• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 16 Iulie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Iunie , 2018

Mari personalități din istoria românilor. MIHAIL KOGĂLNICEANU

Ioan BOTIȘ

Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817, la Iași. Familia Kogălnicenilor, mari proprietar de pământ din județul Fălciu, își trăgea numele de la râul Cogălnic, din județul basarabean Orhei, pe malurile căruia se întemeiaseră primele familii încă din secolul al XVI-lea. Mihail a fost fiul marelui vornic Ilie Kogălniceanu și al Catincăi Stavilă, care, rămasă orfană, fusese crescută în familia viitorului domn al Moldovei, Mihail Sturdza.
Mihail Kogălniceanu a fost educat mai întâi la Mănăstirea „Trei ierarhi” din Iași. După aceea, viitorul om politic a primit o educație aleasă sub îndrumarea călugărului Gherman Vida, un monah care aparținea Școlii Ardelene și era asociat cu Gheorghe Șincai. Apoi la pensionul lui Victor Cuenin din Iași și la Institutul francez al lui Lincourt de la Miroslava, lângă Iași. În această pe­rioadă, a fost coleg cu Vasile Alecsandri și cu Alexandru Ioan Cuza.
În vara anului 1834, Mihail a fost trimis să studieze în străinătate la Colegiul Lunéville din Paris. Din anul următor a trecut la Universitatea din Berlin, unde a devenit pasionat de istorie.

În anul 1838, Kogălniceanu a revenit la Iași, iar domnitorul Sturdza l-a numit locotenent-aghiotant, apoi căpitan-aghiotant al domnitorului, din 1840. Timp de aproape zece ani, Kogălni­ceanu a desfășurat o bogată activitate cultural-științifică. A fost, pe rând, scrii­­tor, editând șase tomuri din Leto­pisețele Valahiei și Moldovei, patron de tipografie, istoric, traducător și publicist. În tot acest timp a practicat și avocatura, iar pentru o scurtă perioadă de timp a fost profesor de istorie națională la Academia Mihăileană din Iași.
În jurul anului 1843, Mihail Kogălni­ceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În anul 1844 I s-a revocat dreptul de a tine prelegeri de istorie. În timp ce călătorea în Viena ca reprezentant secret al opoziției politice moldovene (încercând să se apropie de Metternich și să discute despre detronarea prințului Sturdza), i-a fost suspendat pașaportul.
Relațiile sale cu domnitorul Mihail Sturdza s-au răcit considerabil, astfel că din 1846 a plecat într-o călătorie în Franța și Spania. Revenit la Iași, nu s-a implicat în mod direct în mișcările revoluționare din Moldova. Din prudență, Kogălniceanu a trecut graniţa în Bucovina, iar la Cernăuți a redactat documentul „Dorințele partidei națio­nale din Moldova”. A colaborat la ziarul „Bucovina”. În anul 1848, a fost oferită o recompense pentru prinderea sa, „viu sau mort”.
Reîntors la Iași în 1849, noul domnitor Grigore Alexandru Ghica l-a numit în importante funcții politico-administrative. A devenit director al Departa­mentului Lucrărilor Publice, apoi al Departamentului de Interne. În cele din urmă și relațiile cu Ghica s-au răcit considerabil, astfel că viitorul prim-mi­nistru a devenit și industriaș, având o fabrică de postav la Târgu Neamț.
După războiul Crimeii, în noul context internaţional, când se prefigura un viitor luminos pentru Principatele române, Kogălniceanu a desfășurat o bogată activitate unionistă. În octom­brie 1855, a înființat ziarul „Steaua Dunării”. A fost unul dintre inițiatorii constituirii Societății Unirea (mai 1856) și a fost printre membrii cei mai active ai Comitetului Central al Unirii de la Iași, fondat la 7 februarie 1857.

În divanul ad-hoc al Moldovei, Kogăl­niceanu a fost ales deputat de Dorohoi. În cadrul acestor ședințe a fost remarcat pentru calitățile sale deosebite de politician, fiind unul dintre cei mai fervenți unioniști. Pe 5 ianuarie 1859, în ședința istorică a Adunării Elective din Mol­dova, Mihail Kogălniceanu a pledat pentru alegerea ca domnitor a colonelului Alexandru Ioan Cuza.
În primii ani ai domniei lui Cuza, Kogălniceanu a fost numit membru al Comisiei Centrale de la Focșani, apoi președintele Consiliului de Miniștri de la Iași. A devenit un colaborator foarte apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza, astfel că acesta l-a ales să îi devină mâna dreaptă în adoptarea și punerea în aplicare a unui val de reforme care să pună bazele constituirii statului român modern.
Pe 11 octombrie 1863, Mihail Kogăl­ni­ceanu a fost numit prim-ministru al Ro­mâniei. Din această funcție, Kogăl­n­i­ceanu a contribuit la modernizarea sta­tului roman după modelul occidental, cu instituții și cadre legislative mo­dern, prin adoptarea unor serii ample de re­forme care au modernizat România.

În decembrie 1863, a fost adoptată legea secularizării averilor mănăstirești, prin efectul căreia 25% din suprafața arabilă a țării a intrat în sfera funciară a statului roman. În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administrației. Una dintre cele mai importante înfăptuiri a fost reorganizarea justiției. Legea electorală a scăzut censul și a sporit considerabil numărul alegătorilor. Cea mai importantă a fost legea rurală din 1864. Potrivit acesteia claca era desființată, iar sătenii clăcași au devenit pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ță­ranii au fost împărțiți în: fruntași, mijlocași și pălmași și au primit pământ prin despăgubire, în funcție de această împărțire și de numărul de vite avute în posesie.
În pofida acestor măsuri adoptate, între domnitor și primul ministru au apărut treptat disensiuni, care l-au determinat pe Kogălniceanu să renunțe la funcție, fapt petrecut la 26 ianuarie 1865. Atunci când s-a întrezărit formarea unei „monstruoase coaliții” pentru a-l detrona pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu a refuzat să facă parte din acest complot. Ca urmare, în primii ani de domnie ai lui Carol I, fostul prim-ministru a fost marginalizat din punct de vedere politic.

Kogălniceanu a fost, în 1875, unul dintre fondatorii Partidului Național Libe­ral. A fost numit ministru de Externe, atunci când în contextul internațional generat de noua criză orientală s-a în­tre­văzut posibilitatea obținerii indepen­denței de stat a României. Kogălni­ceanu era considerat cel mai iscusit diplomat roman și se bucura de un important prestigiu internaţional. El a fost artiza­nul încheierii Convenției româno-ruse din 4 aprilie 1877, care permitea tranzitul trupelor țariste pe teritoriul Româ­niei, respectând țării noastre „integritatea existentă” și „drepturile politice”.
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit în ședința solemnă a Adunării Deputaților celebrul discurs ce proclama independența României. Pe 10 mai, independența a fost proclamată și în Senat, iar declarația a fost promulgată de domnitorul Carol I și publicat în Monitorul Oficial.
După ce și-a încheiat mandatul de la Externe, Mihail Kogălniceanu și-a continuat activitatea diplomatică și a fost numit plenipotenţiar al României la Paris până în 1881.
Îmbolnăvindu-se grav în anul 1886, Mihail Kogălniceanu și-a petrecut ultimii ani din viață publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei și Romei antice în Dobrogea de Nord și colecționând documente străine legate de istoria României.
Mihail Kogălniceanu a încetat din viață pe o masă de operație din Paris, pe 1 iulie 1891, la vârsta de 74 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
 

Om politic și om de cultură

Colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cei doi bărbați de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme care au pus bazele constituirii statului roman modern. În timpul mandatului său la conducerea ministerului de Externe, România și-a cucerit independența. Personalitate cu vastă experiență politică și diplomatică, a fost unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Liberal.
Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naționale și dezvoltarea literaturii românești. În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor pașoptiști, punând astfel bazele curentului pașoptist în literatură. Drept recunoștință pentru contribuția sa la dezvoltarea culturii, a fost ales președinte al Academiei Române.

 

Om de lume controversat și bucătar priceput


Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora, văduva colonelului Iorgu Scorțescu. A avut trei băieți și cinci fete cu soția sa. Vreme de două decenii a avut o zbuciumată relație extraconjugală cu Raluca Lamotescu. Cu amanta devenită oficială, Kogălniceanu a avut o fiică pe nume Maria.
„Kogălniceanu era un afemeiat, ca și Cuza. După moartea fostului prim-
ministru, s-a descoperit un carnețel al acestuia în Arhivele Naționale din Iași, unde își trecuse toate amantele. Conform jurnalului intim în care politicianul își trecea cuceririle, Kogălniceanu nu rata nimic. A avut peste 700 de amante, de la femei de serviciu, până la cameriste sau doamne din înalta societate. Umblând prin bordeluri, la braţ cu Cuza, se poate să fi avut și o evidență a amantelor acestuia, însă nu știu dacă era consemnată în carnețel”, afirmă Dan Falcan, istoric și cercetător în cadrul Muzeului de Istorie al Municipiului București.

Pasiunile pentru femei și pentru bucătărit sunt laturi mai puțin cunoscute ale personalității lui Kogălniceanu, care a fost un om de lume controversat. A fost un pasionat al artei culinare și, împreună cu prietenul său Costache Negruzzi, a scris una dintre cele mai interesante cărți de bucate româneşti: „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”. Cartea a apărut pentru prima data la Iași, în anul 1841.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.