Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 27 Noiembrie , 2018

PREMIILE DE EXCELENŢĂ ale GAZETEI

de Gazeta de Maramures

Pentru noi, Maramureșul și Ro­mânia nu sunt niște repere geo­gra­fice, ci identitare și mai ales spirituale. Sunt rădăcinile, casa, fami­lia, legătura cu strămoșii, eroii și sfinții acestor locuri, valorile, stindardul ­luptei pentru demnitate, mândria, moș­­tenirea și, mai ales, datoria noas­tră de onoare. Pentru că, GAZETA de Ma­ramureș e asemenea sufletului moro­șe­nilor: puternic ancorată în trecutul, valorile și identitatea acestui Neam, discretă, gra­vă, demnă, fermă cu lucrurile importan­te și mai ales, cu dragoste de Dum­nezeu și de Neam.

De 16 ani, noi, GAZETA de Maramureș, am acceptat provocarea de a trece dincolo de rolul consacrat ziaristului, de „istoric al clipei”. Nu ne-am mulțumit, asemeni unei oglinzi, să reflectăm realitatea uneori strâmbă, alteori „dreaptă” a vremurilor, ci am avut îndrăz­neala de a încerca s-o co­rectăm, educând, pledând pentru valori, promovând modele și arătând, molcom și constant, că se poate și altfel. Pentru noi, acest „altfel” înseamnă un legământ de suflet cu Maramu­reșul nostru drag și cu generațiile viitoare. „Altfel” în­seamnă atitudine în fața nedrep­tăților, dar și recunoștință și admirație pentru cei care merită. „Altfel” înseamnă trecerea dincolo de „istoria clipei”, către lucrurile profunde, grave, care au ecou în istorie și eternitate. În cifre, cei 16 ani înseamnă 809 numere de ziar, sute de suplimente gratuite, zeci de evenimente, cărți, proiecte culturale și educative. Dar dincolo de cifre, GAZETA de Maramureș este astăzi „un fel de-a fi”, cu repere identitare și spirituale, și fără mândrie putem spune că ceea ce ne face „altfel” e de fapt responsabilitatea pentru cuvânt dat și, mai ales, dragostea. De Dumnezeu, de Țară, de Mara­mureș, de Valori.
 
În fiecare an, ziua noastră înseamnă în primul rând ziua celor care, ca într-un puzzle, dau viață, rafinament și atitudine GAZETEI: Oamenii ei, Cititorii ei și Personajele și Personalitățile poveștilor din paginile noastre. În acest an special, premiile de excelență ale GAZETEI vor merge către 10 personalități care s-au remarcat în domeniile lor de activitate și, mai ales, care lasă în urmă fapte, proiecte, valori, care scriu prezentul de azi și istoria de mâine a acestui ținut.

 

 

GABRIEL ZETEA, președintele Consiliului Județean Maramureș  - pentru că, dincolo de efemerele funcții politice și admi­nis­trative, și-a asumat în primul rând misiunea și menirea de Maramureșean, de om al acestor locuri care, prin pro­iecte, investiții și idei, încearcă să transforme Mara­mureșul într-un ținut tradițional ca identitate, dar european ca și dezvoltare. În acest an, șeful administrației județene a reușit să atragă sume record în județ, să deblocheze proiecte importante și să pornească altele noi. Dar, mai ales, a reușit să pună Maramureșul pe același loc important la nivel național pe care l-a avut și în urmă cu 100 de ani, vorbind răspicat despre contribuția noastră la înfăptuirea Marelui ideal național și la toate evenimentele istorice din ultimul secol.

 

SORINA PINTEA – este primul ministru premiat de GAZETA. După ce a scris istoria unei reușite formidabile ca mana­ger al Spitalului Județean de Ur­gență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, schimbând infra­struc­tură, aparate și, mai ales, menta­lități, Sorina Pintea a dat măsura talentului său managerial și al omeniei sale și din postura de mi­nistru al Sănătății. Performanțele sale în fruntea unuia dintre cele mai complexe și dificile ministere fac cinste Maramureșului și mara­mu­reșenilor.
 

 

DANIEL VĂRZARU, Chief Financial Officer UAC Europe - pentru că, dincolo de prestigiu, investiții, finanțări și planuri, la baza succeselor deosebite stau întotdeauna oameni deosebiți. În acest an, UAC Europe a sărbă­torit primul deceniu în România, dar a dat și startul unei investiții strategice în apropierea Aeropor­tului Internațional Maramureș, toate acestea au fost posibile prin efortul, pasiunea și dedicarea unei echipe unite și a unui lider pe măsură, care a știut să armonizeze idei, obiective și strategii și, mai ales, să creeze și consolideze parteneriate durabile care au generat nu doar dezvoltarea companiei, ci a întregii comunități și zone.
Așa cum UAC Europe este un lider și un model în domeniul său de activitate,
Daniel Vărzaru este un model de lider și, mai ales, de Om.

 

 

Acad.prof.dr.ing. EMIL  BURZO, președintele filialei Cluj a Academiei Române. Cu o listă impresionantă de titluri și titulaturi, Acad. prof. dr. ing. Emil Burzo este înainte de toate un român autentic, un patriot, un om care își cunoaște rădăcinile și de aceea încearcă să construiască, prin tot ceea ce face, o Românie mai bună pentru generațiile viitoare. Deși a trecut de 80 de ani, Acad. prof. dr. ing. Emil Burzo are o acti­vi­tate im­pre­sionantă și complexă, își trasează mereu obiective înalte și își depă­şeşte în permanență li­mitele, pentru că motorul acestui efort constant e dragostea de Țară și de Neam.
 

Profesor universitar dr. LIVIU SUHAR – personalitate mar­cantă a artei româneşti contemporane. A fost decan al Facultăţii de Artă din Iaşi, reuşind prin eforturile sale universitare, prin contractele cu universităţi din Barcelona şi Madrid, să extindă programul de burse Erasmus pentru studenţii la Arte. Printr-un neobosit efort, a fost cel care a avizat înfiinţarea şi autorizarea învăţământului superior de artă la Baia Mare.

 

 

VALER BLIDAR - om de afaceri maramureşean - a inaugurat recent cursa feroviară Timişoara – Baia Mare. Automotorul Astra Trans Carpatic este un tren elegant care oferă calitate şi condiţii premium de călă­torie. Valer Blidar este un mare filantrop, care iubeşte Maramureşul mai presus de orice, iar rădă­cinile sale respectă Istoria acestui ţinut. Reîntorcându-se mereu la origini este unul dintre cei mai respectaţi emisari, o curată şi autentică emblemă naţională a acestui judeţ.

 

 

GHEORGHE TODINCĂ, directorul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației - pentru întreaga sa contribuție la promovarea istoriei și identității Maramureșului, atât ca profesor, ca istoric, ca director de muzeu și, înainte de toate, ca Maramureșean îndrăgostit de acest ținut de istorie și legendă. Gheorghe Todincă cunoaște probabil ca nimeni altul istoria Maramureșului, în special, de peste Deal, dar, mai ales trăiește ceea ce spune și scrie, pentru că, dincolo de știință, curio­zitate și muncă de documentare, e animat de dragostea de Maramureș.

 

 

IOAN STEGERAN, - primarul comunei Fărcaşa. În cele aproape două decenii de când conduce destinele comunității locale din Fărcașa, primarul Ioan Stegeran a scris istorie, a creat un model de dezvoltare locală și, mai ales, a construit o comunitate prosperă, unită, în care tot mai mulți maramureșeni și români vor să trăiască. Desigur că, la baza acestor realizări, stă un talent managerial incontestabil și mult efort, dar stau și principiile sale de viață și, mai ales, dragostea de Dumnezeu și de oameni. Ioan Stegeran este unul dintre puținii aleși care consideră funcția publică drept mi­siune și prilej pentru a face bine celor din jur. Un om cu frică de Dumnezeu, dedicat și generos cu toți cei din jur, sever cu sine și responsabil pentru viitor.

 

 

Arhimandrit IOACHIM TOMOIOAGĂ – face parte din tânăra generație de monahi, crescută în duhul Rohiei, sub purtarea de grijă a PS Iustin. Aici a învățat înțelesul profund creștinesc a lui „dăruind vei dobândi” și tot de aici a deprins misiunea de a salva suflete și a ajuta aproapele. Din postura de consilier al Sectorului Social-Filantropic și misionar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Arhimandritul Ioachim Tomoioagă a inițiat și derulat, cu binecuvântarea și sub îndrumarea PS Iustin, o serie de proiecte deosebite, care, odată finalizate, vor transforma Episcopia noastră în cel mai important vector social din zonă.
 

 

 

ASOCIAŢIA SALVATORILOR MONTANI „SALVAMONT BAIA MARE – un premiu comun pentru toți salvatorii care, în cei aproape 50 de ani de activitate a Asociației, au dat constant o lecție Maramureșului și maramureșenilor despre efortul și sacrificiul pus constant în slujba semenilor. Sunt medici, ingineri, lăcătuşi, electricieni, pensio­nari etc. Oameni care îşi rup din timpul lor şi al familiei, absolut dezinteresat, pentru a-i ajuta pe ceilalți. Deşi nici riscurile, nici efortul nu sunt deloc mici. Însă satisfacţia şi mulţumirea de a salva o viaţă merită întregul „urcuş”. Astăzi, numele lor a devenit sinonim cu eroismul.