Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 17 Noiembrie , 2017

Planetariu pentru nevăzători, în Baia Mare

de Nicolae Teremtus

La eveniment au participat 100 de persoane, majoritatea nevă­­zători însoţiţi de aparţi­nători. Au mai fost prezenţi tineri voluntari şi elevi de la colegiile băimărene. Invitat de onoare a fost directorul Bibliotecii „Petre Dulfu”, Teodor Ardelean.

Proiectul, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a fost derulat în anul 2017 şi realizat cu sprijinul unor tineri voluntari şi elevi din Baia Mare.

Managerul proiectului, Mircea Liţe, specialist în cadrul Complexului Astro­nomic Baia Mare, a precizat, într-o con­ferinţă de presă, că ideea Planetariului pentru nevăzători a fost lansată de Lucian Câmpian, un nevăzător, în urmă cu un an de zile. Atunci a prins contur în cadrul unui prim proiect care s-a de­rulat pe parcursul anului 2016, printr-o expoziţie multisenzorială având denumirea „Cerul în mâinile tale”, proiect care în 2017 s-a transformat în „Cerul în mâinile tale II - Planetariu pentru nevăzători”.
„Propunerea a fost una inedită şi ne-a pus pe toţi pe gânduri, e destul de complicat, dar nu imposibil să realizezi un asemenea proiect, acum, unic în Ro­mânia. Nici nu ştiu dacă undeva în lume nevăzătorii mai au o asemenea posibilitate să-şi imagineze cerul cu ajutorul mâinilor stând sub o cupolă. Oamenii cu dizabilităţi de vedere pot să pipăie cerul şi constelaţiile imaginate în interiorul unei cupole, rotindu-se pe un scaun, fireşte, ajutaţi. Primesc infor­maţii despre constelaţiile pe care le ating în format audio, având descrieri familiare, totul fiind imprimat pe o voce sintetică pentru că nevăzătorii sunt obişnuiţi cu astfel de sunete produse de tastatura telefonului mobil clasic sau de computer”, a spus Mircea Liţe.
Acesta a menţionat că cerul aflat în cele două cupole, atins cu mâna de nevă­zători, este însoţit de o aplicaţie audio care se poate descărca pe telefonul mobil sau pe pagina de internet a Observatorului Astronomic.

„Cele două cupole care imaginează cerul de vară, respectiv de iarnă, conţin mărgeluţe şi între mărgeluţe, ca să fie delimitate constelaţiile, sunt trase nişte fire de aţă. Pe aceste mărgeluţe şi fire de aţă, practic, persoanele cu dizabilităţi pot să-şi contureze în minte forma constelaţiilor şi să vadă exact poziţia lor, pentru că noi vedem cerul de jos în sus, iar în aceste cupole noi vedem cerul care se apropie mai mult de realitate. Un nevăzător se pune pe acest fotoliu, se reglează poziţia şi înălţimea scaunului astfel încât să poată să ajungă uşor la partea din faţă a cupolei şi la partea de sus a cupolei. Să simtă linia orizontului şi partea de sus, adică zenitul”, a spus Liţe.

El a mai precizat că echipa de voluntari a pregătit şase colete care urmează a fi trimise unor planetarii din ţară cât şi Muzeului de Etnografie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
„În holul clădirii avem şase colete mamut, fiecare conţine un planetariu pentru nevăzători, colete care vor ajunge la Bârlad, Galaţi, Constanţa, Craiova, Bucureşti şi Cluj la Muzeul de Etnografie al Transilvaniei, iar celelalte cupole vor ajunge la planetariile din ţară, locuri care vor fi permanentizate pentru nevăzători. De asemenea, primul proiect, cel al diagramelor tactile, a fost itinerat şi-n aceste localităţi, anul trecut. Acum vor avea şi ei acolo un planetariu pentru nevăzători, iar Muzeul din Cluj are o întreagă secţie dedicată persoanelor cu dizabilităţi de vedere”, a mai spus Mircea Liţe.

Cei prezenţi au spus că, fără sprijinul voluntarilor din mai multe colegii municipale, proiectul ar fi fost greu de realizat.
Directorul Complexului Astronomic Baia Mare, prof. Ovidiu Ignat, a remarcat efortul tinerilor din cadrul Aso­ciaţiei Team for Youth Baia Mare şi a elevilor din mai multe colegii din oraş care s-au implicat şi au muncit în realizarea proiectului.