Nicolae Scheianu aduce Pietre din potop

„Îmi era dor de o carte de poezie din care să nu poţi scoate nimic şi în care să nu poţi adăuga nimic fără să strici. O astfel de carte este Pietre din potop de Nicolae Scheianu. Drept este că Nicolae Scheianu e din soiul acela de poeţi care scriu poezii, nu volume de poezie. De altfel de la prima sa carte a sa, Haine groase şi cărţi de citit (1996) şi până la cartea aceasta au trecut nu mai puţin de 20 de ani. Titlul primei cărţi, cred eu, e semnificativ (şi premo­nitoriu), căci poetul părea să fie pregătit pentru o adevărată şi lungă glaciaţiune a tăcerii cu haine groase şi cărţi de citit.
În Pietre din potop poetul conturează cu migală harta unui spaţiu liric original, dar îşi propune şi să întemeieze o mitologie a acelui spaţiu. Desigur, ambiguitatea din titlu este cât se poate de fertilă: Potopul e numele unui pârâu (astăzi aproape secat) ce trecea pe lângă casa din copilărie a poetului şi potopul biblic. În aceasta stă harul şi puterea poetului nostru: să reverse ape imaginare pe albia unui pârâiaş secat. Şi să reverse o mitologie livrescă peste miturile copilăriei. Din amestecul acesta apare un ţinut fabulos cu corăbii ce plutesc pe nisipuri şi cu pietre  puse la clocit ca ouăle, din care să iasă pui de piatră, un teritoriu în care «viitorul curge tot deodată şi intrăm de-a buşilea în acelaşi trecut».
Aici mă opresc şi zic: Pietre din potop e o raritate: e o carte de Poezie.”
Ion Mureşan

„Hainele groase şi cărţile de citit au slujit drept mărturie, vreme de mulţi ani, că poetul Nicolae Scheianu a asimilat literatura de vârf a timpului său şi a altor timpuri, iar apoi a sublimat-o şi a transfigurat-o în propria literatură. Potopul lui este, deopotrivă de acolo şi de aici, de atunci şi de acum, iar poetul alege ipostaza de «bătrân nemântuit şi alungat din cetate» pentru a-şi transmite mesajele, adeseori greu de descifrat cu uneltele gândirii şi simţirii comune. Ceea ce putem afla fără putinţă de tăgadă este că potopului îi urmează timpuri aurorale, de nou început, care îşi trimit vibraţiile la mari depărtări în spaţiu şi timp, nu fără justificabile erodări ale avântului lor primar.
Stăm destul de aproape de adevăr atunci când spunem că pietrele din po­top sunt chiar semnele cu care se scrie aceas­tă carte, care-şi scaldă poemele într-o solemnitate biblică şi le usucă «pe malul cel bun al potopului / locul unde poţi să pui tâmpla pe nisip / şi să plângi până cineva te strigă în corabie».”
Ioan Es. Pop

„Nicolae Sheianu este unul dintre poeţii români contemporani care publică extrem de rar între coperte. Şi ştie cu exactitate ce face. Nu din timi­ditatea care-l caracterizează refuză să intre în sângeroasele azi arenele lite­rare, ci dintr-o responsabilitate enormă, deopotrivă aristocratică şi înnăscută, faţă de textul poetic, pe care eu nu am întâlnit-o până acum la nici un autor! Şi nu neapărat spre a-i bijuteri îndelung sonurile şi sintaxele, spre a-l «unge» şi şlefui, ci pentru a-l lăsa să galopeze liber, să crească în pustele sociale, să se matureze / maturizeze natural, să dea singur cu creştetul de pragurile de sus ale percepţiei / priceperii publice, să-şi dezvolte propriile tehnici de supravie­ţuire şi să se schimbe de la sine până la vortexul invers, din care prinde să iradieze semantic, unicornic, cu cea mai curată intensitate. Abia apoi, când enunţul nu doar că stă singur pe pi­cioare, dar e în stare să poarte războaie de cucerire şi să îndure asedii, Nicolae Scheianu merge la starea civilă şi-l recunoaşte pe numele său.”
Ciprian Chirvasiu

„Un poet adevărat este Nicolae Scheianu. Poemele lui au densitate, cuvintele - greutate, imaginile - materialitate. Tensiunea, aproape întotdeauna prezentă, este deopotrivă figurativă şi simbolică. Versurile sale nu sunt dintre cele ce din coadă au să sune. Citiţi-l şi vă veţi convinge.”
Daniel Cristea Enache