Mondo Cane

Carlo M. Cipolla, istoric italian (1922 – 2000), este autorul eseului „Legile fundamentale ale imbecilității umane”. Suntem în 1976, anul publicării studiului, unde în cuvântul introductiv autorul afirmă: „Este evident că omenirea se află într-un stadiu deplorabil. Însă aceasta nu este o noutate. Din câte știm noi, ome­nirea s-a aflat mereu în acest stadiu. Suferința și necazurile pe care oamenii trebuie să le îndure, atât ca indivizi, cât și ca membri ai societății, sunt practic, rezultatul modului lipsit de noimă – aproape imbecil – în care viața le-a fost structurată încă de la origini”.
Autorul împarte oamenii în patru categorii de bază: neaju­torații, inteligenții, răufăcătorii și imbecilii. Neajutoratul este cel care prin acțiunile sale produce o pierdere pentru sine și aduce asupra celui care a acționat un câștig. Inteligentul este cel care prin acțiunile sale produce un câștig pentru sine și aduce și asupra celui care a acționat un câștig. Răufăcătorul este persoana care obține câștig pentru sine și provoacă pierdere pentru persoana asupra căreia a acționat. Definiția imbecilului este conținută în Legea a treia a imbecilității.
Cipolla consideră că întregul proces se supune unor legități:
Prima Lege Fundamentală a Imbecilității spune: „Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea”. În continuare afirmă: „Oricât de mulți imbecili ai presupune că există, tot ai fi luat prin surprindere, în mod sistematic, de faptul că oamenii pe care cândva îi considerai inteligenți și raționali se vor dovedi a fi imbecili”.
A Doua Lege Fundamentală a Imbecilității afirmă: „Probabi­litatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă însușire a respectivei persoane”.
A treia Lege Fundamentală a Imbecilității: „Un imbecil este o persoană care cauzează pier­deri unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câștiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale”.
A Patra Lege Fundamentală a Imbecilității menționează: „Non-imbecilii vor subestima în­totdeauna influența negativă a imbecililor. Îndeosebi, non-imbecilii vor uita mereu, că indife­rent de moment, loc sau cir­cum­stanțe, a avea de-a face și/sau a te asocia cu imbecilii se va dovedi cu sigu­ranță o mare greșeală”.
Distribuția imbecililor este com­plet diferită de cea a răufă­cătorilor. În timp ce răufăcătorii sunt răspândiți peste tot, cei mai mulți imbecili se găsesc „îngră­mădiți” în anumite locuri. Explicația ar fi că majoritatea imbecililor sunt în mod cons­tant și fundamental imbecili – cu alte cuvinte, ei le aduc ne­contenit pierderi celorlalți, fără a avea un câștig. Mai există și cei care nu doar că îi deza­van­tajează pe alții, dar se dezavan­tajează major pe ei înșiși. Aceștia sunt un fel de super-imbecili. Desigur, toți candidații la alegeri sunt persoane super-inteligente, eventual neajutorate, conform definiției lui Cipolla, iar alegătorii, în majoritatea lor, sunt… Da, ați ghicit.