Nota de plată a taberelor din Italia: una bătută, cealaltă suspiciune de abuz sexual!

Situaţia de la DGASPC Maramureş este tot mai tensionată. Directorul general, Nicolae Boitor încearcă pe orice cale să reducă la tăcere pe cei ce vorbesc despre porcăriile din sistem. Din fericire, Boitor nu are aptitudini de investigator, el doar face!

Nu ştie cine vorbeşte şi se leagă de oamenii oneşti ai Direcţiei.

Avem o veste proastă pentru director, foarte mulţi dintre angajaţii DGASPC s-au săturat de mizeriile pe care le înghit, nedreptăţile, afacerile pe care le văd, dar nu pot să le reclame. Lumea se teme.

Contrar aparenţelor, Nicolae Boitor este un tip dur, răzbunător, fără milă. Sintagma „cine e cu mine o duce bine, cine e împotrivă va dispărea” este valabilă la DGASPC Maramureş.

Am încercat să înţelegem de ce există această negare a unor lucruri care sunt evidente, ce îl determină pe Boitor să nu recunoască faptul că ceva este putred acolo, plecând de la cele două cazuri ale fetiţelor care au fost în tabără în Italia.

Pentru fata de nouă ani am prezentat în numărul trecut rezultatul testului psihologic făcut de un psiholog cu coloană verticală. Raportul este devastator, incredibil, fără cale de întoarcere. Fata de nouă ani prezintă semne clare de abuz, semne clare de suspiciune de abuz sexual. Aceste formulări, folosind limbajul psihologilor, pot duce la ideea că vorbim de chestiuni probabile. Pe româneşte, fata de nouă ani a fost abuzată emoţional şi sexual. Ceea ce este o ruşine pe întreg sistemul de protecţie al Maramureşului.

Am aşteptat să fie realizată şi evaluarea psihologică a fetiţei de şase ani. Revoltător!

Despre experienţa sa din Italia, A. declară:

„ - A fost plecată în vacanţă în Italia pentru o perioadă de timp, familia de acolo nu avea copii şi erau persoane în vârstă;

- nu a fost lăsată să vizioneze programele preferate la TV de către domnul din Italia. Când a încercat să pună mâna pe telecomandă, domnul a lovit-o cu palma pe faţă, cu pumnul pe membrele superioare şi cu piciorul pe zona fesieră, i-a prins faţa în palmă strângând-o de tâmple ca într-o menghină.

- şi-a exprimat vehement dorinţa de a nu mai merge în Italia.

- doamna s-a comportat adecvat cu ea, manifestând afecţiune”.

Este doar o fetiţă de şase ani ce a mers într-o familie de italieni fără copii, deci cu o experienţă nulă în ceea ce înseamnă creşterea unui copil. Un om normal s-ar întreba de ce s-a acceptat să dai o fetiţă de câţiva ani unor adulţi de o vârstă înaintată şi fără nicio experienţă în creşterea unui copil. Fetiţa de şase ani a avut o viaţă grea, provine dintr-o familie dezorganizată, părăsită de toţi. De mai mulţi ani stă în sistem şi este limpede că o astfel de viaţă creează probleme de comportament, în cazul fetiţei, unele probleme. Dar în nici un caz atât de grave încât să îi dai palme şi picioare în fund. Să o strângi de mâini, de cap. Incredibil!

Întâmplarea a fost că am aflat de cazuri şi ne-am încăpăţânat să dăm de capăt. Nici o secundă nu ne-am gândit că directorul general, Boitor, se va opune cu atâta cerbicie, că se va lupta pentru italieni, pentru asociaţiile din Italia, de parcă el ar fi de acolo, ar lua salariu de acolo. De parcă rolul lui nu este de a proteja copiii români, din Maramureş, România.

A mai lăsat un copil să moară din cauza indeciziei, sau a indolenţei, încă nu este clar!Ce ar trebui să se întâmple, fraţilor, pentru ca acest om să dea şi el socoteală? Cine îl protejează, se face părtaş la o mare nedreptate făcută unor copii nevinovaţi de care, noi, adulţii, ne batem joc prin modul de comportament!

Credem că nu sunt cazuri singulare. În fond, există rapoarte şi din anii trecuţi despre nereguli în aceste tabere. Nu mai revenim, dar cei în măsură pot studia problema în amănunt.

Unii din copiii ce au mers în tabăra din Italia au ajuns la familii care erau despărţite. Adică o perioadă au stat la femeie, alta la bărbat, în localităţi diferite. Unii copii au ajuns acolo şi în mare parte a timpului stăteau în tabere de vară, un fel de a trece timpul fără să ai nicio grijă de copilul venit din România. Alţii au avut noroc de familii în care lucrurile s-au desfăşurat normal. Una peste alta, taberele acestea scot în evidenţă o formă de amatorism. Nu înţelegem de ce nu se duc copiii români în taberele din România?

În acest an au fost 7000 de locuri pentru copiii din sistemul de protecţie al statului. Într-o situaţie normală, în tabără înveţi, te distrezi, îţi faci prieteni şi eşti supravegheat 24 din 24 ore.

E! La DGASPC Maramureş se preferă suspiciunile de abuz sexual, bătăi, mâncare proastă, îngrijire precară în multe cazuri. De ce? Nu avem nici un răspuns. Nici măcar noi!