Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 20 Noiembrie , 2020

Paturi suplimentare pentru pacienții SARS-CoV-2

de Gazeta de Maramures

Managerii unităților spitalicești din Maramureș au participat azi, 16 noiembrie 2020, la o video­conferință. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a dorit să afle care este situația la zi a numărului de paturi destinat pacienților infectați cu coronavirus.
De asemenea, s-a discutat și des­pre găsirea soluțiilor necesare pentru suplimentarea locurilor din secțiile de Anestezie Terapie Intensivă SARS-CoV-2, dar și ale celor destinate pentru pacienții cu forme ușoare și medii a acestei afecțiuni pentru a degreva perso­nalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” – Spital Suport și de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.

„În momentul de față, împreună cu managerii unităților spitalicești, am identificat două soluții pentru a reuși să suplimentăm numărul de paturi pentru pacienții pozitivi cu COVID-19. Una dintre acestea este utilizarea fostei clădiri din Baia Mare în care a funcționat Secția Pediatrică Distrofici III. Trebuie să vedem exact care sunt posibilitățile ca această clădire să fie amenajată și dotată cores­punzător astfel încât, aici, să fie alocate aproximativ 45 de paturi. De asemenea, luăm în calcul și posibilitatea transformării corpului D3 al Spitalului din Borșa în Compartiment tampon unde să se acorde îngrijiri pacienților cu forme ușoare și medii”, a subliniat Ionel Bogdan.
Managerii spitalelor din Mara­mureș și-au arătat deschiderea pentru a colabora astfel încât să se asigure personalul medical și auxi­liar necesar care să lucreze cu bolnavii ce vor ajunge în aceste com­partimente.

Pe lângă cazurile de coronavirus, în continuare, medicii acordă tratamente medicale necesare tuturor pacienților cu afecțiuni cronice, cazurilor de urgență sau cu alte patologii. Președintele Consiliului Județean Maramureș a mulțumit încă o dată întreg colectivului medical care lucrează în unitățile spitalicești din județ pentru grija și empatia de care dau dovadă.