• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 8 Iunie , 2018

În Aiudul acelor vremi, ime­diat ce se dădea deşteptarea, toată închi­soarea vuia de o vânzoleală în care, printre pocnetele uşilor deschise şi închise cu putere, ale ciocanelor care băteau în gratiile ferestrelor ca să le verifice dacă-s în bună stare, se distingeau foarte distinct apelativele macedonene care ţâşneau din spatele gratiilor: Holai cusuri! Ţia dar? Ghini, multu ghini. După care urma o şi mai mare agitaţie şi tensiune a gardienilor, foarte porniţi să reprime şi să suprime pe emiţătorii strigătelor care se intersectau de la o fereastră la alta, de la etajele de sus la cele de jos, şi dintr-o parte în alta, ca-ntr-un zbor de rândunici dezorientate.
Uneori, se mai întâmpla să fie prins vreunul, dar de potolit macedonenii... nici vorbă! A doua zi dimineaţa, o luau de la-nceput. Adevărate explozii de vivacitate în care, deseori, se putea distinge cea a lui Moş Masaca, prototipul eroului homeric din războaiele troiene sau ale lui Alexandru cel Mare.

Un adevărat colos, la vârsta lui de optzeci şi ceva de ani. Când se ridica-n picioare în dreptul geamului, se întuneca celula, iar când îşi privea gamela în care i se isprăvise mâncarea, pe chipul lui nu se citea nici urmă de resemnare, ci gândul unei răzbunări nestăvilite, dar, din păcate, neîmplinite.
Întrebat de felul în care s-a întâmplat să ajungă-n Aiud, cu condamnare de douăzeci şi cinci de ani de muncă silnică, el răspundea cu haz:
- Când te gândeşti că i-am primit numai pentru c-am adormit lângă caza­nul de ţuică al lui Gogu Puiu! Vă daţi seama ce s-ar fi-ntâmplat dac-aş fi fost treaz, când a trecut el pe-acolo!
Şi tot el îşi răspundea:
- N-aş mai fi viu printre voi…Aşa ar fi fost, pentru că din toţi cei treji atunci, de lângă cazan, prinşi de poteră, nici unul nu mai e-n viaţă.
Moşul avusese noroc. Dacă noroc se poate numi faptul că adormise în loc ne­potrivit, tocmai în momentul trecerii lui Goga Puiu pe-acolo. Dar moşul nu se nefericea pentru asta. Trecuse doar prin nenumărate încercări şi împrejurări din care se considera fericit că scăpase cu bine.
Şi dacă i se cereau lămuriri, povestea:
- M-am îmbolnăvit de dalac, boală din care nu scapi, de obicei, dar uite că eu am scăpat intrând într-o vacă.
- Chiar aşa? Da’ de ce şi cum într-o vacă?
- Pentru că-ntr-o oaie nu-ncăpeam, deşi aveam o mulţime…
- Şi cu vaca?
- Vaca o aveam la stână şi ce era să fac dacă eram mare şi o oaie era neîncăpătoare pentru mine? Am tăiat vaca. Mi-a părut rău de ea, da’ ce nu face omul ca să scape de necaz? Apoi, am golit-o de măruntaie şi-am intrat la locul lor ca-ntr-o baie de carne şi de sânge.
Şi-am stat aşa, înfăşurat în vacă, o zi
şi-o noapte, după care boala s-a strâns doar într-un deget, cel prin care intrase când mă tăiasem la el, în timp ce jupuiam un bou mort de dalac.
Şi moşul ne arăta degetul mare de la mâna stângă, prin care intrase şi ieşise boala; era ca un ciot în care mai rămăsese o bucată de unghie ascuţită ca o gheară.
Iar explicaţia fenomenului, oferită tot de el, era foarte simplă:
- Moartea animalului pentru viaţa mea; sângele, carnea şi căldura vacii au împins boala să iasă prin degetul care
s-a umflat şi a plesnit ca o prună coaptă.
Râdeam de explicaţia lui de câte ori ne-o aminteam. Cum să fi încăput el, cu picioare cu tot - cum ţinea să precizeze -, într-o vacă fără maţe?
- Tot aşa de bine - răspundea el - ca atunci când am fost băgaţi într-un vagon-dubă pentru transport în altă parte a lumii, atât de înghesuiţi că nu puteam respira.
Ingenioasă adaptare la mediu, în circumstanţe cumplite!
Şi ieşirea din situaţii dificile nu era singura pricepere a moşului.
Ca să facă faţă vremii şi ceasurilor care se scurgeau atât de greu între cei patru pereţi ai celulei, el - ca, de altfel, mulţi din neamul lui – ce găsise să facă? După ce trecea toată vânzoleala dimineţii, cu bătăi în gratii şi „holai cuşuri”, începeau să-şi scoată, în închipuire, turmele la păscut, pe toate coclaurile Pindului, cu câini şi măgari cu tot. Iar scurgerea şirurilor de dobitoace era însoţită de litanii monotone şi prelungi din care noi, cei ce ascultam, nu pricepeam o iotă.
Când îl întrebam ce cântec este acesta, el, fără să ridice ochii spre noi, zicea:
- Căderea Constantinopolului.
- Nu-nţelegem!... - încercam noi
să-i spunem, ca să-l îndemnăm la vorbă mai limpede.
Iar el:
- Cine să-nţeleagă de ce s-a-ntâmplat? Poate Dumnezeu!
Şi apoi, trezindu-se din litania neîn­ţeleasă, ne-ntreba, adunându-şi oile imaginare în strungă:
- Da’ vouă v-a trecut de foame, că mie nu?
Ce să ne treacă de foame, nouă, celor mai tineri decât el cu multe decenii, când tuturor ne ghiorăiau maţele mai ceva decât behăitul oilor lui?
Şi ca să ne curgă şi mai rău balele şi să ni se mai potolească şi dorul de ducă, Moş Masaca ne povestea despre proiectele sale de a coloniza Australia cu oi ţurcane şi macedoneni din Pind. Zicea:
- La invitaţia englezilor, că ei au făcut oferta, spunând că ei, cei de-acolo, nu vor decât lâna, laptele şi brânza rămânându-ne nouă.
- Ei! Şi ce mare brânză aţi fi făcut voi acolo?- îl zgândăream noi, chiori de foame.
- Giuneilor (aşa ne zicea el celor tineri), voi nu vă daţi seama ce-ar fi însemnat asta?
- Ce, Moş Masaca?
- Munţi de caşcaval, mai mari decât Pindul, şi râuri de lapte, mai late ca Dunărea...
Or, ce să mai spunem, în faţa unei asemenea perspective?
Salivam şi mai tare, dar nici că-l slăbeam pe moş cu întrebările:
- Da’, Moş Masaca, cine se ocupa cu întocmirea unui asemenea contract?
- Cum cine? - se mira el. Scribulu! Alt­fel la ce-ar fi el bun pe lume? Să mâzgălească hârţoage şi să poarte ochelari!
Asta era părerea lui, de altfel, nu numai despre scrib, ci şi despre toţi in­telectualii din lume. Dacă insistam să ne spună de ce nu scria el actele cu colonizarea, zicea că n-o să facă el treabă de scribuli. Iar la insistenţele noastre că, totuşi, ar fi fost bine să scrie şi el, răbufnea:
- Giuneilor, ce-a fost mai înainte? Vorba sau scrisul? Cum zice şi Sfântul Atanasie, nu?
Or, la implicarea în discuţie a Sfântului Atanasie, noi ce să mai spunem? Tăceam cu zâmbete îndoielnice pe buze, în timp ce el continua cu suplimente explicative în privinţa priceperii lui organizatorice:
- Trebuia să merg şi eu, cu familia, în Australia, alături de alte familii de păstori. Singurul necaz era că nu aveam voie să luăm bagaj mai mare de 50 de kilograme.
- Şi ce-aţi făcut, în cazul acesta? Cum aţi scos-o la capăt cu englezii?
- Simplu. I-am făcut membri ai familiei mele pe toţi emigranţii care voiau să ajungă în Australia, la munţii de caşcaval şi la râurile de lapte, dar fără bagajul lor de 50 de kilograme.
- Şi ei mergeau cu mâinile goale?
- Nu cu mâinile goale, ci cu bagajul meu, că altfel nu mi-aş fi putut transporta toată averea în ceea lume. Trebuia să mă descurc cumva. Cum m-am descurcat şi atunci când mi-am însurat cei patru copii şi trebuia să-mpart tot avutul în patru.
- Şi-aţi împărţit-o?
- Da’ de unde! Că i-am însurat pe toţi în casă. Trăiam împreună şi tot eu porunceam. Ei doar ascultau.
- Şi ascultau chiar toţi?
- În casă, da; în politică, ba.
- Şi-atunci ce-aţi făcut cu ei?
- Ehei! Am avut noroc; că pe vremea aia, bolşevicii nu erau la putere şi erau patru partide-n ţară. Aşa că i-am băgat aşa: pe unul la ţărănişti, pe altul la liberali, pe al treilea la legionari şi pe ultimul liber, s-aleagă el pe cine va vrea după ce va vedea cum stau lucrurile. Şi de bine ce-a ales, a ajuns la comunişti…
- Bun, iar dumneata cu ce te-ai ales?
- După cum vedeţi, cu puşcăria; că cel de la comunişti n-a putut să facă nimic să mă scape.
Dar… de! Doar eu le-am spus să nu fie toţi la un loc. Nu ştii dinainte cine va veni la putere. Dar cel care ajungea sus trebuia să le poarte de grijă celorlalţi.
C-aşa-i frumos în familie: să fie unul pentru toţi şi toţi pentru ca unul să ajungă la putere.
- Şi acum, cum sunteţi?
- Cum vedeţi: unul la Aiud, cu legionarii şi ceilalţi pe unde pot şi ei. Că bolşevicii nu ştiu de glumă. Sub ei nu poţi sluji la doi domni, pe unul să-l lauzi, pe altul să-l blestemi, că te prinde şi apoi… vedeţi şi voi!
În cele din urmă însă, bătrânul a început să nu ne mai dea sfaturi tuturor, ci fiecăruia în parte, ce i-ar fi prins bine.
Dar, într-o bună zi, unul dintre noi l-a întrebat dacă nu cumva şi el îi mai aşteaptă pe americani.
- Îi aştepţi şi dumneata să ne elibereze? -  au insistat şi alţii, ca să nu-l lase pe cel dintâi singur, în faţa moşului.
- Cuuum?! - a sărit, ca ars, bătrânul. Eu să-i aştept pe americani să mă elibereze?! Să mă aştepte ei pe mine să-i eliberez de prostia din capul lor! Aţi auzit? - ne-a urlat bătrânul, gata să ne ia la bătaie.
Dar n-a sărit nici pe noi şi nici pe americani. Dar nici americanii pe el. Bunul Dumnezeu ne-a slobozit pe toţi, pentru ca Moş Masaca să-şi mai poată face şi alte planuri de colonizare, în Australia şi - de ce nu? - şi pe alte continente ale planetei…

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.