Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 22 Decembrie , 2019

O seară magică în așteptarea Crăciunului - Proiectul de parteneriat educațional „Dăruind vei dobândi”

de Prof.univ.dr. Nicolae Suciu

Îndemnul monahului de la Rohia - Nicolae Steinhardt prin „Dăruind vei dobândi” a însuflețit în rândul copiilor și elevilor activități extracuriculare, prin bucuria de a „dărui” semenilor cu generozitate, fie că sunt colegi, copii din familii nevoiașe, bătrâni rămași singuri.

 

Proiectul de parteneriat edu­cațional menționat, se derulează de patru ani, în urma colaborării dintre Ins­pectoratul Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă Română a Ma­ra­mureșului și Sătmarului, Școala Profesională Dumbrăvița - Structura Rus, Școala Gimnazială Culciu Mare (județul Satu-Mare) și Centrul Universitar Nord Baia Mare prin Programul de Studii Arte Plastice – Pictură.
La inițiativa acestui proiect se află Doamna profesoară David Ghiț Nadia de la Școala Profesională din Dumbrăvița, care a organizat un Cerc de pictură de icoane pe sticlă, de mai mulți ani. Absolventă a Programelor de Studii de Licență și de Master, Arte Plastice – Pictură din cadrul Facultății de Litere al Centrului Universitar Nord Baia Mare, s-a implicat profesional și totodată cu calități pedagogice de excepție, antrenând copii în „bucuria” ex­primării cu ajutorul culorilor și a desenului, realizând iconițe care ves­tesc Nașterea Domnului și toto­dată scene cu subiect religios. În urma discuțiilor purtate de-a lungul timpului, am convenit de comun acord realizarea unor expoziții la care participanții la Vernisaj „cu dare de mână”, să poată achiziționa dintre realizările copiilor, iar cu „bănuții” dobândiți să poată dărui în prag de sărbători mici bucurii, cadouri pentru copii nevoiași, dar totodată pentru plata unor facturi (electricitate, gaze, apă), a bătrânilor din sat, fără posibilități de deplasare. Este un gest înălțător și un act de res­ponsabilitate socială și pedago­gică, de deschidere a înțelegerii de către copii a problemelor reale ale so­cietății, rezultând de aici, deschidere sufletească, empatie, generozitate, într-o societate tot mai mercantilă.

Primele două ediții ale expoziției au avut loc în Biserica „Sf. Doisprezece Apostoli” din Baia Mare, cu sprijinul Preotului Paroh Milan Bălan, iar următoarele două ediții au găzduit expozițiile de icoane ale copiilor în Foaierul Artelor de la Sediul Specializării Arte Plastice – Pictură din strada Crișan nr. 10. O implicare deosebită a avut-o Preotul Paroh Vasile Tarța din Rus, iar la această ediție s-a adăugat și Preotul Paroh Chiș Dorel din Tămășești, care a rostit cuvinte alese copiilor expozanți, cât și celor prezenți la Vernisaj.

Din parteneriatul edu­cațional face parte și Școala Gimnazială din Culciu Mare (jud. Satu Mare), care a adus iconițele pictate de către elevi, întregind în acest fel expoziția foarte diversă, individualizând sensibilitatea fiecărui copil, sub îndrumarea Doamnei profesoare Monica Toth Codreanu. După sfințirea icoanelor de către preotul Vasile Tarța, s-au rostit cuvinte de apreciere din partea gazdelor (subsemnatul) și a orga­ni­zatorilor. Aceștia au lăudat efortul copiilor, consecvența derulării cu profesionalism a acestui proiect, prin implicarea în mod nemijlocit și cu suflet a Doamnei profesoare David Ghiț Nadia, alături de care au contribuit Doamna Directoare a Școlii Profesionale din Dumbrăvița, prof. Tomșa Magdalena, și Doamna prof. de Religie, Tarța Lidia. Frumos îmbrăcați în costume tradiționale, copiii au răsplătit pe cei prezenți la Vernisaj (din păcate, mai puțini ca în anul trecut) cu frumoase colinde de Crăciun.

O seară de colinde magică ce ves­tește Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Se cuvine să cităm autorii iconițelor semnate de la Școala Profesională Dumbrăvița - Structura Rus: ARDELEAN Cezara, CHI­VER Maria, DOBRICAN Lorena, DOBRICAN Adela, FILIPAN Ște­fania, LĂPUȘAN Daniela, BÂRDA Raluca, BELE Dorina, CIOCO­TIȘAN Mădălina, CIOCOTIȘAN Raluca, CICEU Casiana, GUIAȘ Crina, PODE Darius, POP Daria, Cânța Maria, precum și pe elevii de la Școala Gimnazială Culciu Mare (județul Satu-Mare): PALFI Matei, ROBOTIN Diana, AKIM Diana, POP Alex, CHILINȚAN Silviu, FÂRTEA Gabriel, PALFI Ioana, DUȘTINȚA Jenifer, FATYIOL Noemi, MEGYESI Feliszity, SI­LAGHI Laurențiu, TOTH Codreanu Cristian, CHILINȚA Denis, SAVA Anabela, VIRAG Mariana.
 

 

„Este un gest înălțător și un act de responsabilitate socială și pedagogică, de deschidere a înțelegerii de către copii a problemelor reale ale so­cietății, rezultând de aici, deschidere sufletească, empatie, generozitate, într-o societate tot mai mercantilă”.