Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 5 Noiembrie , 2018

Mari personalități din istoria românilor. Dr. Vasile Chindriș

de Gazeta de Maramures

Lector univ. Dr. Ilie GHERHEȘ
 

I. Vasile Chindriș - un C.V. de legendă
 

Cu siguranță că nu se cade să ne „judecăm” înaintașii! Dimpotrivă, eu mă emoțio­nez în fața vieții lor, mai ales a acelora care și-au așezat-o la temelia edificiului național. Cred cu tărie că istoria este un exercițiu de sinceritate și că emoția patriotică este lacrima îngerului nostru păzitor, atunci când ne învrednicim a fi mai mult decât o simplă enzimă istorică, într-o ecuație conjuncturală, specifică.
Potrivit documentelor cercetate în arhiva Serviciului Județean Maramureș de Evidență a Populației, Vasile Chindriș s-a născut în Ieud, la 15 decembrie 1881, din neamul Vălenarului, s-a căsătorit cu Maria Ilona Balea din Ieud, la 3 martie 1921 în Sighet și a decedat în același oraș, la 6 ianuarie 1947. A fost elev al lui Petru Bilțiu-Dăncuș, dascălul arhetipal al Maramureșului, care a limpezit spiritualitatea comuni­tății, făcând din această așezare, o vatră de cultură și de patriotism, astfel încât, cu siguranță că pentru o anumită perioadă de timp, „în Maramureș soarele românismului de la Ieud răsărea”.

După școala primară confesională în­cepută la Ieud și continuată la Drago­mirești, deoarece aici era organizat învățământul de stat în limba maghiară, a urmat studiile secundare la Sighet, la liceul maghiar, ca bursier al „Asocia­țiunii pentru cultura poporului român din Maramureș” (5 februarie 1861). De la învățătorii săi, Petru Bilțiu-Dăncuș și Grigore Dunca învă­țase, iar la Sighet a înțeles, de la ceilalți fruntași români ai vremii, că pentru un tânăr maramu­reșean, izbă­virea de orice fel, și mai ales cea națională și socială, pot veni doar prin instrucție și educație, prin așezarea sub faldurile riscante, provocatoare, ale luptei naționale, aflate atunci în plină afirmare.
Referindu-se, în principal la această perioadă a sa, respectiv cea a studiilor, într-un mod lapidar, în necrologul pu­bli­cat în „Graiul Maramureșului”, din 26 ianuarie 1947, ziaristul Gheorghe Dăn­cuș reținea: „Născut la 15.XII. 1883* (corect 1881 - n.n. I.G.) în comuna Ieud din țărani: învață la școala confesională din sat; apoi 2 ani în Dragomirești, unde era și școală de stat în limba ungară, spre a putea începe studiile secundare; cursul inferior la liceul din Sighet; cel superior la Oradea; Aca­demia de drept în Oradea; doctoratul la Cluj, cenzura în Budapesta și 2 ani studii de specializare la Universitatea din Berlin, ca bursier al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor, înființată de marele savant Nicolae Iorga”.1 Într-adevăr, Liga… a fost înființată de către savantul Nicolae Iorga la 15 septembrie 1890, iar din 1914 marele nostru istoric a lăsat locul de președinte lui Vasile Lucaciu, pentru o perioadă de patru ani, totodată, schimbându-i și numele în „Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor”.

Ca student la Berlin, în evoluția tână­rului maramureșean s-a realizat o transformare radicală în destinul său; el reușind să-și completeze și să-și aprofundeze cunoștințele despre istoria românilor, având șansa unei prietenii deosebite cu Vasile Pârvan și cu alți tineri români, lângă care și-a întărit, și-a consolidat convingerile sale patriotice. În această perioadă de emulație intelectuală, de frământări naționale, Vasile Chindriș a ajuns vicepreședinte al „Asociației studenților români de la Berlin”, o demnitate onorantă, dar care-l va propulsa, asumându-și un destin de luptător pentru cauza națională, la un alt nivel, superior.

După finalizarea studiilor de drept la Berlin și după cristalizarea convinge­rilor sale patriotice, Vasile Chindriș s-a întors la Sighet, hotărât să înceapă o carieră de avocat (vara anului 1909). În această profesie, de mare prestigiu la acea vreme, a fost inițiat de către însuși Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, care-l va înnobila și mai mult, cu aura misiunii naționale, aceea de apărător al dreptății românilor din comitatul Maramureș.
Etapa sigheteană a lui Vasile Chindriș a fost una a deplinei sale maturități profesionale, dar și a angajării lui depline, dincolo de orice inhibiții, pe tărâmul luptei naționale. El a început să militeze pentru scoaterea Maramureșului din izolare devenind, la 20 ianuarie 1913, președinte al filialei „Astra” din Sighet. Cu toate că beneficia de suficiente cunoștințe juridice, i s-au pus tot felul de piedici de către autoritățile austro-ungare ale vremii, iar filiala sigheteană a „Astrei” a putut lua ființă abia după un an. Chiar dacă a fost timp de 45 de ani la conducerea „Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramu­reș”, Vasile Chindriș a făcut pasul și către organismul sibian, devenind pre­șe­dintele filialei „Astra” a Maramu­re­șului, pentru o perioadă de 15 ani. În această calitate de fruntaș astrist el s-a implicat foarte mult, fiind catalizatorul unor acțiuni de anvergură, mai ales după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, având rolul decisiv într-o mulțime de activități cultural-patriotice, serbări școlare și naționale, contribuind esențial la realizarea bustului statuii dr. Ioan Mihalyi de Apșa ș.a.

Subliniind exact aceleași calități de lider și după momentul deplinei Uniri de la 1 Decembrie 1918, Mihai Marina, un alt mare român care a trăit și a activat pe acest tărâm al românismului în Sighet (și nu numai!), scria: „Abia peste un an Despărțământul Sighet al Astrei a putut lua ființă, președinte fiind ales Dr. Vasile Chindriș. El deține această demnitate timp de 15 ani, ducând muncă de culturalizare în spiritul ideilor noi de unitate națională românească. În timpul președinției sale au fost organizate serbările de dezvelire a bustului Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, care au constituit un prilej de afirmare a recunoștinței pentru vechile activități culturale românești”.2

Aflat sub influența benefică a lui Vasile Pârvan și a altor fruntași ai luptei na­ționale, Vasile Chindriș a mizat totul pe cartea românismului devenind, în preaj­ma Marii Uniri, liderul de necontestat al luptei naționale din Maramureș. Momentul astral al carierei sale s-a ivit la 22 noiembrie 1918, când a fost ales președinte al Sfatului Național Român Comitatens Maramureș. În noua calitate supremă, i-a fost luat jurământul pe drapelul național, în Piața Sighetului, în fața celor peste 5.000 de români adu­nați, pe scena amenajată la inițiativa preotului Simion Balea, din Săpânța, unul dintre organizatorii care simțise că „sosise plinirea vremii” și despre care contemporanii afirmau că „asemenea vremi îi plăceau popii Balea”.
Apoi, cu un gest temerar, demn de cei mai mari bărbați ai istoriei, Vasile Chindriș a fluturat martiric steagul tricolor, deasupra capului său, a scenei și a mulțimii, într-un decor istoric cu totul inedit, spre uimirea și înfrigurarea mulțimii, căci asupra ei erau îndreptate țevile mai multor puști mitraliere, așa-numitele „mașini de pușcat” ale auto­rităților statale austro-ungare, de pe acoperișurile care străjuiau piața. Soar­ta românismului era acum în mâinile românilor care se desprindeau de un trecut vitreg și se încredințau unui viitor abia prezumat.

Vasile Chindriș a făcut parte din delegația românilor maramureșeni care a plecat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, ca delegat cu credențional, din partea Cercului electoral Sighet, alături de Ilieș Filip din Apșa de Jos (azi, Ucraina), dr. George Bârlea - Sighet, Vasalie Mih - Iapa și Mihail Dan - Apșa de Mijloc (azi, Ucraina).3
La Alba Iulia Vasile Chindriș avea 37 de ani și părea omul providențial pentru mulți dintre contemporanii săi, insta­lându-se în fruntea mișcării de emancipare națională. Aici, la Alba Iulia a fost ales membru în Marele Sfat Național Român, alături de alți mara­mu­reșeni, între care: Ioan Doroș - protopop de Sat-Slatina (azi, Ucraina), dr. Salvator Iurca - avocat în Sighet, Simion Balea - preot în Săpânța, dr. Vasile Filipciuc - avocat din Petrova; în total 13 mara­mureșeni din actualul județ au făcut parte din ineditul organism.4

Între 22 noiembrie 1918 și 28 aprilie 1919, în calitate de președinte al Sfatului Național Român Comitatens (devenit apoi Consiliul Național Ro­mân Comitatens), Dr. Vasile Chindriș a condus, de facto, adminis­trația jude­țului, într-o perioadă cât se poate de convulsionată și de imprevizibilă, de tulbure, impunând autoritatea româ­nească într-o reședință comitatensă cu organele sale în funcțiune, ezitante și în derivă, dar și în condițiile în care încă negocierile Conferinței de pace de la Paris (1919 - 1920) erau în plină desfă­șurare. În acest sens aș aminti doar faptul că pentru sporirea vigilenței și întărirea autorității austro-ungare a fost transferat, de la Hust, la Sighet prim-procurorul Mokcsuy Zoltan; totodată a fost adus și Emil Zombory și numit comisar pentru Maramureș. Cei doi au avut însă un comportament civilizat, intuind spiritul vremii, iar la 28 aprilie 1919: „Fostul comisar dl Zombory declară că prezența domnului prefect nou - însemnează forța majoră, la care cedează și predă oficiul”.5
Toată această înțeleaptă gestionare a unei astfel de situații de criză, de transfer de putere de stat, de la o autoritate la alta, a fost posibilă mai ales prestigiului de care se bucura Vasile Chindriș: „După aceasta steagul nostru tricolor se pune pe edificiul casei comitatului, ce înseamnă luarea în posesiune, - iar toți domnii și țăranii români prezenți să adună în sala de sfat, unde dl Dr. V. Kindriș deschide adunarea”.6

Această perioadă de interimat, de interregn, a coincis și cu venirea trupelor române ale Regimentului 14 Roman în Maramureș, cu luptele purtate de acești militari la Vadul Izei, la Cămara Sighetului și în dreapta Tisei, pentru eliberarea Sighetului și a zonei de sub trupele de ocupație, ale locotenentului ucrainean Vorobeț.

Epoca misionară, aproape mistică a lui Vasile Chindriș a căpătat o altă anver­gură odată cu ziua de 28 aprilie 1919, respectiv cu depunerea jurământului primului prefect român al Maramu­re­șului; l-am numit aici pe Dr. Vasile Chiroiu, un bănățean călit pe front, dar și în timpul luptei pentru încropirea companiilor de voluntari de la Darnița, de lângă Kiev, alături de un alt mare maramureșean - Dr. Găvrilă Iuga.
Noul prefect a depus jurământul pe ace­lași drapel confecționat din pânza dăruită de tribunul Vasile Goldiș de la Arad, care a fost brodat de către fetele ilustrului cărturar român patriot Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, în noaptea de 21/22 noiembrie 1918, adus ascuns în sân, în piață, de către mezina familiei, d-ra Lucia de 13 ani; pe el a jurat Dr. Vasile Chindriș, după ce a fost sfințit de către preotul Simion Balea, a fost purtat apoi pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia. Rolul lui Vasile Chindriș s-a redus ulterior la o carieră juridică, fiind numit jurist consult al județului, calitate în care a excelat, o perioadă scurtă primar, apoi ajungând să lucreze și în structura administrativă a ținutului Someș, la Cluj, iar în anul 1940, odată cu Dictatul de la Viena (30 august 1940) s-a refugiat la București, tot ca jurist, în Ministerul de Interne, pentru a se proteja de furia revanșardă maghiară. De asemenea, marele român și om po­litic a devenit în noiembrie 1919 „de­putat în Casa Țării” din partea Parti­dului Național Român, iar după 10 ani a fost ales senator pe listele Partidului Național Țărănesc. În București, în re­fugiu Dr. Vasile Chindriș se îmbolnă­vise foarte grav, iar în anul 1943 s-a pensionat.

După înfăptuirea idealului național, la 1 Decembrie 1918, părea că rolul unor personalități de mare anvergură ar fi putut păli. Nu a fost deloc așa, dim­potrivă începea o altă etapă a luptei naționale, mai ales odată cu energizarea revizionismului maghiar, care repre­zenta o presiune și o primejdie cons­tante la adresa ființei statului român. În consecință, la 15 decembrie 1933 se constituise, la București, Liga Antirevi­zionistă Română, al cărei președinte a fost Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul”.

În acest context larg, național, în Mara­mureș au avut loc adunări antirevizio­niste la Sighet și Vișeul de Sus la care au participat mii de români. Pe acest val popular, la 26 noiembrie 1934, la Si­ghet, a avut loc o ședință a secției locale a Ligii Antirevizioniste Române, care
l-a ales în fruntea sa pe Dr. Vasile Chin­driș, în lipsa acestuia fiind „morbosu” (bolnav). După un an de zile Dr. Vasile Chindriș a demisionat din această demnitate, locul său fiind luat de către Dr. Ion de Kovats, iar Dr. Vasile Chindriș va completa galeria pre­ședinților de onoare, alături de protopopul de Săpânța - Simion Balea, Nicolae Doroș - protopop în Sat Șugă­tag și Găvrilă Iuga - avocat în Vișeu.7

Odată așezate lucrurile în matca lor firească, după cum se dorea și se predica de către unii, a început, totuși, o bătălie de orgolii, de rivalități locale sau între personalitățile puternice indigene și organele administrative aduse de București și așezate în anumite funcții. Unul dintre momentele maxime ale crizei personalităților locale a fost consemnat în anul 1937 cu ocazia alegerii președintelui Baroului de Avo­cați Maramureș. În acest context, tabăra în care se situa Dr. Ion de Kovats din Rostoca, prodecan al respectivului organism, înainta Uniunii Avocaților din România „un raport și un memoriu”, respectiv „un recurs” împotriva numirii lui Vasile Chindriș în calitatea de decan al acestuia.
Documentul adre­sat Bucureștiului cu­prindea o analiză și o descriere amă­nunțite a componenței etnice a Baroului făcându-se, totodată, și o „reevaluare” a comportamentului Dr. Vasile Chindriș de-a lungul timpului. Astfel, se arăta că în 6 noiembrie 1920, în contextul alegerii decanului Baroului de Avo­cați din Sighet a triumfat Florentin Mihalyi, care a obținut opt voturi, în detrimentul Dr. Titus Doroș, care a adunat doar cinci voturi. Dr. Ion de Kovats și-a revărsat nemulțumirea explicând această nedreptate prin comportamentul lui Vasile Chindriș care, imediat după Marea Unire, ar fi părăsit, după opinia sa „ideea curat naționalistă”, menționând următoa­rele: „A lipsit de la acel solemn act românesc din 6 Novembrie 1920 domnul dr. Vasile Kindriș, pe cine obș­tea românească pe vremea cârmuirei ungurești, la propunerea mea, l-a ales de președintele Astrei nou înființate în Maramureș și pe cine în anul fericit al dezrobirei noastre, obștea română, la propunerea defunctului meu văr Dr. Titu Doroș, l-a ales de președinte sfatului național din Maramureș”.8

Pe lângă alte multe argumente de ordin profesional, petiționarul nostru nemulțumit, Dr. Ion de Kovats din Rostoca încercând să aducă grave prejudicii de imagine contracandida­tului său câștigător a reanalizat întreaga activitate a lui Vasile Chindriș. Ca atare, Ion de Kovats mai nota: „Mă doare din suflet că au negat subscrierea și nu s-au identificat cu noi dl Dr. Vasile Kindriș, jurist consultul județului, am aflat de natural că nu s-au identificat cu noi dl Zoltan Man, cine apoi a devenit prefectul județului. Declar [că] nu port nici o ură per­sonală față de Dr. Vasile Kindriș, am umblat o viață întreagă pe o cărare dreaptă, ceia românească, el a fost acela care ne-a părăsit.
Am tot nedejduit întreg baroul român, că va reveni la matcă românească, căci vedeți este fiul unui țăran fruntaș nobil din Ieud, un om de cinste și de mare omenie.
Domnul Dr. Vasile Kindriș a refuzat să fie președintele Ligii Antirevi­zio­niste din județ, pe titlul că este prea ocupat și suferind și ne-a uimit faptul că a dorit să fie decanul ales cu voturi jidănești.
Această alegere s-a făcut drept recom­pensă, că s-a rupt din șirul nostru românesc, unde numai cinste a primit, fundațiile române și creștine l-au purtat la școală, banul Ligii culturale din țară l-a trimis pe vremea cârmuirei ungurești în Germania la studii”.9

Din păcate, climatul socio-politic al perioadei interbelice în Maramureș a consemnat și astfel de lupte intestine care, în general, nu au avut decât câș­tigători punctuali, lăsând pete, mai mari sau mai mici pe ecranul postu­mității respectivelor personalități.

 

 

Note

1. Dăncuș, Gheorghe, Avocatul Vasile Chindriș, în „Graiul Maramureșului”, Anul XVI, Nr. 4, Duminecă 26 ianua­rie 1947, p. 1;
2. Marina, Mihai, Maramureșeni - portrete și medalioane, Editura Dragoș-Vodă, Cluj-Napoca, 1998,
p. 262;
3. vezi, pe larg, Dăncuș Mihai, Todinca Gheorghe, Maramureșul și Marea Unire. Crestomație de texte și documente 1918 - 1919, Muzeul Maramureșului și Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș, Sighetu Marmației, 1 Decembrie 1998, p. 82 - 85;
4. vezi, pe larg, Bucur, Bogdan, Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, Editura Rao Class, București, 2017, p. 233;
5. *** Sosirea domnului prefect în „Sfatul”, An II, Sighet, vineri, 19 aprilie (2 mai) 1919, Nr. 17, p. 4;
6. Ibidem;
7. Vezi pe larg Batin, Laurențiu, Oameni de seamă ai Maramureșului. Dr. Ion de Kovats, Editura Limes, Florești - Cluj, 2017, p. 278 - 405;
8. Idem, p. 225;
9. Ibidem.