Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 8 Iulie , 2019

Mondo Cane

de Gazeta de Maramures

În ultima zi, 2 iunie 2019, din cele trei a vizitei Papei Francisc în România, a avut loc pe Câmpia Libertăţii din Blaj, slujba de ridicare la cinstea altarelor a şapte episcopi greco-catolici martiri, ucişi în diferite locuri din România în perioada 1950 - 1970, din ura comuniştilor pentru credinţă. Organizarea evenimentului de la Blaj a presupus o perioadă de montaj de 3 săptămâni, cu peste 60 de tiruri cu echipament, dar și formarea și coordonarea unei echipe de organizare compusă din 500 de persoane, a unei echipe de 600 de vo­luntari și coordonarea a peste 50 de colaboratori din sectorul privat.
A fost necesară amenajarea unui spațiu dedicat de 106.498 mp format din Câmpia Libertății și câmpurile adiacente, dar și amplasarea a 7 kilometri de garduri despărțitoare. Au fost montate corturi cu o suprafață totală de 2.200 mp și au fost instalate peste 7.400 de scaune.
De asemenea, au fost amenajați 14.500 de mp de sistem de acoperire a solului pentru a facilita accesul, staționarea în bune condiții a participanților la eveniment și a echipamentelor tehnice. Mai exact, au fost montați peste 7.500 de mp de portafloor pentru trafic pietonal, peste 5.300 de mp de portafloor pentru trafic mediu, peste 1.700 mp de portafloor pentru trafic greu pe câmpurile secundare de acces, pentru accesul tirurilor și utilajelor grele.
Pentru a ușura intrarea zecilor de mii de pelerini la slujba de pe Câmpia Libertății de la Blaj au fost amenajate 60 de porți de acces dotate cu toate cele necesare validării invitațiilor de participare și 6 zone independente destinate publicului, cu acces separat și facilități independente, pentru un crowd-management eficient și sigur.
Au mai fost construite patru platforme dedicate presei și două zone pentru persoanele cu dizabilități, toate cu acces dedicat, menite să asigure cele mai bune condiții pentru preluarea de imagini și urmărirea ce­remoniilor.
Protejarea mediului și păstrarea curățeniei pe Câmpia Libertății a fost încă de la început unul dintre aspectele pe care a fost pus accentul în planificarea evenimentului.
În plus, pentru voluntarii care au asigurat informarea și ghidarea pelerinilor a fost amenajat un cam­ping cu 300 de corturi, dotat la rândul său cu toate facilitățile necesare.
Pe lângă amploarea desfășurării de forțe și complexitatea tehnică, strânsa colaborare și angajamentul real al persoanelor și instituțiilor implicate a reprezentat unul dintre aspectele-cheie care au asigurat organizarea evenimentului la cele mai ridicate standarde.
Într-o perioadă anterioară, Sanctitatea Sa Papa Francisc a efectuat o vizită în Egipt cu un scop apropiat de mesajul vizitei în România care a avut moto-ul „Să mergem îm­preu­nă”. La ceremonia din Egipt a parti­cipat şi Muftiul şef a Libanului care a refuzat oferta Sanctităţii Sale spunând că şaria nu permite nici un compromis cu alte religii şi nu acceptă sfaturi de la nici un creştin. Această ştire a fost trecută cu ve­de­rea, voit sau nevoit, de mulţi condu­cători ai Uniunii Europene, care aşteaptă cu „sufletul la gură” intrarea în Europa a sute de milioane de migranţi.