• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 20 Noiembrie , 2015

Premiile Gazetei

De ziua noastră ne-am obişnuit să îi premiem pe Ei, oamenii care s-au remarcat în domeniile lor de activitate, care dau valoare şi viaţă acestui colţ de ţară. 8 premii de excelenţă, 8 domenii de activitate, 8 oameni deosebiţi care primesc în acest an, la cea de-a 13-a aniversare a GAZETEI, felicitările şi aprecierile noastre.

 

De 10 ani, GAZETA de Maramureş promovează şi premiază excelenţa. Pentru că în fiecare domeniu există, oameni de excepţie, oameni prea modeşti pentru a ieşi la rampă, oameni care consideră că, făcând bine, nu şi-au făcut decât meseria, am decis ca, de ziua noastră, să-i premiem şi felicităm pe ei. Am hotărât sa împărţim „excelenţii” noştri în opt categorii: cultură, economie, administraţie, social-sănătate, Turism şi promovarea Maramureşului, Artă populară, „Omul anului 2015” şi „O viaţă pentru Maramureş”. Pentru fiecare categorie am căutat oameni care înţeleg altfel succesul: ca un amestec între pasiune, profesionalism, dăruire şi încredere. Oameni care, asemeni GAZETEI, duc cu rafinament şi atitudine stindardul unei lupte pentru valori şi normalitate.

 

 

O viaţă pentru Maramureş - Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare

 

„Maramureşul în toate şi înainte de toate”. Este crezul unui om de cultură, a unui „ctitor” de instituţii, valori şi proiecte de anvergură naţională şi internaţională, dar, mai ales, al unui patriot local. Un OM care ştie că un lider adevărat trebuie, înainte de toate, să creadă şi să iubească. Teodor Ardelean crede în valoarea Maramureşului şi în destinul acestui colţ de ţară unic, dar mai ales îl iubeşte. De aceea, a devenit cel mai constant şi mai activ promotor al său şi a valorilor care îl definesc. O activitate care a devenit crez, menire şi misiune. 

 

 

Omul Anului - Iulian Gheorghe, director general UAC Europe SRL

 

Se spune că: „Oricine poate încerca să deschidă o afacere dacă simte că poate schimba ceva în viaţa celorlalţi şi dacă îşi urmează pasiunea”. UAC Europe a reinventat conceptul de business în Maramureş, construind o afacere de succes pe cei doi piloni: schimbarea în bine adusă comunităţii şi pasiunea pentru muncă şi inovaţie.

Iar Iulian Gheorghe a fost directorul general al companiei din 2012, omul care a reuşit să creeze echilibrul perfect între economic şi social, business şi caritabil, profit şi omenie şi să demonstreze că ambele sunt posibile. UAC Europe, parte a grupului UAC, lider mondial în fabricarea de profile de aluminiu pentru industria aeronautică a marcat săptămâna trecută o nouă etapă extrem de importantă a proiectului din Dumbrăviţa.

Investiţia în extinderea şi diversificarea capacităţii de producţie, cifrată la peste 30 de milioane de Euro, reprezintă transpunerea în practică a viziunii de dezvoltare într-o zonă devenită cheie pentru grupul UAC.

Mai mult, compania, ajunsă la circa 950 de angajaţi, a primit numeroase recunoaşteri şi premii pe plan internaţional.

Însă, alături de aceste realizări, stă o politică unică de implicare în comunitate, apropierea faţă de oameni şi sprijinirea lor constantă.

Anul acesta, Iulian Gheorghe a devenit şi „maramureşean”, primind titlul de cetăţean de onoare al comunei Dumbrăviţa.

 

 

Administraţie - Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş 

 

Cifra 3 este pretutindeni un număr fundamental: exprimă o ordine intelectuală şi spirituală, în legătură cu Dumnezeu, cu universul şi omul.

În administraţie, 3 reprezintă numărul confirmărilor. În cei trei ani de mandat care s-au scurs de la alegerile din 2012, Zamfir Ciceu a reuşit să deblocheze proiectele majore ale judeţului. În 2012, reabilitarea drumului judeţean Baia Sprie – Bârsana era blocată, pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş” nici măcar nu era semnat contractul de finanţare, Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare era realizată într-un procent de doar 25%, iar pentru Proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” nici măcar nu era atribuit contractul de execuţie.

Astăzi, proiectul european de la Spitalul Judeţean e încheiat, drumul Baia Sprie-Bârsana e aproape finalizat, iar celelalte două proiecte sunt într-un stadiu avansat de implementare. Mai mult, a reuşit să impregneze un climat de normalitate în aparatul propriu şi în plenul Consiliului Judeţean.

 

 

Economic - Florin Lazăr, administrator Ferma Zootehnică Baia Mare

 

Una dintre cele mai mari firme de profil din această parte de ţară, Ferma Zootehnică a reuşit să impună un brand de judeţ, un brand naţional în producţia de carne şi preparate din carne. Mai mult, Florin Lazăr a propus şi realizat un puternic brand pentru producţia de carne de vită,

Ferma Zootehnică oferă calitate, un preţ pentru produse foarte bun, iar prin prezenţa pe pieţele de desfacere din întreaga ţară, aduce prestigiu pentru Maramureş.

 

 

Social-Sănătate - Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Opriş” din Baia Mare

 

De când ocupă funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, Sorina Pintea a reuşit să impună noi standarde calitative în instituţia de sănătate, dar mai ales, să sudeze echipa, ceea ce a dus la performanţe remarcabile pe toate planurile. Recent, o comisie a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate a fost prezentă în Baia Mare, iar la finalul celor cinci zile de verificări s-au identificat doar 23 de neconformităţi.

Acest procent de îndeplinire a indicatorilor, de peste 99%, situează Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare pe primul loc la nivel naţional.

 

 

Turism şi promovare a Maramureşului  - Ilie Tudor – consilier local Baia MareIlie Tudor este om de afaceri, dar şi consilier local în Baia Mare. Este artist fotograf, un foarte bun grafician şi pictor, îndrăgostit de munte, de peisajele incredibile ale unei Românii pe care mulţi nu o cunosc.

În ultimul an a reuşit să organizeze expoziţii de fotografie cu şi despre Maramureş, atât în ţară, cât şi în străinătate. A promovat nordul ţării mai mult şi mai bine decât o agenţie specializată în astfel de activităţi. Şi totul pentru ca Maramureşul să fie mai cunoscut, mai vizitat, mai iubit. Pe lângă un hobby adus la un nivel de profesionalism foarte ridicat, consilierul Ilie Tudor îşi doreşte să promoveze în cadrul CL o „politică” neutră şi benefică pentru promovarea municipiului de pe Săsar. Ne bucurăm să premiem oameni care se dedică dezinteresat promovării Maramureşului.

 

Cultură - Viorel Rusu, director Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie 

 

A iniţiat şi coordonat mai multe proiecte culturale care au fost depuse pentru finanţare la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), fiind declarate câştigătoare şi implementate  în anii 2008-2013, dintre care menţionăm:

 

- Muzeu fără bariere-accesul la cultura muzeală a persoanelor cu dizabilităţi, program cultural implementat în anii 2010-2012 (21.059 lei finanţare nerambursabilă în 2010, 21.469 lei în 2011, 47.454 lei în anul 2012) şi destinat nevăzătorilor, experimentul realizând un tur tactil şi o incursiune în istoria oraşului Baia Mare prin intermediul unor piese din colecţiile muzeului;

- Mari civilizaţii ale antichităţii, proiect cultural adresat în primul rând publicului şcolar şi derulat pe parcursul a trei ani: ediţia I-2011 (21.439 lei finanţare nerambursabilă), ediţia a II-a, 2012 (43.455 lei finanţare nerambursabilă), ediţia a III-a, 2013 (45.934 lei finanţare nerambursabilă), în fiecare an fiind realizate câte două expoziţii care şi-au propus să releve aspecte din viaţa cotidiană a civilizaţiilor celtică, romană, dacică, egipteană, greacă şi germanică, prin intermediul reconstituirilor şi al artefactelor originale.

 

 

Artă populară - Şerban Nicolae - meşter popular, Rogoz

 

Unul dintre cei mai apreciaţi artişti populari maramureşeni, meşterul în lemn, Şerban Nicolae este genul de om greu de găsit într-o lume tot mai apropiată de valori, ce nu sunt proprii  acestor meleaguri. Şerban Nicolae lucrează din dragoste pentru lemn, pentru Maramureş, pentru tradiţiile de aici. Arta naivă al cărei exponent de seamă este, a devenit modul său de a exprima faptul că trebuie să ne întoarcem la origini, că nu trebuie să uităm că Maramureşul este o ţară formată din patru ţări, că aici au fost dacii liberi, că nu trebuie să uităm să protejăm pădurea.

În acest an, Şerban a participat la mai multe expoziţii şi a primit diplome de excelenţă pentru activitatea pe care o desfăşoară. GAZETA de Maramureş susţine excelenţa în arta populară maramureşeană, iar artistul din Rogoz merită să fie în galeria premiaţilor GAZETEI!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.