• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 24 Septembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 3 August , 2018

Mari personalități din istoria românilor. PINTEA VITEAZUL

Mircea CRIȘAN
Ioana LUCĂCEL

În timpul împăratului Leo­pold I al Austriei, stăpânirea habsburgică în această țară românească a determinat o amplă mișcare de rezistență din partea poporului, dar și a nobilimii. Pe acest fundal, principele Rakoczi II a declanșat o „luptă de eliberare națională”, bazându-se atât pe sprijinul țărănimii iobage, cât și pe ajutorul promis de regele Franței (Ludovic al XVI-lea) și țarul Rusiei (Petru cel Mare). În nord-vestul Transilvaniei (Maramureș, Sătmar), căpitan în armata lui Rakoczi a fost Grigore Pintea (1660-1703). Așa se face că la curtea imperială de la Viena se vorbea cu admirație și teamă despre „Pintyeland”, o țară a lui Pintea, supranumit „spaima boga­ților și mila săracilor”.

Tânărul „domn chipeş”, aşa cum scrie în documente, s-a afirmat ca un apărător al celor săraci într-o perioadă când Maramureşul şi Transilvania erau în războaie cu austriecii şi otomanii, ceea ce a dus la scăderea nivelului de trai al populaţiei peste care planau biruri extrem de greu de suportat. Datorită calităţilor sale, Pintea a devenit subiect de doine şi balade încă din timpul vieţii. Iar legendele ţesute de oameni sunt susţinute de dovezile istorice. „Împărăţia” haiducului se întindea pe patru judeţe: Maramureş, Cluj, Satu Mare, Bistriţa.
Pe numele său Grigore Pintea, haiducul s-ar fi născut potrivit celor mai multe surse în jurul datei de 25 februarie 1660, în satul Măgoaja (în comuna de azi Chiuieşti), cum scrie Călin Felezeu în lucrarea sa „Pintea Viteazul între legendă şi adevăr”. Alţi istorici vorbesc despre originea nobiliară şi militară a familiei sale. Mama lui Pintea provenea dintr-o familie de țărani liberi de pe Valea Izei. Tatăl său a murit în urma rănilor primite în luptele cu turcii. Înainte de a deveni haiduc, Pintea a co­lindat mai multe țări, din dorința de a cunoaște taina slovelor și meșteșugul armelor. A învățat mai multe limbi și s-a documentat asupra tehnicii de luptă.
Despre înfăţişarea sa, „domn chipeş”, vorbesc mai mult legendele şi folclorul care îl descriu ca un bărbat în floarea vârstei, fără barbă, înarmat şi frumos costumat cu un dolman de postav verde, cu pantaloni strâmţi care presupuneau cizme cu carâmb şi pinten, cu o blană de lup cu nasturi din argint auriţi şi căciulă de jder, cămaşa subţire brodată completată de un batic legat la gât. Se spune că avea o puşcă şi un buzdugan, iar tradiţia îi atribuie două cămăşi de zale care se găsesc una la Budeşti şi alta în expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Trecerea de la statutul de „nemeş” - domn al pământului -, la cel de haiduc s-ar fi produs prin dezertarea din armata imperială. Cert este că, prin 1694, Pintea acţiona în jurul localităţii Baia Sprie şi avea „sub comandă” trei cete de feciori. Documentele vorbesc despre unele dintre acţiunile lor, cum ar fi jefuirea unor negustori greci. Însă, unul dintre cele mai mari atacuri ale haiducilor a fost cel din 1698, la castelul Rona, unde au fost omorâţi 250 de oameni, iar bunurile echivalau cu povara a 150 de cai.
În 1700, Pintea a fost prins şi închis în închisoarea din Satu Mare, unde a fost cercetat. Colonelul Friedrich von Lowenburg, comandantul armatei im­pe­riale din localitate a cerut infor­maţii mai multe despre Pintea. Haiducul a fost eliberat, în urma jurământului de credinţă depus de el şi în urma unui acord prin care haiducii nu vor mai prăda prin zona Satu Mare. Nu în ulti­mul rând, contra unei solde către ostaşii lui Pintea. Cavalerii memoriei maramu­reşeni mai susţin că, potrivit actelor, Pintea ar fi oferit cadou, căciula sa de jder fiului comandantului şi o cingă­toare de mătase pentru soţia colonelului, alături de bunurile predate de haiduci pentru graţierea şefului lor.
După eliberare, Pintea conduce ata­curile în zona Maramureşului, iar împăratul Leopold I cere capturarea lui, oferind şi o recompensă de 500 taleri pe capul lui, viu sau mort.
În 1703, se alătură mişcării principelui Francsisc Rakoczy II împotriva Habs­burgilor, despre care acesta scrie: „O veste prea plăcută m-a cuprins, căci Pintea, lotrul faimos din Meseş, de origine valah, să-şi dovedească credinţa ce-mi păstrează, tăbărâse sub zidurile cetăţii Baia Mare.... Voia sau să ocupe cetatea în numele meu sau să silească locuitorii să treacă de partizani ai mei”.

Numai că, în 14 august 1703, haiducul este ucis. Se spune că ar fi căzut prin trădare. Un alt haiduc l-a vândut pentru 500 de taleri, bani promişi de împăratul Leopold I al Imperiului Habsburgic (Ordinul împăratului Leopold, 1701). Istoria îl indică pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur în Magistratura oraşului Baia Mare, ca fiind cel care l-a împuşcat mortal pe viteazul haiduc.

Şedinţa senatorială a Comitatului Satu Mare menţionează că Pintea a căzut la poarta de Sud a cetăţii Baia Mare, în timpul asaltului pentru cucerirea acesteia.

 

În biserica din Budești se află o cămașă de zale și un coif pe care le-ar fi purtat Pintea sau pe care le-ar fi luat în luptă de la tătari, iar la muzeul din Baia Mare sunt expuse armele și harnașamentul pe care le folosea.
Toponimele din aceste regiuni sunt mărturii ale traseelor și popasurilor ale cetei de haiduci a lui Pintea: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pintea, Șatra Pintii, Vârfu Pintii și Peștera lui Pintea. Există numeroase legende care vorbesc despre „berbințele (bărbânțele) cu galbeni” ale lui Pintea, ascunse în peșteri din diverse regiuni.


„Pintea a fost un viteaz mare. El a avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împăratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pe Piatra Gutâiului. Calul o stat într-un picior de dinapoi, că ș-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pă Gutâi, cu Pintea călare, colo, pă Vârfu-Pchietrii de cătă Șugătag; de-aiciuca, ca gându o zburat pă Piatra Săpânții. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime.”
(Dumitru Lupu Feier, 72 ani, Giulești, 1924; cf. T. Papahagi, 1925).
 

 

 

Balada lui Pintea

„Pintea-n munte să suie,
Mândră curte zugrăve,
Cu cătane-o d-îngrădea,
Cu frunze-o acoperea.
Numai Pintea ș-o strigat:
-Dintre voi de s-a afla,
De s-a afla careva
Să meargă la Baia Mare
După pită, după sare,
După vin din cel mai tare
Ce beau domnii la gustare.

Nimeni nu s-o mai aflat,
Numai a Pintii fârtat;
Numai el că și-o strigat:
– Mere-oi, Pinteo, mere-oi eu,
De mi-ai da tu murgul tău,
Murguțul tău cel de vânt,
Cu coama până-n pământ;
De mi-i spune moartea ta,
Moartea ta din ce ți-a sta?

– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunță de secară,
Trei de grâu de primăvară,
La Pintea la subsuoară;
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-on plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

El în Baia când o-ntrat,
Toți băieșii l-o-ntrebat:
– Spune-ne moartea Pintii!
– Moartea Pintii nu oi spune
De mi-ai da oricât în lume.
– Spune-ne moartea Pintii,
Pă tine te-om omorî!
– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-un plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

– Nici acela nu-i viteaz
Care dă sfat la fârtați.
Și eu unul mi l-am dat
Și capu mi l-am mâncat”.

 

Peștera lui Pintea

Legenda spune că în muntele Gutâi, lângă satul Crăcești (Mara - Maramureș), haiducul Pintea avea săpată în stâncă o pivniță mare, în care își ținea berbințele cu galbeni și armătura:

„La Budești, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Și la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivnița lui.
Pă săraci îi miluieşte,
Pă bogați îi jefuiește.”

Pivnița era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se deschide la șapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care pășteau oile prin apropierea acestei pivnițe, povestesc că au văzut ușile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivnița se vede un fum, niște limbi de foc și o strălucire mare, ca și Soarele. (Petre Lenghel Izanu, în Calendar, 1980, p. 102).
 

 

O moarte nedreaptă

 

Potrivit Monografiei Municipiului Baia Mare, documentele istorice arată că Pintea ar fi cerut conducerii oraşului să se supună principelui Francis Rakoczi, iar conducerea oraşului părea să fi cedat. „Lucrurile petrecându-se probabil în seara zilei de 13 august, ducerea tratativelor a fost amânată pentru a doua zi dimineaţă, făcându-se un schimb de ostateci. A doua zi, conducerea oraşului a căzut de acord cu propunerile lui Pintea, cu condiţia să se trimită o delegaţie la Francisc Rakoczi să-i facă cunoscută hotărârea şi să primească oraşul în graţia sa. Armatei, care staţiona sub zidurile oraşului, i s-au trimis alimente, şapte căruţe cu pâine, carne şi butoiaşe cu vin”, se arată în volumul apărut în 1972. Mai departe, evenimentele aveau să ia o turnură a căror explicaţie nu s-a putut găsi niciodată. „Curuţii, la un moment dat au aruncat pâinea şi carnea, au spart butoiaşele cu vin şi s-au îndreptat spre poarta cetăţii, dărâmând-o”, se mai arată în volumul I al Monografiei Municipiului Baia Mare. Atacul a fost neaşteptat şi cauzele lui sunt încă neînţelese până azi, singura explicaţie la care s-au gândit istoricii fiind aceea că alimentele ar fi fost otrăvite. Pintea a fost împuşcat mortal în timpul acestui atac, căzând în faţa porţii, la intrarea în oraş.
 

 

Prezumptivul mormânt

Pe serpentinele de coborâre din pasul Gutin spre Baia Mare, puțin mai jos de hanul Pintea Viteazul se află mormântul (poate cenotaful) acestuia. Pe placa de marmură este înscris textul: „Legenda spune că Pintea Viteazul a cărui viață a fost curmată de uneltirile nobililor din Baia Mare la 7 august 1703 a fost înmormântat în acest loc de către oștenii săi”.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.