Procese, minerit, aur, elveţieni, chinezi…arsen!

Mineritul din nordul ţării a fost închis în 2007. De atunci, ce a mai rămas din Remin a intrat în insolvenţă, şi a încercat să se reorganizeze. Un proces lent, dificil, complicat şi în bătaia vântului unor posibile interese politice sau de altă natură. Dar datoriile companiei trebuie plătite şi cea mai rapidă modalitate este de vânzare a unor active.

Cu ceva timp în urmă au fost vândute piritele arsenioase către o firmă din Elveţia pe care o regăsim ca sponsor. Această firmă a vândut pirita unor chinezi. Cele 500 de mii de tone urmând a fi transportate într-un ritm de 15 mii tone pe lună, în circa cinci ani.

Dar situaţia din scripte nu se potriveşte niciodată cu cea din teren.

În fapt, haldele de steril, din zona Flotaţiei Centrale, reprezintă vreo 300 de mii de tone. Restul, ceva mai mult de o sută de mii se află împrăştiat pe iazul Central, cel al cărei licenţe de exploatare se află la Romaltyn. Iazul pentru care sunt mai multe procese cu administraţia băimăreană, dar şi cu alte firme.

Acum, şi Remin a intentat un proces pentru a recupera sterilul împrăştiat pe iaz.

O situaţie interesantă. Mai mult, Remin mai are două procese cu societatea Romaltyn, procese ce derivă, oarecum din primul.

Cei în cauză nu prea doresc să dea declaraţii. Într-un fel justificat. Am aflat că există o procedură de mediere a acestei situaţii. Dacă până la sfârşitul lunii mai cele două firme se vor înţelege, vor rămâne procesele fără obiect.

Dincolo de acest aspect, ar fi câteva precizări de făcut. După ce mineritul a fost închis, au început lamentările corecte sau nu, cu privire la situaţia economică a judeţului. Politicienii au spus că vor face eforturi pentru a redeschide mineritul pe cele trei-patru mine care sunt profitabile fără subvenţii.

De atunci au trecut mai mulţi ani şi nu s-a întâmplat nimic cu minele respective. Cu cât trece timpul, cu atât mai mult se depreciază infrastructura din mine, ceea ce duce la costuri mari pentru reluarea activităţii. În toată această bulibăşeală a apărut Romaltyn şi posibilitatea de a avea o activitate minieră în nord. Dar au apărut problemele ştiute. Poate mai puţin ştiut e faptul că piritele arsenioase au fost o ţintă pentru mai mulţi dintre cei care au beneficiat de minerit, după 1989. Fostul Transgold a vrut să prelucreze aceste pirite, dar Transgoldul a avut accidentul şi a plecat.

Piritele au fost depozitate dinainte de 1989 tocmai pentru că se dorea prelucrarea lor. Au o concentraţie de aproape 8 grame de aur la tonă, după alţi 11-12 grame. S-a încercat amestecarea acestor pirite cu concentratul extras şi prelucrat aici în nord, dar teama de arsen a oprit acest procedeu. S-a căutat o altă metodă, iar cercetările au mers spre o metodă care se numeşte bioleşiere, mai simplu spus, este amestecată pirita cu o bacterie care distruge arsen. Aceste studii au fost realizate şi înainte de 1989 şi după. Metoda a fost aplicată pe o cantitate de 100 de mii de tone din sterilul respectiv. Era o fază de procedură industrială, după pilot şi faza de laborator. Neavând unde să fie pusă acest amestec, s-a folosit iazul Central. Amestecul a fost împrăştiat pe iaz şi lăsat să lucreze. Se spune că metoda are succes ducând un randament de extracţie a aurului de circa 50%.

Nu s-au mai putut relua studiile, deoarece a început povestea cu închiderea. Acest steril a rămas acolo.

Acum, el fiind al Remin şi compania a vândut pirita unei firme elveţiene care îl transportă la chinezi. Firmele din China extrag circa 95% din aur prin metoda pirometalurgică. Adică, aruncă pirita în furnal, îl prăjesc, iar metalele se desfac precum o floare ce aşteaptă a fi culeasă. Sigur, rămâne în aer problema poluării.

O metodă ce putea fi folosită şi în Baia Mare. Ar fi fost o afacere deosebită, dacă ne amintim că randamentele din mine, în ultimii ani de activitate, au fost sub unu la sută. Faţă de 10%, să spunem!

Pentru pirite s-a plătit o sută şi ceva de dolari pe tonă, în total peste 50 de milioane de dolari. O sumă considerată bună. Dar lucrurile stau puţin altfel.

În contract sunt prevăzute penalizări pentru fiecare fază din procedura de preluare a piritei. După măsurători, după verificări, se ajunge cam la 70 de dolari per tonă, conform informaţiilor noastre. O sumă mică faţă de valoarea piritei. Altfel spus, din cele 50 şi de milioane, probabil se va obţine cu 30 la sută mai puţin.

De aceea există o situaţie încordată între Remin şi Romaltyn.

Pentru a lua sterilul de pe iaz trebuie acceptul celor de la Romaltyn, aceştia doresc rezolvarea situaţiei lor şi se joacă un fel de ping-pong. Ambele părţi vor o rezolvare, iar elveţienii vor să facă bani cât mai mulţi, în concluzie şi ei presează, sancţionează, reduc din suma dată… Toţi pierd, în aparenţă, dar noi românii sigur doar pierdem!

Cu cât trece timpul cu atât mai mult se depreciază infrastructura din mine, ceea ce duce la costuri mari pentru reluarea activităţii. În toată această bulibăşeală a apărut Romaltyn şi posibilitatea de a avea o activitate minieră în nord. Dar au apărut problemele ştiute. Poate mai puţin ştiut e faptul că piritele arsenioase au fost o ţintă pentru mai mulţi dinte cei care au beneficiat de minerit, după 1989. Fostul Transgold a vrut să prelucreze aceste pirite, dar Transgoldul a avut accidentul şi a plecat.