Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 2 Decembrie , 2013

Opoziţia votează, dar comentează

de Mircea Crisan

În 27 noiembrie a avut loc şedinţa lunară a Consiliului Judeţean. Pe ordinea de zi au fost mai multe aspecte ce ţin de caracterul birocratic al documentelor. Din cele 12 puncte de pe ordinea de zi, două au fost mai importante pentru că una a vizat modificarea bugetului propriu şi una privind alocări din rezerva bugetară.

 

„S-au făcut o serie de modificări pentru că au fost anumite sume în categoria venit, de la UE, care au trebuit trecute prin Consiliul Judeţean. Este vorba despre o serie de finanţări şi prefinanţări. Au fost modificări la bugetul propriu pe secţiunea de funcţionare, fără modificări radicale. De asemenea, s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate care s-a făcut pentru drumul de acces la Depozitul ecologic de la Sârbi (70 mii lei), s-au dat bani pentru repararea acoperişului la Liceul din Ulmeni (50 mii lei) şi 30 mii lei pentru premierea olimpicilor şi sportivilor”

Zamfir Ciceu, preşedinte CJ

 

Pentru că şedinţa s-a consumat foarte repede, toate punctele de pe ordinea de zi fiind aprobate „la foc automat”, la final, opoziţia a simţit parcă nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Şi, probabil, neavând subiecte serioase, pentru că de votat, au votat ce s-a propus, unul dintre pedeliştii din sală s-a plâns că nu-l cunoaşte county-managerul Marin Brăgaru şi că nu-i ştie activitatea. Bineînţeles că problema consilierului a fost subiect de ironie, pentru că, dacă unul dintre consilieri nu-l ştie pe Brăgaru, nu înseamnă că acesta nu a fost la şedinţe sau că-şi primeşte salariul degeaba. „Administratorul public are treaba lui, o treabă pur administrativă. Nu este o treabă de imagine publică. Nu mi-am dorit şi nici nu va fi altceva de acum înainte. Este problema domnului consilier că nu-l cunoaşte, a fost la fiecare şedinţă, dar acum s-a trezit că nu-l cunoaşte. Dacă ar fi chestiuni de substanţă le-aş lua în calcul fără niciun fel de problemă, dar aspectele acestea nu merită efortul”, a răspuns preşedintele Zamfir Ciceu.