Mari personalități din istoria românilor. Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi a fost al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi şi al Mariei Brâncuşi. Tatăl său a fost cioplitor în lemn, iar mama sa casnică. Prima clasă primară a făcut-o la Peştişani, apoi a continuat şcoala la Brădiceni. La Peştişani şi-a crestat pe banca de lemn a şcolii numele cu un briceag. A fost pedepsit de învăţător, închis într-un coteţ, motiv pentru care n-a mai vrut să meargă la şcoală şi a fost mutat. Mama sa şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să ajungă preot în satul natal.

La vârsta de nouă ani a rămas orfan de tată şi la unsprezece a fugit pentru prima oară de acasă. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă şi de ani lungi de ucenicie în atelierele de boiangerie, prăvălii şi birturi. Prima dată a ajuns la Târgu-Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie. Găsit de mama sa, a fost dus acasă, dar a fugit din nou, de această dată la Slatina, unde a lucrat ca servitor într-un han. După şase luni a plecat la Craiova şi s-a angajat spălător de vase la o bodegă din spatele gării. După doi ani s-a angajat la un restaurant mai mare, aproape de centrul Craiovei.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, şi-a făcut cunoscută îndemânarea la lucrul manual, realizând o vioară din materiale găsite într-o prăvălie. Pentru a-şi dezvolta aceste abilităţi, a fost înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, clasa de sculptură, în perioada 1894-1898. A fost susţinut financiar de epitropia Bisericii Madona Dudu şi de Toma Marocneanu, unchiul lui Nicolae Titulescu şi epitrop al bisericii amintite. Singura condiţie era aceea de a cânta în strana bi­sericii, el având o voce foarte frumoasă. Apoi a ajuns la Bucureşti, unde a absolvit Şcoala de Belle Arte, în 1902. În perioada studenţiei a realizat mai multe lucrări de sculptură cu care a obţinut diverse premii.
În anul 1903 a primit prima comandă a unui monument public, bustul genera­lului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a-l ajuta pe Brâncuşi
să-şi plătească drumul până la Paris.
Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în faţa consiliului, dar recepţia a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrare despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micşorarea nasului, şi de asemenea păreri diferite în legătură cu poziţionarea epoleţilor. Înfuriat, Brâncuşi a plecat din sala de şedinţe fără a primi a doua tranşă de bani, decizând să plece la Paris pe jos.
Drumul lui Brâncuşi spre Paris l-a dus mai întâi la Hobiţa, unde şi-a luat rămas bun de la mama sa. A stat o vreme la Viena, timp în care a lucrat la un atelier ca de­corator de de mobilier. În Viena a vizitat muzee de artă ce adăpos­teau opere remarcabile. Aici a făcut cunoştinţă cu sculpturile egiptene care mai târziu aveau să-i influenţeze opera.
Din Viena a plecat în 1904 spre Mün­chen, după şase luni pornind spre Elveţia. La Basel i s-au terminat banii şi a trebuit să-şi vândă rândul de haine pe care l-a avut în rucsac şi ceasul de la mână. Şi-a continuat călătoria şi a ajuns la Langres, în Franţa. În apropiere de Lunéville, după o ploaie torenţială în care a fost prins, Brâncuşi a căpătat o pneumonie infecţioasă şi, în stare cri­tică, a fost primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare a plecat spre Paris, de data aceasta cu trenul.

În 1905 a reuşit la concursul de admitere la prestigioasa École Natio­nale Supérieure des Beaux-Arts, unde a lucrat în atelierul lui Antonin Marcié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, a părăsit şcoala. În 1907 a lucrat câteva luni în atelierul lui Rodin. A refuzat să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „La umbra ma­rilor copaci nu creşte nimic.”

Constantin Brâncuşi a expus pentru prima dată la Paris în anul 1906. Un an mai târziu a realizat prima variantă a Sărutului, temă pe care a reluat-o sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului, parte a ansamblului monumental din Târgu-Jiu.
În 1907 a închiriat un atelier în Rue de Montpar­nasse şi a intrat în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Henri Matisse, Erik Satie şi Marcel Duchamp.
A început lucrul la Rugăciune, lucrare care a ajuns în Cimitirul Dumbrava din Buzău servind drept monument funerar. În 1909 a revenit pentru scurt timp în România participând la Expoziţia ofi­cială de pictură, sculptură şi arhitectură. Până în 1914 a participat cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucu­reşti, inaugurând ciclurile Păsări Măies­tre, Muza adormită şi Domni­şoara Pogany.
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de modelare mai clară şi mai puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe au început să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuşi de mai târziu, acela care va urma să intre în conştiinţa universală.
În 1914, Brâncuşi a deschis prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secessio Gallery din New York City, care a provocat o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin i-a cumpărat mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În 1915, Brâncuşi a început să execute primele lucrări în lemn, printre care Cariatide şi Fiul risipitor. În revista Little review din New York a apărut, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. Sculptorul avea să realizeze ulterior un celebră portret al acestuia.
La 30 noiembrie 1924 a expus la Prima expoziţie internaţională a grupării „Contemporanul” din Bucu­reşti. Doi ani mai târziu, la Wildens­tein Galleries din New York, s-a des­chis cea de a doua expoziţie personală a sa. În 1929 a realizat mai multe portrete ale scriitorului James Joyce.

La 22 septembrie 1931, la propu­nerea lui Nicolae Iorga, preşe­dintele Consiliului de Miniştri, Brâncuşi a primit din partea statului român ordinul „Meritul Cul­tural”. În 1937, cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiin­ţa formei pure”.
În acelaşi an, maharajahul Yes­want Raoto­l­car Bahadur i-a cerut să-i construiască un templu, dar pro­iectul a fost abandonat.
Până în 1940, activitatea creatoa­re a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată amploarea sa. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile în lemn da­tează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi a parti­cipat la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda şi Anglia.
Brâncuşi a eliberat sculptura de prepon­derenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esen­ţei lucrurilor, dinamismul formelor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual şi a combinat în operele sale simplitatea artei populare româneşti cu romantismul avangardei pariziene.
În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româ­neşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sen­sibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticali­tatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, precum şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile ca­racteristice ale creaţiei lui Brâncuşi.
Brâncuşi a fost cel care a introdus filozofia în sculptură, susţinând că „sculptorul este un gânditor, iar nu un fotograf al unor aparenţe derizorii, multiforme şi contradictorii.” I s-a spus „Titanul” şi „părintele sculpturii moderne”. Opera sa a influenţat profund conceptul mo­dern de formă în sculptură, pictură şi desen. „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucru­rilor”, spunea Brâncuşi.

Constantin Brâncuşi i-a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris, dar, în 1951, Academia Republicii Popu­lare Române a refuzat oferta. Ca ur­mare, atelierul lui Brâncuşi a revenit statului francez.
Pentru că statul francez nu putea accepta o donaţie de la un cetăţean străin, şi-a luat cetăţenie franceză. Astăzi, operele lui se vând cu zeci de milioane de euro.
La 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi a murit la Paris. La 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În România, în epoca realismului so­cialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul dintre reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă din Bucureşti s-a deschis o expo­zi­ţie personală Brâncuşi. Abia în anul 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi dărâmat.
 

„Nu căuta formule obscure sau mister în munca mea. Ele sunt bucurie pură pe care ţi-o ofer. Uită-te la sculpturile mele până când le vezi. Cei mai apropiaţi de Dumnezeu le-au văzut”.

Constantin Brâncuși