Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 5 Noiembrie , 2018

O jumătate de veac de la înfiinţarea Jandarmeriei Maramureş

de Gazeta de Maramures

În cadrul evenimentelor dedicate acestei aniversări s-a desfăşurat „Cercul pastoral misionar al preoţilor militari din MAI, - regiunea Transilvania”. Preotul militar Silaghi Cristian – din cadrul Jandarmeriei Satu Mare a prezentat conferinţa „Momente de consolidare a Marii Uniri, 1919-1921”, Inspectorul şef al Jandar­meriei Braşov, Col. Paliştan Cristian Elly a prezentat referatul „Rolul marelui diplomat Nicolae Titulescu în înfăptuirea României Mari”, Col.(rz) Babiciu Gavril- vicepre­şedintele Asociaţiei Cultul eroilor „Regina Maria” Filiala Maramureş a prezentat referatul „Mihai Viteazu şi Maramureşul”, iar apoi a urmat un moment artistic susţinut de „Cena­clul Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al M.A.I., cenaclu coordonat de către cms. de poliţie Lidia Obiadă.
Manifestările au continuat cu primirea Drapelului Tricolor al României participant la Marea Unire de la 1918. Acesta a fost adus de către delegaţia Consiliului Parohial al Bisericii Ortodoxe Române din comuna Cicîrlău, condusă de către preotul paroh Săsăran Dănuţ, care a fost însoţit de primarul comunei, Sorin Lupșe.
Ulterior a fost adusă racla cu ose­mintele Voievodului Mihai Viteazul de către delegaţia formată dintr-un sobor de preoți.

Prefectul Judeţului Maramureş, Va­sile Moldovan şi locotenent colonel Florişteanu Petru Marcel, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au dezvelit placa de aniversare a 50 de ani de la înfiinţarea unităţii, după care au depus coroane de flori în memoria eroilor. Această activitate a fost urmată de sluj­ba parastasului de pomenire a Voievodului Mihai Viteazul, unde
s-au prezentat aspecte istorice privind osemintele Voievo­dului, dar şi isto­ricul Drapelului Marii Uniri.
Președintele Consiliului Județean Ma­ra­mureș, Gabriel Zetea, a participat alături de prefectul județului, Vasile Moldovan, viceprimarul mu­nicipiului Baia Mare, Noemi Vida și alți reprezentanți ai instituțiilor din subordinea MAI la acest eveniment aniversar, unde a transmis un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Jandarmeriei Maramu­reș.
În încheierea manifestărilor au fost acordate plachete şi diplome jubiliare de către locotenent colonel Floriş­teanu Petru Marcel, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, în semn de recunoaştere a muncii celor care au pus umărul și au contribuit la bunul mers al Inspec­to­ratului Județean de Jandarmi. Cere­monialul Militar s-a încheiat, apoi, cu defilarea unităţii de jandarmi „Pintea Viteazu”.

 


„Este un moment memorabil pentru noi toți, iar colaborarea dintre instituțiile noastre este extrem de importantă, lucru care se întâmpă de foarte mulți ani. Anul trecut, Consiliul Județean Maramureș a împlinit 25 de ani de existență. Anul acesta este unul special, iar sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire ne oferă prilejul de a căuta cu toții punctele care ne unesc. În acest an vorbim și despre celebrarea a 50 de ani de la reorganizarea administrativă a Maramureșului, din anul 1968, când unirea Țărilor Maramureșului: Codru, Chioar, Lăpuș și Maramureșul Voievodal a dat României cel mai frumos județ din țară și pentru acest lucru trebuie să ne bucurăm. Nu întâmplător, cele mai importante instituții din județul Maramureș s-au înființat acum o jumătate de veac. Este de datoria noastră, a celor care vremelnic conducem aceste instituții să construim împreună prin unitate o foarte bună colaborare în folosul Maramureșului”.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș