Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Miercuri , 25 Martie , 2020

O simplă discuție

de Marcel Petrişor

Da, o simplă discuție despre Coronavirus și Drepturile omului, l-a făcut pe un bun și interesant prieten al meu (Michel Fromentoux) să spună că: există ceva în lume atât de mic și indivizibil încât acel ceva a reușit să zguduie din temelii multe și orgolioase eșafodaje mondialiste teoretico-științifice.

Da, pentru că omul cocoțat pe muntele lui de Drepturi se face, crede el, asemeni lui Dumnezeu. Și s-ar putea, numai că după aceea pomenindu-se descumpănit descoperă tot el mirat că nu poate stăpâni totul. Deși făcuse în lume din fiecare ins un suport de drepturi care să-l asigure de împlinirea celor mai mici dorințe fără nicio referire la ordinea firească, naturală a lucrurilor stabilită de Dumnezeu.

Uitase săracul că viața e un dar al lui Dumnezeu și că demnitatea lui constă într-un destin natural care începe să se realizeze din momentul în care bărbatul și femeia se unesc prelungindu-se în eternitate după trecerea prin fața Marelui Judecător. Și atunci, considerând că trăiește în perspectiva unei singure vieți terestre, pământești, se axează nu pe sensul acestei vieți, ci doar pe calitatea ei materială.

O trecere de fapt de la dictonul cartezian „gândesc, deci exist”, la un altul care spune „mă bucur, deci exist”. În felul acesta, permițându-și apoi să judece ce viață ar merita să fie trăită, și deschizând apoi poarta planificării nașterilor, banalizarea avortului, legalizării eutanasiei (a sinuciderii plătite, de fapt), a manipulărilor genetice și atâtor alte bucurii sau plăceri, se mai și crede liber și fericit.

-         Halal viață, ar spune un dicton evreiesc.

-         Da, dar nu numai atât, pentru că în ultimul timp omului i-a venit să facă și copii fără tată sau mamă, copii artificiali corespunzând dorinței sale de a procrea fără cel mai mic respect față de filiație. În vederea acestei tentative, pregătindu-și chiar anumite legi protectoare.

-         Unde anume?

-         În jurisdicția și laboratoarele țărilor foarte democratice.

-         Hm!!

-         Da, pare să se realizeze și promisiunea diavolului făcută primilor noștri părinți: „Veți fi ca Dumnezeu, cine să mai aibă nevoie de El?”.

Noroc însă că între timp și Dumnezeu aducându-și aminte de acel CEVA imperceptibil, numit de științifici uneori Coronavirus, alteori Covid-19; un CEVA care-și râde de omul autodivinizat și de „Drepturile” sale, îl pune în mare încurcătură, cum mai spune bunul meu prieten.

Și fără a susține cu certitudine că ar fi vorba de o pedeapsă divină în aceste cazuri - mai adaugă el - n-ar trebui să se uite că Dumnezeu așteaptă, și în această postură ne iubește și ne pedepsește. Iar când se cunoaște și atitudinea criminală de decenii a autorităților noastre politice, vom putea gândi și de ce vrea bunul Dumnezeu să pedepsească și națiunile vinovate de avorturi, de homosexualitate, de ateism, și laicitate.

-         Pentru că au uitat de ordinea naturală, firească a lucrurilor?

-         Da, și atunci Coronavirusul putând fi considerat și el ca o cauză a nenorocirii noastre, pentru că Dumnezeu a permis libera desfășurare a legilor naturale cauză-efect, tot El, Dumnezeu, autor al Legilor Naturii poate fi invocat să ne și ajute să ne eliberăm de consecințele nefaste ale nerespectării acestor Legi.

-         Cu mare penitență, însă, ca să ne asculte.

-         Da, dar azi cam puțini ar cam vrea să recurgă la ajutorul Lui, chiar și dintre slujitorii Săi. Bisericile trebuind să fie acum pline de lume, clerici și moderniști (de dubioasă validitate) cuprinși de panică și slabi de credință, le închid și refuză împărtăşania (care ar trebui oferită tuturor) pe motiv că n-ar mai fi igienică și în conformitate cu spiritul vremii.

Or, penitență și căință în această perioadă a Postului creștin al Paștelor ar trebui să fie consemn absolut. Singurul mod de a-I cere iertare lui Dumnezeu ca să ne cruțe de răul acestei epidemii, sau, cel puțin dacă n-am putea-o evita, să merităm o moarte mai ușoară.

-         Trist... foarte trist...

-         Nu, pentru că Liturghia sau Missa pentru epidemii, cea din epistola din Cartea a doua a Regilor (capitolul 24, verset 15- 25) spune (să citim împreună): „În acele zile Domnul a trimis ciuma peste Israel, de la Dan până la Verșeba, până când poporul a pierdut 70 de mii de oameni. Iar când Îngerul Domnului a întins mâna asupra Ierusalimului să-l distrugă, Domnul s-a milostivit și i-a zis Îngerului care lovea poporul: «Destul! Oprește-te acum!». Iar David, la vederea îngerului care lovea poporul îi zice Domnului: «Eu sunt cel ce a păcătuit lovind pe nedrept. Dar aceștia, care sunt oile mele, ce vină au? Iartă-i te rog și mânia Ta să se întoarcă împotriva mea și a casei tatălui meu!»”.

După aceea, Gad profetul, găsindu-l pe David îi zice: „Scoală-te și ridică un altar Domnului în aria lui Areuna Iebuseul și David s-a dus după vorba lui Gad cum îi poruncise Domnul și i-a ridicat Domnului un altar pentru sacrificii de împăcare. Iar Domnul, împăcându-se cu poporul a ridicat de pe el flagelul cu care-l lovise”.

Or, pentru că Bunul Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui, cum o spune predica acestei Liturghii, dacă popoarele azi, după exemplul lui David, s-ar întoarce spre El hotărâți să-L asculte, El își va potoli furia.

-         Da, însă dacă azi puțin le-ar mai păsa de El și El le va zice: „Atunci descurcați-vă singuri”. Iar indiferența Domnului ar fi o și mai mare nenorocire atunci.

Noi să rămânem însă la faptul că Liturghia sau Missa citate mai sus sunt cele mai bune îndemnuri de a-L ruga pe Dumnezeu să ne ierte.

„Doamne, nu ne pedepsi după păcatele noastre, și nu-ți mai adu aminte nici de cele trecute, ci gătește-te cu mila Ta spre noi, cei foarte păcătoși. Vino întru ajutorarea și mântuirea noastră. Și întru mărirea numelui Tău, Doamne, scapă-ne și ne mântuie!”.

-         Salvatoare rugăciune e de rostit în fiecare zi.

-         Da, așa-i! Dar care om politic influent din lumea de azi ar îndrăzni să decreteze o mare procesiune în țara lui, jurând apoi să ridice totodată și o biserică în care să se rostească zilnic această rugăciune, fără intruziuni moderniste, mulțumindu-i Domnului de izbăvirea de Coronavirus?

-         Ar fi, vai, o adevărată minune dacă un singur șef de stat ar face așa ceva!

-         Într-adevăr...

-         Păcat, însă, că în acest timp continuă să se agraveze numărul sinuciderilor (eutanasiilor) și al avorturilor, mult mai impresionant decât cel al cifrelor de morți din pricina epidemiei. Iar când se văd și statisticile actualelor victime din lume s-ar putea să se audă și să se înțeleagă altfel insistența Domnului nostru Iisus Hristos spunându-ne: „Dacă nu vă veți căi, veți muri!”.

Or, astfel osândiți ar fi mult mai rău decât a muri de Coronavirus sau de cine știe ce altă molimă, sau pandemie cum îi spun științificii azi celui rău.