Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 11 Februarie , 2013

PP-DD Maramureş sau politica lui „sââât”

de Mircea Crisan

Noua politică din PP-DD Maramureşului pare să fie cea a degetului la gură şi a capului plecat. Cel puţin aşa acuză liderii vechi ai partidului după adunarea generală consultativă care a avut loc duminica trecută la Teatrul Municipal Baia Mare.

 
 

Noua conducere interimară a PP-DD Maramureş a anunţat o primă întâlnire duminica trecută, la Teatrul Municipal, la care preşedintele interimar Vasile Vlaşin anunţa că îi aşteaptă să vină pe toţi cei excluşi şi marginalizaţi până acum, deoarece doreşte să-i implice în reconstrucţia partidului. Mai mult, s-a cerut ca în 30 de zile, fiecare filială să aibă candidaţi pentru alegerile locale. Iar în două localităţi, liderilor PP-DD li    s-a năzărit că urmează alegeri: Cavnic şi Moisei. Reprezentanţii filialei PP-DD au arătat că vor să o transforme într-un partid funcţional, iar în cadrul şedinţei a fost stabilită şi componenţa Biroului Permanent Judeţean interimar, care va rămâne activ până în vara acestui an, când au loc alegeri. 

Modul de lucru ai noilor lideri este însă criticat vehement de oamenii cu state vechi în partid care acuză instaurarea unei dictaturi: „Mai pot să spun că Vlaşin a venit şi a făcut o dictatură. De exemplu, a venit şi a impus că numai el vorbeşte cu prim vicepreşedintele cu presa. Mie mi-au retras calitatea de purtător de cuvânt. A venit şi a făcut un Comitet Judeţean interimar de coordonare, cică pentru organizarea de alegeri locale şi pentru organizarea alegerilor prin Conferinţă judeţeană undeva până în iulie. Deci preia practic totul.

A fixat noi oameni. El a venit declarativ şi a spus că nu dă pe nimeni afară. Dar a fixat termene şi a avut cerinţe, a interzis lucruri, nu a lăsat pe nimeni să vorbească. Deci este categoric dictatură.

Iar argumentul principal este că organizaţia a avut rezultate slabe la alegerile parlamentare. Dar dacă ne uităm la ceea ce era Vlaşin până acum câteva zile, era secretar coordonator pe cele 4 judeţe (nu cred că şi-a pierdut calitatea), judeţe unde nu a făcut niciun deputat, niciun senator, exceptând Maramureşul. Aşa că vin şi spun cum poţi să pui un om fără rezultate să conducă o filială care a avut cel mai bun rezultat din aria lui de responsabilitate?”.

 

Dintre oamenii vechi ai partidului, unii fac parte din noua structură, „nucleul dur”, cei care au construit filiala maramureşeană au fost lăsaţi însă pe dinafară. Mărginean spune că: „O mare parte din vechiul birou de coordonare au fost selectaţi pentru biroul interimar. Vezi Doamne, punându-li-se în cârcă responsabilitatea pentru organizarea de alegeri locale în filialele maramureşene şi urmează Conferinţa judeţeană. Deci a luat dintre vechii oameni din aparatul lui Cristea Pamfil, mai puţin pe Cristea, pe mine, pe Turicu, pe scurt, oameni care au ridicat partidul de la zero în Maramureş. Asta deşi noi am fost voci autorizate şi niciodată nu am vorbit prostii.

 

Revenind, noi am fost lăsaţi deoparte şi „soldaţii” partidului au fost recrutaţi pentru funcţii mai înalte”. Mai mult, se spune că au fost promovaţi în funcţie oameni care „vânează” printre altele posturile de consilieri judeţeni şi că s-ar dori excluderea lui Cristea&Company. Mărginean spune însă că: „Dacă astăzi s-ar ţine o Conferinţă judeţeană, în niciun caz Vlaşin şi echipa sa nu are sorţi de izbândă. Pentru că Vlaşin conduce interimar printr-o hotărâre despre care eu cred că e abuzivă şi care poate fi chiar atacată în Instanţă pe baza statutului. Pentru că nu poate chiar aşa să te dizolve cineva fără să ai cu adevărat erori făcute. De aceea, eu cred că, la o astfel de Conferinţă judeţeană, Pamfil Cristea şi echipa sa, care a ridicat partidul la 12 mii de membri, ar putea să câştige, nu detaşat, ci la scor de „neparticipare”. Pentru că oamenii au văzut ce s-a întâmplat”.

 

Ciudat a fost însă că au fost nominalizaţi să urce pe scenă oamenii din biroul dizolvat, adică cei consideraţi ca „nefiind buni” şi dizolvaţi au fost invitaţi să facă parte din grupul interimar. Inclusiv fostul preşedinte Pamfil Cristea. Dar acesta a refuzat elegant: „rămân în sală între oamenii care m-au ales”. Mărginean crede că: „şedinţa de acum a fost o demonstraţie de putere. Eu am şi întrebat unde ne înscriem pentru luările de cuvânt, dar mi s-a răspuns că o să vedem dacă mai e timp. Şi au lungit întâlnirea până s-a terminat perioada de închiriere a sălii. Doar Turicu a reuşit să urce pe scenă şi a atras atenţia că el nu se simte demis pentru că în Statut scrie că poţi fi demis pentru hotărâri nelegale sau nestatutare şi dacă nu eşti în spiritul partidului. Ori aşa ceva, în momentul de faţă, nu se poate spune despre filiala Maramureş. Suntem în afara Statutului cu ceea ce s-a întâmplat, nicidecum cu ceea ce s-a presupus că am fi făcut”.