Miguel de Cervantes,„principele ingeniozităţii”

La 23 aprilie 1616, la Madrid, a murit Miguel de Cervantes, romancier, poet şi dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autor al romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”,  pe care mulţi critici moderni l-au considerat primul roman modern şi una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale. Miguel de Cervantes a fost numit „principele ingeniozităţii”.

Miguel de Cervantes s-a născut la 29 septembrie 1547, la Alcala de Henares, în ziua de Sfântul Mihail, după calendarul catolic. A fost botezat la 9 octombrie 1547, în parohia Santa Maria de Mayor. A fost fiul lui Rodrigo Cervantes şi al soţiei acestuia, doña Leonor. Potrivit unor cervantologi, ca Américo Castro, Daniel Eisenberg şi alţii, Cervantes avea o ascendenţă cordobeză prin ambii părinţi, dar această teorie nu este acceptată în unanimitate. Se cuvine subliniat că numele de familie Saavedra nu apare în nici un document din tinereţea lui Cervantes, nici nu a fost folosit de fraţii săi. Iniţial, numele oficial al lui a fost Miguel de Cervantes Cortinas.

Numele de Saavedra şi l-a adăugat numai după eliberarea sa dintr-o închisoare algeriană, probabil pentru a se diferenţia  de un anume Miguel de Cervantes Cortinas care căzuse în dizgraţia Curţii regale. Tatăl său, cu strămoşi în Galicia, se numea Rodrigo de Cervantes şi era un bărbier-chirurg, dar în acea epocă termenul avea alt sens. Către anul 1551, Rodrigo de Cervantes s-a mutat, împreună cu familia sa, la Valladolid. Din cauza datoriilor a fost încarcerat timp de câteva luni şi bunurile i-au fost confiscate. În 1556 a plecat la Cordoba pentru a-şi lua în primire moştenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, şi pentru a scăpa de creditori. Nu există date exacte privind primii ani de studiu ai lui Cervantes, care, fără îndoială,  nu a apucat să se înmatriculeze la universitate.

Totuşi, se pare că  ar fi putut studia în Valladolid, Cordoba sau Sevilla. De asemenea e posibil să fi studiat  în cadrul Companiei lui Isus, deoarece nuvela sa „Colocviul câinilor” porneşte de la o descriere a colegiului iezuiţilor, care pare o aluzie la viaţa sa  de student. În anul 1556, Miguel de Cervantes s-a stabilit la Madrid. A asistat la ore de gramatică predate de profesorul universitar Juan Lopez de Hoyos, care în 1569 a publicat o carte despre îmbolnăvirea şi moartea reginei Isabel de Valois, a treia soţie a lui Filip al II-lea al Spaniei. Lopez de Hoyos a inclus în acea carte şi trei poezii scrise de Cervantes, pe care l-a numit într-o ocazie „discipolul nostru scump şi iubit”. Acestea au fost primele sale manifestări literare.

În acei ani Cervantes şi-a descoperit pasiunea pentru teatru, văzând reprezentări ale pieselor lui Lope de Rueda şi s-a simţit atras de lumea actorilor. Se pare că Cervantes a decis să se refugieze în Italia în urma acuzaţiei de a-l fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura, acţiune ce l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. A ajuns la Roma în decembrie 1569. Acolo a citit poemele cavalereşti ale lui Ludovico Ariosto şi „Dialogurile de amor” ale evreului sefardit Leon Hebreo, de inspiraţie neoplatonică, ce aveau să contureze concepţia despre dragoste a lui Cervantes. Scriitorul era influenţat de stilul acelor autori şi de arta italiană în general, fapt demonstrat de una dintre nuvele sale, precum şi de alte aluzii presărate de-a lungul operei sale. Cervantes a intrat în serviciul lui Giulio Acquaviva, care avea să devină cardinal în 1570 şi pe care probabil scriitorul l-a cunoscut la Madrid. Cei doi au mers împreună la Palermo, la Madrid, în Florenţa, Veneţia, Parma şi în Ferrara.

După aceea însă, Cervantes s-a angajat ca soldat în compania căpitanului Diego de Urbina, îmbarcându-se pe galera Marquesa. Pe 7 octombrie 1571, Cervantes a participat la bătălia de la Lepanto, în cadrul armatei creştine condusă de don Juan de Austria, fratele vitreg al regelui Filip al II-lea al Spaniei. Din mărturiile participanţilor la bătălie reiese că Miguel de Cervantes, deşi era bolnav şi avea febră, a refuzat să rămână în cabină şi s-a luptat cu mult curaj, fapt pentru care, o dată bătălia terminată, don Juan i-a mărit onorariul cu patru ducaţi. Din respectiva bătălie navală a ieşit rănit de două săgeţi, în piept şi în mână, rămânând ciung. De aici provine porecla „ciungul de la Lepanto”.

În realitate, nu i-a fost amputat braţul stâng, dar i s-a anchilozat după ce i-a fost secţionat un nerv şi nu a mai putut să-l mişte cu atâta uşurinţă. Se pare că rănile nu au fost foarte grave, deoarece după şase luni de spitalizare în Messina, Cervantes şi-a reluat viaţa militară în 1572. A făcut parte din expediţiile militare navale din  Navarino  (1572), Corfu,  Bizerta şi Tunisia (1573). Toate acestea s-au făcut sub comanda căpitanului Manuel Ponce de Leon, în regimentul lui Lope de Figueroa.După aceea, Cervantes a trecut prin oraşe din Sicilia, Sardinia şi Lombardia. A rămas vreme de doi ani în Napoli, până în 1575. Cervantes s-a arătat întotdeauna mândru de participarea sa la bătălia de la Lepanto, care a fost pentru el, aşa cum avea să mărturisească, „cea mai mare ocazie pe care au putut-o vedea secolele trecute, cel prezent şi pe care nici nu speră să o poată vedea cele viitoare.” În timp ce se întorcea din Napoli în Spania, la bordul galerei „Sol”, o flotă turcească de dimensiuni reduse, comandată de Arnaut Manú, i-a făcut prizonieri pe Miguel de Cervantes şi pe fratele său Rodrigo, pe 26 septembrie 1575, în zona care astăzi se numeşte Costa Brava şi i-a dus în Algeria. Cervantes a fost vândut ca sclav unui renegat. Faptul că s-au găsit asupra sa scrisorile de recomandare semnate de don Juan de Austria şi de ducele de Sessa i-a făcut pe răpitori să creadă că Cervantes este o persoană foarte importantă şi că puteau obţine o recompensă bună. Aceştia au cerut 500 de escudos de aur în schimbul libertăţii celor doi. În cei cinci ani de închisoare, Cervantes, om cu un spirit puternic şi foarte bine motivat, a încercat să evadeze de patru ori. Pentru a evita represaliile împotriva colegilor săi de detenţie, s-a declarat  de fiecare dată unicul responsabil.

A preferat să fie torturat decât să-şi denunţe tovarăşii. Informaţiile privind anii de detenţie provin din rapoartele oficiale şi din spusele lui Cervantes, precum şi dintr-o carte care s-a dovedit a fi scrisă tot de marele scriitor, care e posibil să fi exagerat gesturile sale de eroism. Prima încercare de evadare a eşuat deoarece maurul care trebuia să-l conducă pe Cervantes şi colegii săi la Oran i-a abandonat încă din prima zi. Deţinuţii au trebuit să se întoarcă în Algeria, unde au fost puşi din nou în lanţuri şi supravegheaţi mai atent ca înainte. Între timp, mama lui Cervantes a reuşit să strângă o anumită sumă de ducaţi, dar aceasta s-a dovedit a nu fi suficientă pentru eliberarea celor doi fii ai ei. Miguel a preferat să fie pus în libertate fratele său, Rodrigo, care a ajuns în Spania şi a conceput un plan pentru a-l elibera pe fratele său şi pe ceilalţi deţinuţi. Cervantes s-a ascuns într-o peşteră împreună cu ceilalţi deţinuţi, aşteptând venirea unei galere spaniole. Aceasta a venit, dar nu a reuşit să se apropie de coastă şi până la urmă a fost capturată. Creştinii ascunşi în peşteră au fost descoperiţi din cauza trădării unuia dintre ei, poreclit „el Dorador”. Cervantes s-a declarat unicul responsabil pentru organizarea evadării şi guvernatorul turc al Algeriei a decis înlănţuirea sa şi închiderea într-un loc bine păzit, unde a rămas vreme de cinci luni.

Al treilea plan de evadare a fost gândit de Cervantes cu scopul de a ajunge până în Oran pe uscat. A trimis acolo un maur credincios cu scrisori pentru generalul Martin de Cordoba, în care explica planul şi îi cerea un ghid. Din păcate, mesagerul a fost prins şi scrisorile descoperite. Ele arătau clar că Miguel  de Cervantes plănuise tot. A fost condamnat să primească două mii de lovituri, dar sentinţa nu a fost pusă în practică.Ultima încercare de evadare s-a produs mulţumită unei sume importante de bani pe care i-a înmânat-o un negustor veneţian prezent în Algeria. Cervantes a achiziţionat o corabie capabilă să transporte 60 de deţinuţi. Când totul a fost aranjat, unul dintre cei care trebuiau să fie eliberaţi, fostul doctor dominican Juan Blanco de Paz a dezvăluit planul guvernatorului turc. Drept recompensă a primit un escudo şi un ulcior cu untură. Guvernatorul l-a mutat pe Cervantes într-o închisoare şi mai sigură, chiar în palatul său. După aceea, s-a hotărât să-l ducă la Constantinopol, de unde fuga ar fi fost practic imposibilă.În luna mai a anului 1580, au ajuns în Algeria doi reprezentanţi ai ordinului creştin denumit „Părinţii trinitari”, care se ocupau cu eliberarea deţinuţilor, uneori acceptând să fie luaţi ei înşişi deţinuţi în schimbul eliberării captivilor. Era vorba de călugării Antonio de la Bella şi Juan Gil, care dispuneau doar de 300 de escudos. Pentru Cervantes suma cerută era de 500 de escudos. Călugării au făcut apel la negustorii creştini prezenţi în zonă pentru a strânge suma care lipsea. Au reuşit tocmai când guvernatorul se pregătea să plece la Constantinopol, pe 19 septembrie 1589, Cervantes fiind eliberat.

Ajuns în Spania, Cervantes a rămas o vreme la Valencia, iar la sfârşitul anului s-a întors, împreună cu familia sa, la Madrid.În luna mai a anului  1581, Cervantes s-a mutat în Portugalia, unde se mutase curtea lui Filip al II-lea al Spaniei, cu scopul de a găsi  o modalitate de a-şi reface viaţa şi a plăti din datoriile contractate  de familia sa pentru a-i elibera din Algeria. A fost trimis cu o misiune secretă în Oran, deoarece avea câteva cunoştinţe privind cultura şi obiceiurile din nordul Africii. Pentru munca sa a primit 50 de escudos. S-a întors la Lisabona şi, spre sfârşitul anului, s-a îndreptat către Madrid. În februarie 1582, a solicitat, fără succes, să ocupe o funcţie rămasă vacantă în Indii. Tot în aceşti ani, scriitorul a întreţinut relaţii amoroase cu Ana Villafranca de Rojas, soţia lui Alonso Rodriguez, un cârciumar.

Din această relaţie a rezultat o fetiţă, botezată Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o.Pe 12 decembrie 1584, Cervantes s-a căsătorit cu Catalina de Salazar y Palacios, într-un sat din provincia Toledo. Catalina era o tânără care nu împlinise douăzeci de ani şi care nu avea cine ştie ce zestre. Căsătoria s-a dovedit a fi un eşec; a divorţat de soţia sa după doi ani, fără să fi avut vreun copil. La doi ani  de la căsătorie, Cervantes şi-a început lungile călătorii prin Andaluzia, în calitate de comisar al aprovizionării pentru Invincibila Armada.

Câţiva ani a făcut de multe ori drumul între Madrid şi Andaluzia, trecând prin Castilia – La Mancha. E foarte probabil ca Cervantes să fi scris prima sa operă importantă, „La Galateea”, între anii 1581 şi 1583, carte publicată prima dată la Alcala de Henares în anul 1585. Până atunci Cervantes a publicat doar câteva compoziţii în versuri, ca parte a unor antologii de diverşi poeţi. Este o nuvelă pastorală în care se simt influenţele călătoriilor lui Cervantes ca soldat în Italia. Cervantes s-a stabilit la Sevilla, ajungând să lucreze ca preceptor de impozite, slujbă care i-a atras multe necazuri, deoarece el era însărcinat să meargă din casă în casă şi să strângă impozitele, majoritatea destinate pentru războaiele în care era implicată Spania. În anul 1597 a fost încarcerat în închisoarea regală din Sevilla, în urma falimentului  băncii unde Cervantes depozita impozitele. Scriitorul a fost acuzat de însuşirea banului public, găsindu-se unele neregularităţi în calculele de care  se făcea responsabil. În închisoare a redactat opera sa majoră, „Don Quijote”.

Din 1604 s-a instalat la Valladolid, pe atunci reşedinţa curţii regale a lui Filip al III-lea al Spaniei. În acelaşi an a publicat prima parte din „Don Quijote”, a doua fiind publicată abia în 1615. Lucrarea a marcat începutul realismului ca estetică literară şi a  creat specia numită roman modern, un roman polifonic, ce a avut o influenţă remarcabilă, prin cultivarea a ceea ce s-a numit o scriere dezlănţuită, în care scriitorul se poate manifesta epic, liric, tragic şi comic, cu o aparentă ingenuitate parodiind toate genurile literare.„Don Quijote” i-a permis autorului să intre în istoria literaturii universale şi l-a transformat într-un autor canonic al literaturii occidentale, alături de Dante, Shakespeare, Michel de Montagne sau Goethe.

Între cele două părţi ale romanului, în 1613, au apărut „Nuvelele exemplare”. E vorba de o grupare de douăsprezece naraţiuni scurte, unele dintre ele compuse cu mulţi ani înainte, ce dau dovadă de multă originalitate. Ar fi de ajuns doar „Nuvelele exemplare” pentru ca Cervantes să fie recunoscut ca unul dintre marii autori de limbă castiliană.Datorită problemelor financiare, teatrul a fost marea vocaţie a lui Cervantes. De tânăr  s-a simţit fascinat de această lume. Din păcate pentru el, succesul lui în acest domeniu a fost unul efemer şi nu l-a ajutat prea mult din punct de vedere financiar. Asta deoarece a fost contemporan cu Lope de Vega, ale cărui formule dramatice, mai îndrăzneţe şi mai inovatoare, i-au făcut pe impresari să desconsidere comediile cervantiene.