Paul Joseph Goebbels. Diavolul propagandei naziste

Ioan BOTIŞ
   
Goebbels s-a născut în Rheydt, un oraş industrial din zona Ruhr-ului. Fa­milia sa era catolică, cu o stare materială modestă. Tatăl său era funcţionar la o fabrică, iar mama sa muncitoare la o fermă. Şi-a luat bacalaureatul în localitatea natală. Din copilărie a avut piciorul drept deformat, probabil din cauza unei infecţii. Cu toate că a purtat o proteză de metal şi pantofi speciali pentru piciorul mai scurt, a şchiopătat toată viaţa. Mersul şchiopătat şi înălţimea mică (1,65 m) l-au expus la ridi­culizări şi umilinţe într-o societate care punea accentul pe puterea fizică. Ca rezultat al acestor condiţii, a fost refuzat pentru admiterea în serviciul militar în timpul primului război mondial. Mai târziu, s-a pre­zentat ca un veteran de război care a fost rănit în timpul luptelor.

Goebbels a compensat deficienţa sa fizică cu realizările intelectuale. La început a intenţionat să devină preot, dar s-a îndepărtat de credinţa catolică, studiind literatura şi filozofia la universităţile din Bonn, Würzburg, Freiburg im Breisgau şi Heidelberg. Cei mai influenţi profesori ai săi (Friedrich Grundorf şi Max Freisherr von Waldberg) erau evrei.     Goebbels a devenit doctor în filozofie la Universitatea Heidelberg în 1921, după care a lucrat ca jurnalist, funcţionar la o bancă şi angajat la bursă. A scris de asemenea nuvele şi piese de teatru, care au fost însă refuzate de editori. Piesele sale nu au ajuns niciodată pe scenă. A scris şi poeme romantice.
Inteligenţa şi iscusinţa politică a lui Goebbels au fost apreciate chiar şi de inamicii săi. A citit foarte mult, formându-şi viziunile politice. Goebbels şi-a petrecut iarna dintre 1919 şi 1920 în München, unde a fost martorul şi ad­miratorul reacţiei naţionaliste împotriva revoluţiei comuniste nereuşite din Bavaria.

În anul 1923, Goebbels a intrat în contact cu  NSDAP, partidul nazist, în timpul ocupaţiei franceze a bazinului Ruhr-ului, devenind membru al partidului în 1924. În 1925, a publicat o scrisoare în care îi îndemna pe socialişti şi nazişti la unitate împotriva capitalismului. În acelaşi an Goebbels a capitulat total în faţa lui Hitler, oferindu-i loialitatea totală pe care a menţinut-o până la moarte.
A fost numit gauleiter (lider regional de partid) al Berlinului. În această funcţie şi-a folosit atributele propagandistice pentru a combate partidele locale so­cialiste şi comuniste, beneficiind şi de sprijinul batalioanelor de asalt (SA). Ajuns gauleiter al Berlinului, Goebbels şi-a descoperit talentul de propagandist scriind lucrări precum „ A doua revoluţie” şu „Lenin sau Hitler”. Toto­dată a avut posibilitatea să-şi pună în practică ideile bazate pe violenţă prin acţiunile de stradă pe care le comanda.  A provocat deliberat lupte în berării şi certuri de stradă în care erau frecvent folosite arme de foc împotriva social-democraţilor şi comuniştilor.

Goebbels şi-a descoperit şi talentul pentru oratorie, devenind în curând al doilea om din mişcarea nazistă, după Hitler, în acest domeniu. În timp ce stilul lui Hitler era răguşit şi pasional, Goebbels
Era calm, sarcastic şi de multe ori comic. Era maestru în a introduce în discurs invective şi insinuări, însă dacă situaţia o cerea, putea trece repede la o retorică frenetică. Recunoştea deschis că exploata cele mai josnice instincte ale populaţiei germane, invidia dintre clase şi insecuritatea. Putea, spunea el, să manipuleze populaţia ca pe un  pian, conducând masele acolo unde voia el. Îşi împingea ascultătorii la extaz, făcându-i să stea în picioare, să cânte, să-şi ridice braţele şi o făcea nu prin inspiraţie de moment, ci prin rezultatul unor calcule psihologice.
Până în 1928, Goebbels a fost continuu avansat în ierarhia partidului, devenind unul dintre cei mai proeminenţi membri. În 1930, Hitler i-a încredinţat controlul asupra publicaţiei naţionale a partidului, „Observatorul poporului”. Cea mai importantă contribuţie a lui Goebbels pentru partid a fost organizarea campaniilor electorale între 1930 şi 1933. Goebbels s-a dovedit un organizator talentat, folosind coregrafii formate din avioane în turneele de promovare a lui Hitler sau utilizând radioul şi sălile de cinema pentru scopuri electorale. Naziştii foloseau parade cu torţe, banderole de alamă, agitatori de mase şi tehnici similare care au atras atenţia multor votanţi, în special celor tineri.
După ce naziştii au preluat puterea în 1933, Goebbels a fost numit Ministrul Propagandei. Unul dintre primele sale acte a fost să ordone arderea cărţilor evreieşti sau cu autori antinazişti în piaţa Babel Platz din Berlin. După numirea sa, atacurile împotriva evreilor germani au devenit şi mai feroce, culminând cu pogromul cunoscut sub numele de „Noaptea de cristal”, din noiembrie 1938.

Ca ministru, Goebbels s-a bazat pe câteva principii pe care le-a enunţat în repetate rânduri: „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună  repetată de un milion de ori devine adevăr”, „Esenţa propagandei constă în a câştiga oamenii pentru o idee, atât de intim, atât de viu, încât până la urmă să-i acapareze pe de-a-ntregul şi să nu-i mai lase să se elibereze de ea”, „Cu cât o minciună e mai sfruntată, cu atât prinde mai repede”.

Rolul Ministerului Propagandei era să centralizeze controlul nazist asupra tuturor aspectelor culturale şi intelectuale ale Germaniei, în special presa, radioul şi artele vizuale. Ambiţiile de hegemonie ale lui Goebbels au fost redate de diviziile pe care acesta le-a instituit imediat: presă, radio, film, teatru, muzică, literatură şi publicaţii. Pentru toate acestea, s-au creat Camere ale Reich-ului folosite pentru a supra­veghea epurarea evreilor, socialiştilor sau liberalilor din cultura Germaniei. Ordinele lui Goebbels erau susţinute de ameninţări şi violenţe. Evreii proe­mi­nenţi din artă sau mass-media au preferat să emigreze în număr mare decât să devină victime ale nazismului. În curând, Ministrul Propa­gandei a ajuns să controleze conţinutul fiecărui ziar, carte, nuvelă, film, piesă de teatru sau concert.
Goebbels a folosit orice posibilitate pentru a-i ataca pe evrei. A  menţinut o presiune constantă asupra comunităţii de evrei, forţându-i să renunţe la afaceri şi la viaţa profesională. La mijlocul anului 1938 Goebbels investiga posibi­li­tatea ca toţi evreii să poarte un semn de identificare şi să fie mutaţi în ghetouri.

Goebbels a cunoscut-o pe Magda, cea care avea să-i devină soţie pe vremea când aceasta lucra în biroul său ca se­cretară. Ea avea 28 de ani, iar Goebbels era cu cinci ani mai în vârstă, fiind la momentul acela liderul din Berlin al Partidului Nazist. Goebbels a fost obsedat de faptul că Hitler avea o relaţie cu soţia lui. Magda Goebbels, „soţia diavolului” cum a fost numită de istoricii postbelici, era cultă şi sigură de sine, frumoasă, o apariţie care atrăgea atenţia.
Goebbels a fost un narcisist patologic. Căuta cu disperare compania femeilor şi a avut numeroase aventuri, înainte şi după ce a cunoscut-o pe Magda. Goebbels seducea staruri de cinema şi actriţe de teatru, în ciuda picioarelor lui diforme şi a staturii minuscule.

Brunhilde Pamsel, una dintre fostele secretare ale lui Goebbels, în ultimii trei ani ai celui de-al doilea război mondial, i-a făcut un portret din care rezultă că liderul nazist era inabordabil. „Nu mi-a adresat niciodată o întrebare personală. Nici măcar nu a ştiut cum mă cheamă, până la final. Era înţepat ca o scândură. Era un narcisist care rareori făcea gesturi plăcute, un om pe atât de rece în viaţa privată pe cât era de co­lorat în public”, spunea Pamsel. 
Goebbels era invitat frecvent la masa de prânz a lui Hitler, în timpul căreia asculta monologurile lui Hitler şi aproba opiniile acestuia. Faptul că Hitler o îndrăgea pe Magda Goebbels şi pe copiii familiei i-a dat şi mai mult acces lui Goebbels în cercul personal al lui Hitler. Cu toate acestea, Goebbels nu era informat direct despre acţiunile mi­litare sau diplomatice, bazându-se pe alte surse pentru a afla ce are de gând să facă Hitler.
Goebbels a fost unul dintre cei mai entuziaşti susţinători ai revendicărilor teritoriale agresive ale Germaniei. Un suporter avid al războiului, Goebbels a făcut tot ce i-a stat în putinţă să pregătească poporul german pentru un conflict militar de mare amploare.
Odată cu declanşarea războiului, Goebbels a început să-şi extindă in­fluen­ţa în poli­tica internă. În timpul ce­lui de-al doilea război mondial şi-a mărit puterea şi influenţa prin intermediul alianţelor pe care le negocia cu alţi lideri nazişti. După 1940, Hitler a avut puţine apariţii publice, aşa că Goebbels a devenit faţa şi vocea regi­mu­lui nazist pentru populaţia Germa­niei. Spre sfârşitul anului 1943 războiul se îndrepta spre un dezastru pentru pu­terile Axei. Acest lucru l-a făcut pe Goebbels să intensifice propaganda, îndemnându-i pe germani să accepte ideea războiului şi a mobilizării totale.

În ultimele zile ale războiului, discursurile şi articolele lui Goebbels au căpătat un ton tot mai apocaliptic. Goebbels a rămas cu Hitler în Berlin până la sfârşit, iar după sinuciderea führerului a devenit, dar numai pentru o singură zi, cancelarul celui de-al treilea Reich. În ultimele ore ale vieţii, în 1 mai 1945, i-a permis soţiei sale să îi omoare pe cei şase copii, după care, la scurt timp, cei doi soţi s-au sinucis. Corpurile lui Goebbels şi al soţiei sale au fost arse, însă din cauza lipsei de combustibil aces­tea au ars numai parţial, fiind uşor identificabile. Rămă­şi­ţele familiei Goebbels au fost îngropate în secret, lângă Rathanow în Brandenburg. În 1970 au fost arse, iar cenuşa rămasă a fost aruncată în râul Elba.
Joseph Goebbels a fost poate cel mai periculos şi cel mai inteligent membru al ierarhiei naziste, chiar prin compa­ra­ţie cu Hitler însuşi. Înţelegerea practică şi intuitivă de către Goebbels a instrumentelor „instrucţiei publice” l-a ajutat pe Hitler să-şi făurească şi să-şi păstreze puterea dictatorială. În calitate de fondator al redutabilei Came­re de Cul­­­tură a Reich-ului, gauleiter al Berli­nului şi arhitect al complexei ma­şi­nării de propagandă totalitară moder­nă, Goebbels poate fi considerat unul dintre personajele cele mai diabolice şi mai sinistre ale secolului al XX-lea.

Important şi nu prea   

Într-o recentă biografie a liderului nazist, Peter Longerich susţine că Goebbels nu era geniul propagandei naziste pe care l-a crezut toată lumea. O mare parte din presă era controlată în perioada Germaniei naziste de Otto Dietrich, responsabilul de presă al Reich-ului, cu care Goebbels a avut mai multe dispute violente. Propaganda în afara Germaniei era în mare parte responsabilitatea lui Alfred Rosenberg, care se ocupa de teritoriile ocupate din est. Chiar şi forţele armate aveau propria lor propagandă, care funcţiona independent de Goebbels. De asemenea, Longerich susţine că Goebbels nu a fost un personaj atât de important în Germania nazistă pe cât credea el că era. Goebbels nu lua parte la deciziile importante, precum cele privind războiul.