucrările de dezvoltare a primei bombe atomice din Statele Unite ale Americii.

Informaţiile au fost transmise serviciului de contrainformaţii al armatei sovietice GRU. Mulţumită informaţiilor tehnice furnizate de soţii Rosenberg, Uniunea Sovietică şi-a putut construi arma atomică proprie.

 

Potrivit celor mai recente date, Julius Rosenberg a fost realmente spion, însă a furnizat documente de relevanţă militară minoră. Aceasta reiese în primul rând din depoziţia ofiţerului sovietic de contrainformaţii Aleksandr Feklisov, făcută la sfârşitul Războiului rece. Feklisov, care îl racolase pe Rosenberg şi îi fusese ofiţer de legătură, a precizat că soţia lui Rosenberg, Ethel, a fost inocentă. 

Greenglass s-a declarat vinovat de a fi furnizat secrete sovieticilor printr-un intermediar, după ce a lucrat ca mecanic la Los Alamos, în laboratorul secret unde se testa bomba atomică. David Greenglass a ispăşit, pentru acţiunile sale, o pedeapsă de zece ani de închisoare.

În 1950, în cadrul proiectului VERONA, a fost demascat, ca spion sovietic, fizicianul atomist Klaus Fuchs, originar din Germania. Ancheta FBI pornise de la descifrarea codurilor folosite de ambasada sovietică. Mesajele transmise Moscovei au arătat existenţa unei cârtiţe. Fucks a fost arestat şi judecat în Anglia. Mai multe persoane au fost apoi arestate în SUA în timpul acestei investigaţii. Era deja clar că Moscova infiltrase agenţi la Los Alamos, dar şi în alte locuri unde cercetătorii lucrau la bomba cu hidrogen.

Ancheta a relevat că la transmiterea de informaţii către sovietici participau şi David Greenglass şi soţii Rosenberg. Proiectul VERONA a reprezentat o conlucrare a serviciului de informaţii american şi a serviciului britanic MI6, menită să depisteze şi să descifreze mesajele de la şi către serviciile de informaţii sovietice.

 

Ethel şi Julius Rosenberg au fost singurele persoane civile americane inculpate pentru spionaj în timpul războiului rece. Au ajuns în centrul atenţiei publice din Statele Unite ale Americii în timpul unei campanii anticomuniste în mediile de informare, îndeosebi pe fundalul investigaţiei parlamentare anticomuniste coordonate de senatorul republican Joseph McCarthy. Se pare că un anumit rol l-a jucat şi faptul că soţii Rosenberg erau evrei.

 

A doua „panică roşie” din Statele Unite ale Americii a coincis cu perioada de creştere a temerilor generate de actele sovietice de spionaj. Aceste temeri au determinat investigaţii dure şi întemniţarea celor care erau asociaţi cu mişcările comuniste, socialiste sau anarhiste. Aproape imediat după al doilea război mondial s-a declanşat „panica roşie” în aşa numita epocă McCarthy.

Julius Rosenberg a fost arestat la 17 iunie 1950, iar soţia sa a avut după două luni aceeaşi soartă. Cei doi au protestat vehement împotriva arestării. Procurorul Roy Marcus Cohn a demarat procesul penal împotriva cuplului Rosenberg la 6 martie 1951. Procesul s-a încheiat la 5 aprilie, atunci când un judecător a luat decizia de a-i condamna pe cei doi la moarte.

 

Unii cercetători au considerat că pedeapsa capitală a fost exagerată. Cei doi au refuzat să îşi recunoască vina şi şi-au susţinut inocenţa până la final. Timp de doi ani, soţii Rosenberg şi-au aşteptat execuţia în închisoarea Sing Sing, devenind subiectul unei dezbateri naţionale şi internaţionale. Procesul a avut o largă expunere mediatică. Opinia publică americană era cuprinsă de îngrijorare şi chiar de panică. Sursa principală a acestei stări de spirit a fost faptul că URSS făcuse primele teste nucleare reuşite în 1949. Statele Unite priveau monopolul atomic ca principalul lor factor de siguranţă. Pierzând monopolul armei atomice se simţeau ameninţate.

În cei doi ani dintre sentinţă şi execuţie a avut loc o mişcare în SUA, dar mai ales în Europa, pentru eliberarea celor doi, consideraţi victime ale sistemului. Avocaţii au făcut recurs, s-au făcut apeluri nenumărate pentru a casa sentinţa ori a amâna execuţia. URSS a profitat din plin, aruncând anatema asupra sistemului juridic american.

 

O parte a opiniei publice americane a susţinut că execuţia celor doi nu este o pedeapsă justă, deoarece aceştia sunt doar victime ale isteriei anticomuniste din Statele Unite ale Americii. Însă mulţi americani au considerat justă sentinţa, fiind de acord cu declaraţia preşedintelui Dwight D.Eisenhower, în care îşi explica refuzul de a acorda clemenţă celor doi: „Eu pot să spun că, augumentând incomensurabil şansele de război atomic, soţii Rosenberg s-ar putea să fi condamnat la moarte zeci de milioane de oameni din toată lumea. Execuţia a două fiinţe umane este un lucru foarte grav. Dar şi mai grav este gândul la milioane de oameni, a căror moarte poate să fie atribuită direct acţiunilor acestor doi spioni.”

În anii ’89, istoricii Ronald Radosh şi Joyce Milton au publicat o carte menită să demoleze mitologia legată de cazul Rosenberg, dovedind, cu probe extrem de persuasive, că a fost vorba de spionaj real, că Julius Rosenberg a fost într-adevăr spion sovietic, nu doar un comunist idealist îndrăgostit de experimentul stalinist.

 

O mărturisire spectaculoasă a pus capăt, în 2008, oricărei îndoieli privind culpabilitatea lui Julius Rosenberg. În plus, a reieşit limpede că Ethel, deşi nu a fost parte activă a aventurii sovietice de spionaj atomic, a fost conştientă de implicarea soţului ei şi a complicilor acestuia (inclusiv fratele său, David Greenlass, care a acceptat să coopereze cu acuzarea în schimbul unei pedepse reduse în acţiunile trădătoare.

 

Şocul resimţit în mediile de stânga nu poate fi în niciun caz subestimat. S-a născut un mit extrem de puternic şi persistent. În anul 2008,  Morton Sobell, în vârstă de 91 de ani, acuzat în contumacie alături de soţii Rosenberg, ulterior capturat în Mexic, judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare, a decis să spargă conspiraţia minciunii şi a tăcerii. Într-un interviu cu ziaristul Sam Roberts de la New  York Times, din 11 septembrie 2008, Sobell a recunoscut că ceea ce a fost un articol de credinţă pentru atâţia americani, dar şi oameni din alte ţări, anume inocenţa soţilor Rosenberg, a fost de fapt o enormă minciună. A explodat astfel mitul confecţionat nu doar de o propagandă pentru care faptele istorice pot fi manipulate fără jenă, dar şi de scriitori faimoşi.

 

Morton Sobell a declarat că Julius Rosenberg a acţionat ca spion şi că soţia sa, Ethel, ştia, dar nu s-a implicat în activitatea soţului. Sobell a admis mai târziu că a făcut şi el parte dintr-o reţea care a oferit spionajului sovietic secrete militare de maximă importanţă. Declaraţia lui Sobell a înlăturat orice dubiu privind faptul că Julius Rosenberg a fost vinovat de spionaj. Chiar cei doi fii ai soţilor Rosenberg, Robert şi Michael, care au organizat vreme de decenii campanii de reabilitare a memoriei părinţilor au acceptat că tatăl lor a fost spion. „Confesiunea lui Sobell pune capăt oricărei ambiguităţi. Am crezut că au fost inocenţi şi am încercat să le probăm inocenţa. Revelaţiile din mărturisirea lui Sobell fac această atitudine de nesusţinut. Adevărul este mai important decât opoziţia noastră politică”, a afirmat Michael.

 

Nici măcar faptul că proprii copii ai soţilor Rosenberg au decis că lupta s-a sfârşit nu a zdruncinat fundamental opiniile unor stângişti încremeniţi în propriile obsesii. Iată, de pildă, ce declara istoricul Howard Zin: „Nu contează dacă cei doi au fost vinovaţi sau nu. Cel mai important este că nu au avut parte de un proces onest în atmosfera de isterie a Războiului rece”.

 

În replică, Vladimir Tismăneanu susţine că ar trebui să li se reamintească tuturor acestor experţi în deformarea adevărului că exact în perioada procesului Rosenberg, în blocul sovietic, mii şi mii de inocenţi erau lichidaţi ca spioni imperialişti, agenţi sionişti şi sabotori titoişti.

Într-un articol apărut în The New Republic, în 2 octombrie 2008, Martin Peretz, la data aceea directorul revistei, cunoscut gânditor liberal anticomunist, nota pe bună dreptate că „Există în America o întreagă cultură care a crezut în nevinovăţia soţilor Rosenberg ca doctrină şi ca dogmă. Pentru mulţi dintre aceşti intelectuali şi activişti politici, ostilitatea faţă de capitalismul democratic este atât de intensă, încât produce o orbire autoîntreţinută şi o intoleranţă de-a dreptul maladivă.” 

În pofida evidenţelor incontestabile, după 63 de ani de la executarea lor, cazul soţilor Julius şi Ethel Rosenberg face parte dintre acele cauze celebre care nu contenesc să alimenteze controverse şi polemici. Ataşamentul pentru asemenea mituri ţine de ceea ce Vladimir Tismăneanu numeşte „fantasmele salvării”.

 

Se pare că transmiterea informaţiilor relevante pentru fabricarea bombei atomice sovietice a fost în principal făcută, potrivit propriei mărturisiri, de Theodore Alvin Hall, om de ştiinţă, care lucra la Las Alamos şi care era agent dublu.

Datele serviciilor secrete, făcute publice în 1955, arată că acesta considera că monopolul american în ce priveşte tehnologia de producere a bombei atomice este periculos şi că singura atitudine corectă era să încerce să rupă acest monopol.

Americanii au împărtăşit ulterior britanicilor şi canadienilor tehnologia nucleară, nu însă şi ruşilor, cu care fuseseră aliaţi, fapt care îi lasă şi astăzi pe unii istorici în dubiu dacă nu s-ar fi putut evita o cursă a înarmării nucleare în măsura în care americanii ar fi decis să împărtăşească tehnologia relevantă şi sovieticilor.

 

 

 

„Există în America o întreagă cultură care a crezut în nevinovăţia soţilor Rosenberg ca doctrină şi ca dogmă. Pentru mulţi dintre aceşti intelectuali şi activişti politici, ostilitatea faţă de capitalismul democratic este atât  de intensă, încât produce o orbire autoîntreţinută şi o intoleranţă de-a dreptul maladivă.” 

Martin Peretz, The New Republic

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.