Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 10 Iulie , 2020

Președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, critică cinismul PSD

de Gazeta de Maramures

 

Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș și secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, condamnă propaganda PSD care face o politică cinică, se folosește de pandemie, încercând să dezinformeze și să manipuleze oamenii. „Social-democrații au doborât lunile acestea record după record prin lansarea unor inițiative legislative care promit o avalanșă de scutiri, beneficii și facilități imposibil de susținut de realitatea economică a României. Sunt reacțiile unui partid disperat, în criză de lideri și de idei, un partid care simte că nu se mai poate reabilita în ochii românilor după epoca Dragnea”, a declarat Ionel Bogdan.

Liberalii arată că modelul de dezvoltare bazat pe consum nu mai este sustenabil și își asumă clar dezvoltarea economiei axată pe sprijinirea capitalului românesc, investiții în sectoare strategice, modernizarea administrației, digitalizare. PNL mizează pe strategia investițiilor masive pentru depă­șirea crizei economice care deja își face simțite efectele la nivel global.
Președintele PNL Maramureș consideră că programul PNL „Re­clădim România”, lansat săptă­mânile trecute de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban, este șansa României de a-și reveni din criza economică generată de pandemie.
100 de miliarde de euro pentru dezvoltarea României
Planul de relansare economică a României prevede investiții de peste 100 miliarde de euro în mai multe domenii, precum: granturi pentru stocuri, datorii furnizori, chirii, utilități pentru microîntreprinderi; ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate de Covid-19; capital de lucru pentru repornirea activităților economice în domeniile HoReCa, turism, transporturi, evenimente; granturi pentru IMM-urile din industria farmaceutică, alimentară auto, IT.
De asemenea, sunt prevăzute fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea IMM-urilor prin fi­nan­ța­rea investițiilor mari în creșterea pro­ductivității prin Programul Operațional Regional; facilități pentru start-up-uri pentru studenți în domenii competitive și inovative; fonduri pentru digitalizarea IMM-urilor, dar și finanțarea programelor de educație digitală a angajaților pentru IMM-uri.
 

Măsuri fiscale și programe adoptate de Guvernul Orban
 

Liderul PNL Maramureș, Ionel Bogdan, afirmă că Guvernul li­beral a mizat pe cartea respon­sabilității într-o perioadă dificilă, iar măsurile adoptate din timp au limitat extinderea pandemiei și au împiedicat colapsul sistemului sanitar.
„În același timp, Guvernul Orban a oferit un sprijin direct către cetățeni și firme, prin măsuri sustenabile din punct de vedere economic, cum ar fi: Programul IMM Invest în care statul garantează până la 90% din creditul bancar accesat de un IMM, iar dobânda și alte costuri de finanțare sunt subvenționate în proporție de 100%; amânarea la plată a ratelor bancare pentru o perioadă de nouă luni pentru persoanele fizice și juridice afectate de criza Covid-19; Bonificații pentru plata impozitelor pentru companii și persoane fizice, suspendarea obli­ga­­țiilor fiscale și bugetare pentru perioada stării de urgență și a stării de alertă, reeșalonarea datoriilor bugetare după 31 decembrie 2020, scutirea de unele impozite specifice pentru industriile afectate, suspendarea popririlor și execu­tărilor silite, rambursarea TVA cu control ulterior, plata concediilor medicale restanțe etc., sunt măsuri cu un impact de 15 miliarde lei”, a spus Ionel Bogdan.
 

Planuri pentru Maramureș
 

Guvernul liberal planifică inves­tiții masive pentru construcția de auto­străzi, spitale regionale, școli, creșe și grădinițe. Astfel de investiții nu vor ocoli nici județul nostru, de data aceasta fiind deja prevăzute fonduri și pentru această regiune.
Partidul Național Liberal a demonstrat în aceste luni că e capabil să guverneze România în condițiile de criză globală generată de pandemia Covid-19 și de consecințele socio-economice ale acesteia. Mai mult decât atât, PNL nu se limitează la gestionarea unei situații de fapt, a unui echilibru fragil și propune românilor un program ambițios de dezvoltare eco­no­mică pentru anii următori.
„Prioritatea administrației locale din Maramureș trebuie să devină atragerea a unui volum cât mai mare din fondurile europene și guvernamentale pentru dezvoltare. Sunt multe lucruri de realizat în județ, multe domenii pe care actuala conducere PSD a Consiliului Județean le-a ignorat. Este nevoie de o nouă administrație la Consi­liul Județean care să gândească proiecte, să se bată pentru obți­nerea fondurilor și să pună Mara­mureșul pe harta dezvoltării”, a mai declarat Ionel Bogdan.  (M.C.)
 

 

 

„Social-democrații au doborât lunile acestea record după record prin lansarea unor inițiative legislative care promit o avalanșă de scutiri,  beneficii și facilități imposibil de susținut de realitatea economică a României. Sunt reacțiile unui partid disperat, în criză de lideri
și de idei, un partid care simte că nu se mai poate reabilita în ochii românilor după epoca Dragnea”.
Ionel Bogdan