Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 20 Septembrie , 2019

Preoţii din Protopopiatul Baia Mare au donat sânge pentru cei în suferinţă

de Gazeta de Maramures

Cu binecuvântarea Prea­sfin­ţitului Părinte Iustin, Episcopul Mara­mureşului şi Sătmarului, circa 30 de preoţi din Protopopiatul Baia Mare au donat marţi, 17 septembrie 2019, sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Baia Mare, director biolog principal Daniela Veber, la chemarea Părintelui Protopop de Baia Mare, Pr. Fabian Coroian, în cadrul Programului „Donează sân­ge, salvează o viaţă”.
După cum se ştie, nevoia de sânge este vitală pentru cei aflaţi în sufe­rinţă pe paturile spitalelor, el fiind necesar la intervenţiile chirurgicale, în hemoragii puternice de diferite tipuri, la urgenţe spi­taliceşti de mul­te tipuri etc., iar sânge­le donat salvează vieţi­le celor de pe paturile spita­le­lor. Iată de ce, iniţiativa părintelui pro­topop este mai mult decât binevenită.
„În acţiunea «Donează sânge, salvează o viaţă», preoţii din Protopopiatul Baia Mare s-au mobilizat pentru a veni şi ei în sprijinul celor care sunt în suferinţă, în necazuri şi nevoi, pentru a-i ajuta pe cei care sunt pe paturile de spitale, pentru a dona o picătură din viaţa lor pentru a prelungi viaţa semenilor lor. Cred că nu greşesc când spun că primul donator din lume a fost Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care şi-a jertfit sângele Său pe lemnul Crucii de pe Muntele Golgota în sprijinul şi ajutorul mântuirii între­gului neam omenesc”, ne-a spus Părintele Protopop Fabian Coroian.
Apoi, Părintele Fabian a făcut apel către toţi preoţii din Protopopiatul Baia Mare, ca în limita sănătăţii pe care o au, să roage credincioşii pe care îi păstoresc să devină şi ei donatori, pentru a salva vieţi.
„Cei care veţi dona sânge veţi dărui din viaţa dumneavoastră o picătură în sprijinul semenilor aflaţi în sufe­rinţă, împlinind poruncile Mântuitorului Hristos şi El nu ne va lăsa fără răsplată, ne va ajuta în opera de mântuire a noastră. Atunci când vom fi în faţa Dreptului Judecător, gestul pe care îl facem pentru semenii noştri va cântări în faţa Mântuitorului Hristos ca Judecător al lumii”, a mai spus părintele protopop al Băii Mari.
„Mulţumesc preoţilor din Proto­po­piatul Baia Mare pentru această acţiune de donare şi îi rog să repete această acţiune măcar de două ori pe an şi să încerce să convingă şi să dea un exemplu tuturor cetăţenilor majori că donarea de sânge are be­neficii atât pentru donator, cât şi pentru beneficiar, ne-a declarat dna biolog principal Daniela Veber. Este un gest de solidaritate, este un gest de maximă umanitate, pentru că în sângele nostru este viaţă, iar noi putem oferi viaţă semenilor noştri aflaţi în nevoie. Nevoia de sânge este permanentă, iar din această cauză campaniile de donare de sânge trebuie repetate. Bolnavi există în permanenţă, iar sângele are o valabilitate scurtă. Trebuie să
existe stocuri de sânge în permanenţă, pentru că există accidente rutiere, intervenţii chirurgicale, pacienţi cu afecţiuni hematologice şi oncologi­ce, pentru care, de multe ori, o pun­gă de sânge este vitală.
MULŢUMIRI TUTUROR DONATORILOR!”.
 
Dar cum a început această acţiune?

„Auzind că este mare nevoie de sân­ge şi văzând în mass-media că în Patriarhia Română, mai ales în Bu­cureşti, la Catedrala Mântuirii Neamului, Părintele Arhim. Ciprian Grădinaru face astfel de acţiuni, am crezut şi noi de cuviinţă, cei din Ba­ia Mare, că avem aceeaşi sfântă datorie de a veni în sprijinul semenilor noştri. Şi am convenit, împreună cu preoţii, să venim şi noi să donăm sân­ge. Prin donarea de sânge, un pre­ot participă practic la ceea ce propovăduieşte cu cuvântul: de a ve­ni în sprijinul semenilor săi. Cu alte cuvinte, pune în practică îndemnul Mântuitorului Hristos: «Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui». Şi mai mare milă şi jertfă decât să dă­ruieşti o picătură din viaţa ta, din sângele tău, cred că nu există.”
Unind rugăciunile pentru cei bolnavi cu exemplul personal de a dona sân­ge, preoţii din Protopopiatul Baia Mare au devenit de două ori jertfelnici.
 

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”