Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 29 Ianuarie , 2021

Niște funcționari cu salarii grase ignoră presa

de Nicolae Teremtus

2020 a fost anul pande­miei pentru România și pentru întreaga lume. Virusul neputinței noastre a infectat peste o sută de milioane de oameni, la nivel global, a pus sistemele sanitare din toate țările la grele încercări. Medicii, asistentele, personalul medical au avut cea mai grea perioadă din activitatea lor. Dar și alte categorii de activități au fost sub presiunea infectărilor cu nenorocitul ăsta de virus. Printre cei din linia întâi, am putea spune, au fost și ziariștii. Cei din presa, fie scrisă, video ori audio, au relatat ce se întâmplă, unde și cum. Ziariștii, de multe ori huliți, înjurați, au fost cei care au transmis informații importante pentru populație.  Și în Mara­mureș, ca în restul țării, situația a fost aceeași. Presa a fost pe baricade, iar maramureșenii au primit informații, în limita posibilităților, despre temutul virus, dar și despre alte probleme din spațiul public. Să nu uităm că au existat două rânduri de alegeri, iar presa a fost acolo, la urne și printre alegători.

Cu toate acestea, presa din Mara­mureș are o mare problemă. Presa este ținută la colț de o mână de oameni  care are ca profesie prezen­tarea situației, oricare ar fi ea, în așa fel încât cetățenii să știe ce îi așteaptă, cum trebuie să se comporte, ce trebuie să facă. Ne re­ferim, în primul rând, la  pandemia care a acaparat totul, dar și la alte probleme legate de  ad­ministrație, de economie, de poli­tică. Ne vom raporta la presa scrisă deoarece noi, GAZETA de Ma­ramureș, acest minunat săptă­mânal, am încercat să oferim cititorilor noștri cele mai proas­pete infor­mații și nu numai.
Doar cei din redacția GAZETEI știu ce eforturi am făcut să fim prezenți acolo unde trebuie. Din păcate, cei care ne  conduc, cei care au funcții efemere își bat joc de eforturile ziariștilor, în general, iar în particular de cei de la  GAZETA.
Nemulțumirile  noastre au plecat de la un fapt minor, în toată aceas­tă poveste. O parte a redacției, cei care se încadrează în criteriile stabilite de autorități, a vrut să se  vaccineze împotriva COVID-19. De fapt, mass-media a fost trecută între categoriile esențiale ce se pot vaccina acum. Am încercat, pe platforma nenorocită care merge cum merge, și nu s-a putut. Apoi, am aflat că Prefectura ar face o listă cu cei din redacții care vor să se  vaccineze. Informația nu a ve­nit pe surse, ci de la alți colegi. Dar a sosit prea târziu. Se terminase lista. Intrigați, am întrebat de unde s-a știut și cum se face. Am aflat că Prefectura sau „Comitetul ăla pentru situații de urgență” a trimis invitații în redacții. De fapt, nu au trimis, ci au postat pe WhatsApp,  în grupul creat pentru presa locală, informarea cu vaccinarea. O porcărie. Așa am aflat că, dacă nu ești în grupul de WhatsApp, nu exiști. Cum se poate ca aceia care se ocupă cu transmiterea infor­mațiilor să nu își facă meseria cum trebuie. Nu ne referim strict la această problemă. Ci, în general. Ne-am dat seama, nu prea am băgat în seamă că în Maramureș cei de la Prefectură, de la celelalte instituții implicate în gestionarea pandemiei nu își fac meseria așa cum trebuie. La nivel de Pre­fectură, cel care informa presa era, cândva, Dan Bucă. Mai nou, de multe luni, nu se mai poate vorbi cu el. Nu mai primim nicio informare, nu răspunde la telefon, nu trimite materiale venite de la guvern, ministere, comitetul ăla na­țio­nal pentru situațiile de urgență.  Nu! Se limitează doar la  WhatsApp și facebook. Dacă nu ai cont pe astea, nu primești nimic.
Și noi, cei de la GAZETA, nu avem - și nu  avem nu pentru că nu credem în tehnologie, ci am cons­tatat că prezența pe un astfel de grup este păguboasă și, de multe ori, inutilă. Vin mesaje continuu, fiecare scrie ce are chef și trebuie să citești ce nu e necesar.

În mod normal, Prefectura și toate celelalte instituții ar trebui să aibă o bază de date cu toată presa ma­ramureșeană și toate informațiile necesare pentru o corectă informare a populației, iar acestea să fie trimise pe mail, pe  WhatsApp, pe  facebook, pe SMS. Fiecare pri­mește unde crede că e mai bine pentru el. Și nu ar exista probleme. Poate la început, când faci baza de date, dar apoi, lucrurile merg ușor, aceeași tehnologie te ajută  să trimiți în toate părțile, cu un clic.
NU știm cine a decis, la nivel de prefectură, că trebuie astfel procedat, o fi Dan Bucă, cel care până la pandemie a fost un comunicator foarte bun, o fi prefectul. Acest Ungur, un prefect de zero bani, poate a impus o tăcere suspectă. SE dorește a se ascunde informații, se dorește cosmetizarea realității. Tot ce se poate. Cert este că noi, cei de la  GAZETA, am încercat să fim cât mai prompți cu infor­mațiile necesare, cât mai corecți și obiectivi. Dacă nu am reușit, în mare parte este și din cauza acestor probleme ridicate de niște func­ționari ce au lefuri grase, stau în birouri mari și se lăfăie cu tot felul de privilegii prezente și viitoare. O porcărie. Știm că actualul prefect este pe făraș, nu credem că va observa cineva, dar poate cel care va veni va gestiona altfel relația cu presa.


Pentru început, rugăm public ca persoanele în măsură, prefectul, Dan Bucă sau cine o mai fi să ne informeze cu privire la următoarele:
- Care este componența Comitetului pentru Situații de Urgență ce se ocupă de problema pandemiei?
- Cum este informată presa cu privire la cazuri și, mai nou,
la vaccinare?