Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 23 Aprilie , 2020

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare salută primăvara. Obiceiuri de Sfântul Gheorghe

de Oana Teremtus

Ne amintim cu drag de faptul că astăzi sărbătoream, conform tradiției, Hramul bisericii monument „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, așadar, vă invităm să ne fiți alături, virtual, în această zi de sărbătoare deosebită în cultura tradițională românească.

 

 

Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință, este sărbătorit de toți credincioșii ortodocși în fiecare an, în data de 23 aprilie. De numele său se leagă legende populare și datini străvechi, păstrate cu sfințenie, în special în zonele rurale. Noi, din #satuldepedeal, dorim să împărtășim cu voi câteva dintre acestea, pentru a ne bucura împreună de deschiderea sezonului de vară, și dorim să vă mulțumim pentru că ne sunteți mereu alături și ne urmăriți activitățile. Ne este foarte dor de voi, vizitatorii noștri dragi, și sperăm că prin mesajele noastre vă mai aducem cu gândul la noi și la activitățile noastre din această perioadă.

 

Numele Sfântului Gheorghe este onorat de credincioşii de pretutindeni, dar adevăratele sale fapte sunt ştiute numai de Dumnezeu – Papa Gelasius

 

Despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se cunoaște faptul că s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă, fiind considerat patron al multor țări, martir creștin care și-a sacrificat viața pentru credință.

În credința populară, Sfântul Gheorghe este asociat cu omorârea balaurului, legendă ce datează din secolul al XII-lea. Conform acesteia, un balaur a apărut lângă orașul Selena din Libia, iar locuitorii, de frica lui, îi ofereau zilnic oi pentru a-i potoli foamea. Când oamenii nu au mai avut animale, balaurul le-a cerut-o pe fata împăratului. Un viteaz s-a oferit să-l răpună și să o scape pe fată de la moarte. În unele icoane este înfățișată fata împăratului în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu sulița se luptă cu acesta. Tânărul reușește să străpungă balaurul și să o scape pe fată, pe care o duce la palat. De bucurie, împăratul îi oferă jumătate de împărăție și mâna fetei, dar viteazul refuză darurile, fiindcă avea o misiune de îndeplinit: să lupte pentru apărarea bisericii, întru ajutorarea celor necăjiți și neîndreptățiți.

În tradiția populară, acesta este cunoscut drept „străjerul vremii”, cel care deține cheile timpului și deschide anotimpul cald care ține până de Sâmedru, cu care are o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.

În dimineața zilei de Sângiorz, capul familiei, bărbatul, așază la stâlpii caselor, la porți, la ferestre, la ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe morminte ramuri verzi pentru a le proteja de forțele malefice. Aceste ramuri verzi erau păstrate și folosite peste an drept leacuri sau folosite în hrana animalelor.

Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau în pădure și culegeau mătrăgună și năvalnic, pe care le puneau în pod sau sub streașină pentru a le aduce pețitori bogați.

Este cunoscut faptul că în această zi, conform tradiției, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot anul și pentru a se spăla toate relele.

Dintre credințele și superstițiile de Sângiorz, amintim următoarele:

Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu roua de pe el, este cinstit de toată lumea.

La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.

Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.

Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).

În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.

Dacă la Sân-Georgiu e ploaie, se face grâu şi fân.  
Una din practicile cele mai interesante legate de această sărbătoare este aceea a „focului viu”, ritual arhaic, practicat în anumite zone, printre care și la noi în Maramureș. Acesta se făcea în ajunul sărbătorii, era aprins de feciori, fie prin gospodăriile din sat, fie la stâne, unde pășunau animalele vara. Se folosea exclusiv lemnul și o bucată de iască, fără cremene și chibrituri, într-un loc special făcut în tocul ușii. Când se obțineau primele scântei ale focului viu, iar fumul începea să se ridice, oamenii îl dirijau spre grajdul vitelor pentru a le „curăța” și a le proteja de acțiunea nefastă a strigoilor. Copiii și tinerii care asistau la acest ritual începeau și ei să sară peste foc, pentru a fi protejați de cele rele și pentru a fi ușori și sprinteni peste an.

 

 

Sursa: Cimec.ro, Wikipedia, doxologia.ro

 

Text: muzeograf Filip Gabriela

muzeograf Teremtuș Oana

 

#educațieprincultură

#muzeulvinelatine

#obiceiurideprimăvară