Obiectul extraterestru de la Aiud, cercetat de specialişti ai ICPMN Baia Mare în anii ’70

Expoziţia personală de artă fotografică itinerantă „Semnele Ceriului” a artistului fotograf Ilie Tudorel a fost vernisată recent la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

În cadrul expoziţiei de artă foto­grafică au fost expuse 2 artefacte foarte interesante:
- Talpa de aluminiu de la Aiud, descoperită în anul 1973, în lunca râului Mureş.
- Bucată din meteoritul căzut lângă satul Mociu, judeţul Cluj, în anul 1882 (cel mai mare meteorit căzut vreodată deasupra României).
Contextul expoziţiei de artă foto­grafică a devenit de excepţie prin aceste artefacte deosebite. Nici o altă expoziţie de fotografie din România nu a mai avut o astfel de complexitate muzeală, tratând problematica bolţii cereşti şi a universului cunoscut şi, mai ales, ne­cu­­noscut. Reve­nim cu un material mai amplu asupra acestei expoziţii deoarece artefactul talpa de aluminiu se leagă indirect şi de Baia Mare.

Despre acest artefact circulă mai multe ipoteze cu privire la originea lui. Cea mai vehiculată este cea extraterestră, având în vedere că este un obiect care are o vârstă vene­rabilă, circa 80.000 de ani, conform măsurătorilor făcute.
Într-o carte a cunoscutului Florin Gheorghiţă se explică modul în care a fost găsit acest obiect necunoscut.
„În anul 1973, în centrul Transilvaniei, lângă oraşul Aiud, nişte muncitori care lucrau la extragerea nisipului dintr-o carieră au găsit la baza malului excavat trei corpuri «ambalate» parcă în învelişul întărit format din nisipul puternic presat pe acestea. Era şi normal să apară astfel, căci stătuseră foarte, foarte mult timp sub stratul respectiv – gros de aproape zece metri, care s-a depus de-a lungul vremii deasupra lor. De când se aflau acolo acele «forme» nimeni nu poate şti, dar oricine îşi poate da seama că depunerea unui strat sedimentar de circa zece metri, de către o apa a cărei albie s-a retras către alte terenuri (care astăzi sunt mai joase), reprezintă un timp îndelungat, chiar foarte îndelungat… Un specialist chemat de urgenţa la cariera de nisip a identificat în două dintre corpurile respective oase fosi­le, iar în celălalt, ceva ce părea, după formă şi greutate, a fi un topor din piatră ce i-ar fi slujit omului primitiv la omorârea animalului ale cărui oase au fost găsite alături. În interesul studierii corespunzătoare a pie­selor găsite, cele trei obiecte au fost trimise la Cluj-Napoca. Îndepăr­tându-se cu grijă stratul de nisip pietrificat din jurul pieselor respective, specialiştii clujeni au găsit două fragmente din scheletul unui masto­dont tânăr – o bucată din osul unui picior şi o bucată de măsea (mas­todonţii au fost mamifere asemă­nătoare elefanţilor de azi, care au dăinuit din Miocen până în Cuaternarul inferior, până acum 1.000.000-800.000 de ani), cât şi un obiect cu totul necunoscut, care nu era în niciun caz un topor şi nici nu era măcar din piatra, ci din metal.
Aceasta piesă se asemăna oarecum cu laba unui picior uman, dar nici până azi nu a putut fi identificat cu vreo piesă cunoscută. Analiza mai detaliată a corpului respectiv avea să ofere însă surprize din ce în ce mai interesante.
Obiectul prezenta două goluri cilindrice, cu diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară, cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate au indicat faptul că piesa a făcut parte cândva dintr-un ansamblu funcţional şi că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, pe albia de atunci a râului”, se arată în lucrarea lui Gheorghiţă.
Interesantă este urmarea. Obiectul a ajuns la muzeul din Cluj şi se punea problema verificării metalografice. După mai multe discuţii s-a decis să se trimită mostre la Laboratorul de la Măgurele. Un laborator care se afla pe platforma Măgurele, acolo unde se afla şi Centrul de cercetări nucleare. O platformă a cercetărilor tehnologice de vârf, ceea ce presupunea existenţa aparatelor, a teh­no­logiei necesare pentru măsurători corecte, exacte.
Ceea ce este foarte interesant e că acest laborator de la Măgurele aparţinea de ICPMNE Baia Mare, Institutul de cercetări şi proiectări băimărean fiind cel mai important Institut din ţară în problematica mi­nieră neferoasă. Institutul băimă­rean avea mai multe filiale, laboratoare deschise în toată ţara. La Mă­gu­rele lucrau circa 100 de cer­cetători, ingineri, specialişti care erau pe statul de plată de la Institutul băimărean.
În acest scop s-au prelevat probe din obiect. Din păcate, prelevarea s-a făcut cu un burghiu. S-a dat o gaură, iar şpanul rezultat a fost strâns şi trimis la ICPEMN Măgurele. Vă prezentăm rezultatul măsurătorilor:

Din buletinul emis de Centrul de cercetări ICPMMN (Măgurele) rezultă că metalul din care fusese realizată piesa era un aliaj complex, format din 12 elemente diverse.

ICPMMN – Baia-Mare – Centrul de cercetări şi proiectări pentru Metale Radioactive – Măgurele – Bucureşti – Buletin de analiza nr. 334 pe proba simbol A – 1975 - CNST – Bucu­reşti: Al – 74,17%, Cu – 4,62%, Zn – 1,81%, Pb – 0,11%, Sn – 0,33%, Ni – 0,0024%, Bi – 0,0003%, Ag – 0,0002%, Co – 0,0023%, Cd – 0,11%, Zr – 0,20%, Ga – urme şi Si – prezent. Observaţii: din lipsa materialului, nu s-au putut doza alte ele­mente, deşi prezenţa lor a fost semnalată în cursul analizelor. Şef secție, dr. ing. Niederkorn I, şef colectiv, cercet. Ing. Neciu St., cercet. princ., M. Gradin.
Deci piesa respectivă este un aliaj din aluminiu! Însă aluminiul a fost descoperit în laborator în anul 1825 de către Oersted, iar producerea sa pe cale industrială (numai prin electroliză se poate extrage din bauxită), abia în 1883; cadmiul a fost descoperit în 1817, nichelul în 1751, bismutul în 1753, iar cobaltul în 1735.

Tot anormal a fost şi stratul gros de oxid de aluminiu. Se ştie că aluminiu se oxidează foarte greu în profunzime. Singura explicaţie fiind vechimea obiectului.
Pentru a avea o siguranţă în rezultatele obţinute s-a mai făcut un set de analize la celălalt laborator aflat la Măgurele. Rezultatele acestuia sunt asemănătoare cu primele:
Centrul de Cercetări şi Proiectări pentru Metale Radioactive – Comuna Măgurele – Buletin de analiză nr. 380, proba NK-2, adusă de tov. Dr. ing. Niederkorn Ioan: Al – 92,74%, Si – 2,84%, Cu – 6,2%, Zn – 0,95%, Pb – 0,41%, Sn – 0,33%, Ni – 0,002%, Bi – 0,0003, Ag – 0,0002%, Co – 0,002%, Cd – 0,055, Zr – 0,20%.

Cei care au studiat obiectul necunoscut au şi formulat mai multe teorii. Cele mai interesante sunt acestea: După cum se poate observa, există diferenţe între buletine de analiză. Au mai fost făcute nişte analize, undeva în Elveţia, se spune, iar rezultatele sunt asemănătoare cu cele obţinute în anii ’70. Să fie oare din cauza îmbătrânirii metalelor intrate în compunerea aliajului? Dar poate cineva să spună cum se comportă un aliaj într-o perioadă de 250.000 de ani, deşi acest timp ar putea fi cu mult mai mare?
Prezenţa obiectului necunoscut alături de oase de mastodont (vechi de aproximativ 1.000.000 de ani), cât şi forma ovală a golului cilindric mai mare, practicat vertical în partea din spate a acestuia, ar putea presupune o luptă între animal şi „robot”, încheiată cu smulgerea tăl­pii de aterizare a acestuia din urmă şi, eventual, cu moartea mastodontului.

Pre­zenţa unui obiect cu provenienţă evident manufacturată şi nu natu­rală, cu o asemenea vechime, stabilită strict ştiinţific pe teritoriul ţării noastre, demonstrează existenţa din timpuri imemoriale pe aceste locuri a unei civilizaţii, posibil mult mai avansată decât cea actuală, ori, de ce nu, vizita unor călători spaţiali sau temporali.
Dincolo de teorii, rămâne faptul că în anii ’70 Baia Mare avea un Institut foarte performant. Să nu uităm că la momentul vânzării acestuia, după revoluţie, se spunea că biblioteca Ins­titutului are hărţi cu subsolul României şi nu numai, cu toate re­zervele de minereuri neferoase şi altele. Bibliotecă care a dispărut. Evi­dent că Institutul a avut spe­cia­lişti, instalaţii, aparatură, tot ce trebuie pentru cercetare de top. El a fost distrus, furat şi nimeni nu a răspuns vreodată de situaţia exis­tentă.
Noroc că mai apar evenimente la care constatăm că Institutul din Baia Mare a fost în prima linie.

Am vorbit cu cel care a dezvoltat Institutul băimărean, profesorul universitar Paraschiv Ilie. Acesta a condus Institutul până în 1989.
Şi-a amintit de povestea din anii ’70, de laboratorul de la Măgurele şi de celelalte laboratoare din ţară. Legat de cel care a făcut analizele în Bucu­reşti, dr. ing. Niederkorn, a spus că din câte ştie acesta a plecat în SUA şi a decedat în urmă cu ceva ani. Nu am mai reuşit să dăm de alţi cer­cetători care au participat la anali­za obiectului necunoscut.
Rămâne faptul că artistul fotograf băimărean, Ilie Tudorel (fiul profesorului Paraschiv Ilie) a fost la Cluj cu o expoziţie frumoasă şi a avut ocazia să expună în sala în care au fost expuse şi cele două artefacte. Poate, având în vedere că au o istorie comună cu Baia Mare, datorită cercetătorilor, poate cineva se gândeşte să aducă aceste obiecte fascinante în municipiul de pe Săsar, pentru a fi văzute şi de băimăreni.