Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 8 Septembrie , 2014

O delegaţie din Sighetu Marmaţiei, condusă de primarul Ovidiu Nemeş, a participat la o serie de evenimente desfăşurate în Olawa, Polonia

de Gazeta de Maramures

O delegaţie din Sighetu Marmaţiei, condusă de primarul Ovidiu Nemeş, a participat la o serie de evenimente desfăşurate în Olawa, Polonia

 
 

În perioada 1-3 septembrie 2014 o delegaţie din partea municipiul Sighetu Marmaţiei, condusă de primarul Ovidiu Nemeş, s-a deplasat în Polonia pentru a onora invitaţia la o serie de evenimente culturale organizate în oraşul Wroclaw şi în oraşul Olawa, cu care Sighetul este înfrăţit. Printre oaspeţii la aceste evenimente s-au numărat Ministrul de Externe German - Dr. Frank-Walter Steinmeier, Consulul General al Germaniei în Polonia, Dna. Elisabeth Wolbers, reprezentaţi ai Colegiului Geiger, a Universităţii Potsdam precum şi oficiali locali.

 

Agenda vizitei a cuprins participarea la un dineu organizat de Consulatul General al Germaniei în Polonia, un concert comemorativ şi vizitarea obiectivelor turistice, printre care un centru cultural restaurat cu ajutorul fondurilor europene.

Totodată, au avut loc întâlniri cu oficiali ai oraşului Olawa, în cadrul cărora s-a punctat necesitatea continuării relaţiilor dintre cele două comunităţi, dezvoltarea lor prin parteneriate în cadrul unor proiecte culturale, educaţionale dar şi economice.

 

În acest sens urmează ca, în luna decembrie, cu ocazia Festivalului Marmaţia, o delegaţie din Polonia să facă o vizită in municipiul Sighetu Marmaţiei, prilej cu care se vor concretiza o serie de proiecte discutate în cadrul vizitei din Polonia.