Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 17 Decembrie , 2018

Mircea Bochiş, un artist la Centenar

de Gazeta de Maramures

Conf. univ. dr. Ștefan VIȘOVAN
Cercetător științific, Centrul de Cercetare și Documentare al Academiei Române, din Cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
 

 

„Această carte este un album dedicat Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor. Grupul de inițiativă, care a decis o atare factură de cinstire civic-istorică, a considerat că Baia Mare merită o mențiune specială pentru rolul său în evoluția artelor plastice din ultimii circa 120 de ani. În 1896, lua ființă aici, în mirificul spațiu transilvan botezat în limbaj cult Rivulus Domina­rum (Râul Domnițelor), o școală de pictură, ce avea să marcheze un element referențial, atât în memoria lo­curilor, cât și în evidențele diacronice ale artelor est-europene.
N-are nicio legătură Istoria Țării cu cea a artelor băimărene... zic unii confrați foarte abrazivi cu suprafețele de argumente ce nu le aparțin. Evident că o încercare mimetică de a demonstra cât au contribuit cei peste 4000 de artiști, care și-au înscris numele și operele pe răbojul cu rol de cronică la modelarea unei conștiințe înclinat naționale, este sortită eșecului axiologic sau herme­neutic. Pictorul folosește un alt set de comunicare, superior celui structurat prin convențiile lingvistice. Mai mult, limbajele artelor pot transgresa chiar și dificultățile din spațiile limbilor lumii. Asta o știu și partizanii celorlalte variante de extrapolare stilistică, care nu se sfiesc să facă din acest fenomen artistic o „contribuție impe­rială”, o „școală maghiară”... etc. Și, totuși, dau pe piață comentarii ten­den­țioase, scot albumul cu tentă iraționa­l-naționalistă sau compliniri, din care mari artiști ai locului sunt făcuți mici de tot sau chiar excluși. În fața unui astfel de fenomen convulsiv și ca o soluție solomonică de îndreptare a ultimelor „nemernicii istorice” gestionate insti­tuțional, acest grup de inițiativă, ce nu-și trădează gestul printr-o denominare, ci printr-o faptă, a găsit de cuviință să aleagă un artist băimărean căruia să-i consacre spațiul necesar de reflecție și reflexie spre a putea pune în evidență, atât iluminările interioare, cât și străluminările prin lume. Mircea Bochiș nu este văzut de elita criticii plastice europene drept un „artist al locului”, dar, cei animați de sentimente armonioase și armonizatoare, cred că pentru pictori și sculptori acest Centenar de istorie româ­nească rămâne tot un fel de „veac de singurătate”, cum plastic se exprima într-un roman esențial un celebru scriitor contemporan.
  Performerul artelor plas­tice lucrează în „ate­­lierul său” și ceea ce ne oferă înțelegerii filosofice prin spectacolul de balsam al privirii este supremul gest uman, civic, social, cultural... Nu există pictor de front sau de baricadă, de re­vo­luție sau de promenadă poli­tică, de spectacol hedonist sau pauperitudine...
Există pictor și atât! Punctum! În plus, nu sunt acceptabile acele capitole de istorie artistică, ce amestecă stiluri și formule grațioase cu tendințele nesănă­toase de „eliminare”, de „selecție după rigori mentoriale” ș.a.m.d.
Pe cale de consecință, după înregistrarea „seismologică” a ultimelor pro-ducții de „istorie a artelor băimărene” și apariția cărții La nomination dans l’art - Etude des oeuvres de Mircea Bochiş, peintre et sculpteur, editată de celebra instituție franceză „l’Harmattan”, grupul în cauză a hotărât să-și ofere obolul în stil monadic sau monarhic. Un artist, un singur artist, reprezentativ prin limbaje, reverberații, semnificații. Un artist care s-a școlit la Cluj, s-a consacrat domeniului la Baia Mare, s-a afișat ca bun român și a fost acceptat de marile elite europene ale domeniului. Iată de ce a fost încredințată tiparului o astfel de carte spre a sărbători un astfel de eveniment!
Iar cel care semnează rândurile de față a avut misiunea de a arăta cam pe unde sunt verticalele unghiulare și de unde ar trebui să vină adevăratele orientări spre orizonturi. Ceea ce s-ar putea numi simplu „traductologie”. Adică, o tăl­măcire spre a fi înțeleși cei care au investit înțelept în artă!” - Dr. Teodor Ardelean.

Ne-a fost în intenție să oferim câteva repere din biografia artistică a domnului Mircea Bochiș. Dar, întrucât avem de a face cu un parcurs de-a dreptul excepțional, dens și consistent, este imposibil să selectezi anumite mo­mente fără a le prejudicia pe celelalte. De aceea invităm cititorii prezentării de față să consulte CV-ul atașat albumului (p. 258-267). Ne rezumăm doar să ne referim în puține cuvinte la aventura pariziană a distinsului artist.

Mircea Bochiș este, așadar, singurul artist plastic român, căruia prestigioasa editură franceză „l’Harmattan” i-a de­dicat un album consistent, conținând 280 de pagini. Domnia Sa face parte – având funcție de conducere – dintr-un grup select de intelectuali care susțin prestigiosul Festival Franco-Englez de Poezie, ce are loc în fiecare an la Paris, în primul weekend al lunii iunie, în cadrul Târgului de Poezie la care participă toate editurile din Franța. Grupul are o revistă proprie intitulată „La traductière”. Este vorba despre cei mai valoroși poeți francezi contemporani, ale căror creații reprezentative se publică bilingv – în franceză și engleză. Artistul băimărean a fost cooptat, alături de douăzeci de artiști plastici francezi, în acest grup, a cărui activitate se concretizează în ilustrări de cărți, expoziții etc. Intrat în această elită cultural-artistică, domnul Mircea Bochiș le-a vorbit noilor parteneri despre Festivalul de Filme Experimentale organizat de Domnia Sa și le-a propus ca poemele ce fac obiectul Festivalului Franco-Englez de Poezie să beneficieze și de o transpunere în limbaj video – ca o a treia variantă de traducere, fapt care s-a și realizat.
Ca urmare a dorinței artistului, facem o selecție de texte dragi Domniei Sale, aparținând celor mai avizați critici de artă români. Scrise din suflet, aceste judecăți nu trebuie să influențeze implacabil percepția celor care vor intra în posesia albumului sau a celor care vor viziona expoziția, dar, oricum, ele trebuie luate ca niște păreri avizate.

„Pictura lui Bochiș afirmă și adâncește un paradox: nimic din ceea ce tabloul dezvăluie nu este strictamente real. Peisajul nu este peisaj, natura statică este o falsă natură statică, iar perso­na­jele sunt doar fantomele unui străvechi reflex antropomorf… Peisajele, naturile și compozițiile sale sunt integral proiecte interioare și ele încep să existe abia după ce au fost inventate. Pictorul a descoperit un fel de geometrie secretă a propriei sale capacități de visare și nu face decât să-și ordoneze imponde­rabilele în funcție de acestea. Chiar dacă lucrările își au anecdota lor, trimit narativ către realități diurne, chiar dacă ochiul artistului se sprijină pe forme preexistente, capacitatea lui de a-și interioriza imaginea este atât de mare, încât structura finală este mai degrabă un clivaj al privirii decât al continuității ei. Pictând, Bochiș introduce în lume ordinea sa mentală, o reface în funcție de parametrii unei neobosite lucidități interioare, delimitează și împarte cu vocația unui geometru… În timp ce pictura e o luptă acerbă cu spațiul exterior, sculptura este o formă de reîntoarcere în timp, o rememorare culturală a unor structuri deja existente. Lucrări de mici dimensiuni, turnate în plumb și în bronz, sculpturile lui Bochiș descoperă fascinația pe care au exercitat-o asupra sa feroneriile medievale și, în special, încuietorile de porți și lacătele. Des­compuse ori supradimensionate, pier­zându-și evident funcția prin migrarea în gratuit și decorativ, ele sunt un fel de provocări și hărțuieli ale conceptului; sunt și nu sunt formele pe care le invocă. Dacă forma conferă și identitate, ele sunt, iar dacă identitatea este doar o consecință a funcției, ele nu sunt ceea ce par a fi” - Pavel Șușară

„Culoarea la Mircea Bochiș are mereu prospețime, materialitate, intensitate substanțială; ea luminează o sensibilitate artistică în care vitalitatea și melancolia se împletesc firesc și semnificativ. Fără să experimenteze în sensul tehnicist al cuvântului (penelului), Mircea Bochiș caută și această căutare angajează un fond intim grav, neliniștit, niciodată, însă, exhibat. Grădina de vară, Mon jardin, Strada Victoriei, Grădină, Vama Veche, Casa paznicului de mare, Atelierul pictorului sunt, după părerea noastră, piesele care exprimă cel mai bine originalitatea talentului plastic al lui Mircea Bochiș. Ele și, în general, pictura acestuia reprezintă un triumf al bucuriei de a picta și sunt, în același timp, semnele unei veritabile vocații a comunicării prin artă, ale unui suflet, în care lirismul, inocența, vitalitatea, melancolia reflexivă, ironia bonomă „se-ngână și-și răspund” - Ioan Moldovan
 „Motivul peisagistic stă în atenția sa, fie că este tratat într-o manieră pur realistă, fie într-una decorativă. Cu ușurință, artistul poate sări de la liniștea unui peisaj rural, cu ordinea specifică caselor și ogrăzilor țărănești, la agitația unei livezi sau a unui deal acoperit de vegetația mișcată de o briză ușoară. Densitatea cromaticii, vibrația cerului și a frunzișului, obținute din tușa sa viguroasă și un desen sigur dau compozițiilor sale concretețe și stabilitate. În câteva lucrări, Mircea Bochiș, prin variațiuni pe aceeași temă, ajunge la un decorativism sugestiv, plin de o solidă încărcătură ideatică, fără a pierde din vedere sursa de la care a pornit. Cu profundă înțelegere și cunoaștere a naturii, care i-a slujit de model, Mircea Bochiș realizează o pictură evocatoare plină de expresivitate și capabilă să insufle privitorilor propria-i bucurie din momentul când s-a aflat cu șevaletul în mijlocul ei” - Adrian Silvian Ionescu

„Mircea Bochiș este, deopotrivă, un artist inteligent și un pictor de o calitate aparte. Distincția e necesară, căci nu întotdeauna talentul și inteligența se completează fericit în pictură. Talentul se rezumă, adesea, la instinctul pictării, în vreme ce intelectualismul riscă, nu de puține ori – faptul e cunoscut – să devitalizeze imaginea.
Mircea Bochiș evită ambele capcane. Inteligența lui artistică, fermecătoare, nu anihilează substanța vie a reprezen­tării și nu îndepărtează privitorul prin exces de cerebralitate. Pictura lui Bo­chiș, de un profesionalism incontestabil, ce nu poate fi pus la îndoială fără superficialitate (sau rea-credință), e comuni­cativă și cordială, rămânând tot timpul „inteligentă”. Are un aer direct, ocolește sofisticarea, dar, dincolo de ima­ginea pictată cu nedisimulată plă­cere, există, de obicei, ceva ce atra­ge în chip ambiguu. Artistul apasă pe această claviatură a ambiguității ironice sau neliniș­ti­toare. Simplitatea compozițiilor sale se înte­me­iază, de regulă, pe o relație izbitoare, pe un efect de noutate… Discret pro­blematizată prin jocul fin între ceea ce se vede și ceea ce este, arta lui Mircea Bochiș se anunță drept una dintre cele mai originale prezențe plastice afirmate la noi…” - Mihai Ispir
 
„Noutatea pe care ne-o propune Mircea Bochiș stăruie în raportul dintre pictură și privitor, dintre obiectele tratate cu nonșalanța celui care le stăpânește cu mijloacele sale artistice, înzestrându-le cu valori moral-intelectuale și, în același timp, lăsându-le în deplina lor rostire plastică, el este un desăvârșit reporter cu o inteligență socială aparte, care, înregistrându-le existența, le dă dreptul la ființare. Hermeneutica așternerii culorilor este deplină. Artistul trăiește realitatea cu o dezinvoltă bucurie și ne propune cu fiecare imagine un dialog între ceea ce se vede și ceea ce este, între ceea ce pare a fi și ceea ce este în realitate cu o uluitoare forță de expresie. Relația imagine-sens este prioritară în pictura sa. Din acest raport artistul Mircea Bochiș iese victorios, iar arta sa de o profundă origina­litate se anunță ca un reper esențial al plasticii românești contemporane” - Ion Iuga

„Caligrafia voit stângace a liniilor, acuratețea vie, vibrantă, a tonurilor, o economie iscusită a gamei cromatice vin să simuleze o inocență ghidușă și tulburătoare în egală măsură. Doar că, așa cum jocurile copiilor se umbresc de o aspră presimțire a maturității, ino­cența disimulată din pânzele domnului Bochiș trădează o gravitate aproape îndurerată și un refuz al realului. Spa­țiul colinar. O masă în grădină, sin­guratică, animată în aș­teptarea ei; flori speriate; solitudinea corectă a arbori­lor; frânturi de peisaj urban sau industrial caricatu­rizate cu duioșie alcătuiesc un topos deschis dinspre tristețe înspre seni­nătate. Într-un alt registru, contextualizate peisagistic, nuduri, reluate după libretul lui Modigliani, evanescente, înnobilate de o altă trans­parență. Dislocând spațiul, creând senzația de paralelism, tru­purile, degajate de­ orice conotație senzuală, delimitează nu numai vegetalul de carnal, dar și carnalul de propria-i imponderabilitate (nu fără riscul, uneori, al unei idilice edulcorări” - Gabriela Savisky
 

 

„Personalitate culturală maramureșeană complexă, Mircea Bochiș propune în planul artei plastice o lume a sa, dar și a noastră. E o lume posibilă născută din neliniște, e o lume a zidului, a iederei, e o lume în care artistul se mișcă pe traseul dat de o postmodernitate ce-și închide orizonturile, dar (în același timp) se deschide către cutumele ce zac adormite în fiecare neliniștit al contemporaneității. Rară e stirpea artiștilor plastici contemporani care aduc în fața ochiului interior o lume proprie lor și-n același timp specifică lumii mari”.
 Marian Ilea