• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 10 Iunie , 2016

,Periuţa de aur”, concurs de igienă orală la Grădiniţa Step By Step

A devenit deja o tradiţie, ca în  fiecare an, grădiniţa noastră să organizeze concursul ,,Periuţa de aur”, faza pe grădiniţă, în contextul proiectului de educaţie pentru sănătate ,,Minte sănătoasă în corp sănătos”.

Protagoniştii competiţiei au fost preşcolarii celor două grupe mari, 67 la număr, îndrumaţi cu multă implicare şi profesionalism de către doamnele educatoare Irina Ilieş, Corina Fekete şi Daniela Ghiurco. Conţinutul acţiunii vizează competenţe tematice, teoretice şi practice, de igienă dentară, precum şi deprinderi de îngrijire şi păstrare a igienei orale.

Atmosfera de concurs, materialele şi auxiliarele didactice utilizate au fost atent alese şi  elaborate de către d-na asistentă Maria Sacaci, implicată activ, profesionist şi emoţional în acţiune. Componenţa juriului a fost asigurată de specialişti de la Direcţia de Sănătate publică, medici stomatologi, părinţi, parteneri şi buni colaboratori ai grădiniţei în acţiunile  educative.

Concursul s-a derulat într-o atmosferă de fair –play, echipajele reuşind să totalizeze pe tabla de punctaj doar feţe zâmbitoare, fiind cu toţii valorizaţi, felicitaţi şi mai cu seamă câştigători.

Răspunsurile, prestaţia şi implicarea copiilor au fost apreciate şi răsplătite cu diplome de participare, pacheţele cu dulciuri, fructe şi obiecte de uz personal, primite în dar de la partenerii proiectului.

Ca moment de destindere şi satisfacţie pentru  rezultatele obţinute, copiii au susţinut un inedit program artistic, constând  în poezii, cântece şi scenete tematice.

 

Mulţumim tuturor celor implicaţi în proiect şi sperăm în multe astfel de reuşite cu minunaţii noştri preşcolari!

 

Director Prof. Seling Mariana 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.