• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 16 Iulie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Iunie , 2018

Mari personalități din istoria românilor. Antim Ivireanul

În privința copilăriei și a primei tinereți există încă multe necunoscute. Se știe că s-a născut în Iviria (Georgia), însă anul exact al nașterii nu se cunoaște. Părinții săi, Ioan și Maria, l-au botezat Andrei. În împrejurări neclare, a fost luat rob la turci și a trăit mai mulți ani la Constantinopol. În acea perioadă a învățat mai multe limbi străine, precum greaca, araba, turca și slava veche. Tot atunci s-a iniţiat în arta tiparului, caligrafiei, desenului și broderiei. De asemenea, nu s-au stabilit împrejurările și data exacta a sosirii sale în Țara Românească. Biografii sfântului Antim plasează evenimentul între anul 1688, anul urcării pe tron al lui Constantin Brâncoveanu, și 1691, anul apariției primei tipărituri semnate de Antim.
La venirea în Țara Românească, era mi­rean, dar s-a călugărit la scurtă vre­me. A condus tipografia Mitropoliei, apoi a fost numit egumen al Mănăstirii Snagov. A organizat Tipografia Dom­nească din București, i-a mărit secțiile de limbi străine și pe cea românească, a turnat litere, a gravat chenare, a pregătit ucenici și a tipărit cărți. În trei ani a publicat nouă cărți, începând seria unor tipărituri românești menite să ducă la triumful deplin al limbii naționale în Biserică. În anul 1705 a fost înscăunat episcop al Râmnicului, iar peste trei ani i-a fost încredințat scaunul de Mitro­polit al Țării Românești. În Țara Ro­mâ­nească a găsit un spațiu cultural pro­pice, unde se întâlneau și activau, sub patronajul lui Constantin Brâncoveanu, străluciți oameni de cultură italieni și greci, alături de renumiți cărturari și ierarhi români ortodocși.

Deținătorul celei mai înalte demnități în biserica ortodoxă în perioada 1708-1716 s-a implicat și în politica vremii. Considerat cel mai important tipograf al culturii române vechi, alături de Coresi, mitropolitul Antim Ivireanul a fost un demnitar influent în epoca sa. A păstorit turma credincioșilor în momente tulburi, când echilibrul de putere în sud-estul Europei începea să se clatine. Datorită implicării sale în jocurile politice ale vremii, despre a doua parte a vieții sale și despre moartea sa se știu mai multe amănunte.
Antim Ivireanul a asistat la sfârșitul domniilor pământene în Țara Româ­nească și la aducerea pe tron a primului domn fanariot. Ultimii doi ani din viața mitropolitului au fost plini de evenimente, ale căror cauze erau mai înde­păr­tate. Antim Ivireanul a fost alături de credincioșii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocși în catolicism. L-a trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ștefan, care a tipărit acolo două cărți. După 1701, i-a sprijinit pe credincioșii ortodocși din Șcheii Brașovului prin scrisori de îmbărbătare și hirotonind pe unii preoți pentru biserica lor.
Înfrângerea oștilor sultanului sub zidurile Vienei, în 1683, este socotită în istorie drept începutul declinului Imperiului otoman. Învingători în război, habsburgii austrieci au ocupat o parte din fostele posesiuni ale turcilor din Europa centrală și din Balcani. Simultan, în Răsărit se ridica o nouă putere: Rusia lui Petru cel Mare aspira și ea la o parte cât mai mare din „moște­nirea” otomană. Tot în veacul al XVIII-lea s-au războit turcii, austriecii și rușii. De cele mai multe ori pe teritoriul Țărilor române, devenite astfel teatru de război. Domnitorii și elitele politice din Moldova și Țara Românească nu aveau cum rămâne în afara disputelor dintre imperiile vecine.

Mitropolitul Antim Ivireanul era po­trivnic turcilor. La fel și boierii Canta­cuzini, verii domnitorului Constantin Brâncoveanu, convinși că salvarea va veni de la Rusia, putere creștină și ortodoxă. În Moldova vecină, tânărul Dimitrie Cantemir a îmbrățișat cu totul cauza lui Petru cel Mare. Vodă Brân­coveanu a tergiversat opțiunea pentru o tabără sau alta. În timpul războiului ruso-turc din 1711, oastea domnului muntean, cantonată la Urlați-Prahova, a stat neutră, așteptând ca balanța să se încline spre unul sau altul dintre combatanți. Fără știrea domnului, spătarul Toma Cantacuzino, cu o parte a oştii muntene, a trecut într-o noapte prin Munții Vrancei în Moldova, alăturându-se rușilor.
La Stănilești, pe Prut, otomanii au biruit armatele rusești, moldovenești și mun­tene. Dimitrie Cantemir s-a refugiat în Rusia, la curtea țarului, unde avea să rămână până la capătul vieții. Vremuri prea bune nu păreau a se anunța nici pentru Brâncoveanu. Supărat pe defec­țiunea lui Toma Cantacuzino, domnul s-a întors împotriva mitropolitului Antim. „Cunoscându-l pe Antim Ivi­reanul ca pe principalul părtaș la complotul lui Toma Cantacuzino și temându-se de consecințele nefaste ce puteau urma din partea turcilor în urma acestui act, Brâncoveanu și-a propus să-l înlăture pe Antim din scaunul mitropo­litan”, afirmă Gabriel Ștrempel. Până la urmă, disputa s-a stins, iar Antim și-a păstrat scaunul. Dar bunele relații dintre domn și mitropolit nu s-au refăcut niciodată.

În august 1714, domnitorul Constantin Brâncoveanu, cei patru fii și clucerul Ianache Văcărescu au fost uciși la Constantinopol. În opinia lui Nicolae Iorga, Antim Ivireanul n-a regretat tra­ge­dia. „Pe când Patriarhul Hrisant se străduia să scape viața lui Brâncoveanu și a neamului lui, Antim nu făcu nici o încercare pentru aceasta, dovedind, astfel, că avea mai multe însușiri decât inimă și că era mai bun meșter și luptă­tor politic decât arhiereu și episcop creștin.” Iorga merge chiar mai departe, în opinia-i mai puțin favorabilă mitropolitului. Citând cronica lui Radu Po­pescu, istoricul susține că mitropolitul ar fi fost chiar parte în complotul sfârșit cu mazilirea lui Constantin Brân­co­veanu.
În locul lui Constantin Brâncoveanu pe tronul Țării Românești a fost înscăunat Ștefan Cantacuzino. Apropiat al familiei noului domn, Antim părea să fi scăpat de griji. Însă domnia Cantacu­zinului a fost scurtă. După un an, acesta a împărtășit soarta lui Vodă Brânco­veanu: a fost ridicat din București, tri­mis la Istanbul și omorât de turci. Plictisit de desele trădări ale domnilor munteni, la începutul lui 1716, sultanul a oferit tronul grecului Nicolae Mavro­cordat.
Noul domn l-a menținut în scaun pe mitropolitul Antim Ivireanul. Însă acesta avea propria sa agendă politică, care avea să-l aducă în conflict cu domnul fanariot. Domnia lui Mavrocordat avea să-i fie fatală Ivireanului. În vara lui 1716, a început un nou război între turci și austrieci.
Nicolae Iorga susține că prelatul ar fi încercat să-l inducă în eroare pe dom­nitor, anunțându-l că trupele austriece sunt pe cale să ocupe Bucureștiul. Aceasta numai ca să-l vadă plecat peste Dunăre, în împărăția turcească. Alți is­torici susțin însă că nici mitropolitul nu avea informații exacte, și deci nu l-ar fi mințit pe Vodă cu bună știință. Fapt este că domnul l-a crezut și s-a refugiat la Giurgiu, raia turcească. Cât timp Mavrocordat a lipsit din Bucu­rești, Antim Ivireanul a încercat să-l ungă domn pe marele vornic Pătrașcu Brezoianu. Numai că Mavrocordat s-a întors, sprijinit de trupe turcești și tătare, decis să încheie socotelile cu mitropolitul. Antim Ivireanul a fost ares­tat de autoritatea laică, iar Ieremia al III-lea de la Constantinopol l-a cate­risit. Era învinuit de răzmeriță și că ar fi complotat împotriva „puternicei împă­rății” a sultanului. Dar și de practicarea magiei. Pedeapsa stabilită de Patriarh era surghiunul pe viață la Mănăstirea Sf. Ecaterina, de la Muntele Sinai. Ivireanul a fost asasinat de soldații turci, care-l escortau către locul exilului. Trupul i-a fost aruncat în râul Tungia, un afluent al Mariței, lângă Adrianopol.
La ședințele Sfântului Sinod pentru co­memorarea a 200 de ani de la moartea Sfântului Antim Ivireanul (23-25 mai 1916) s-a propus canonizarea mitropo­litului. Peste 50 de ani, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea aruncată asupra lui, iar la 27 septembrie 1992, Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinților.

 

 

O personalitate de o complexitate rar întâlnită

Considerat cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din toată istoria ei, Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii române ca o persona­litate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal.
În decursul unui sfert de veac Antim Ivireanul a tipărit sau a suprave­gheat tipărirea a 63 de cărți, din care 39 au fost lucrate de el însuși. După limba în care au apărut, 30 erau în greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română și una greco-slavo-română.
Alături de impresionanta operă tipografică, mitropolitul Antim Ivireanul a ctitorit și unul dintre cele mai frumoase monumente de artă religioasă ale Capitalei: mănăstirea Antim, situată în zona Unirii din București, aproape de Dealul Patriarhiei. Lucrările de construcție au început în vara lui 1713. Cheltuielile inițiale au fost suportate de mitropolit, din avutul propriu. Persoană influentă și întreprinzătoare, înaltul ierarh a asociat planului de ridicare a mănăstirii câțiva mari boieri munteni. Cu timpul, daniile au început să curgă: terenuri în București și în țară, vii, mori de apă, stupi, o pivniță pentru vin și o băcănie.

 

Didahiile lui Antim Ivireanul

Vestitele Didahii (Învățături) ale lui Antim Ivireanul sunt foarte valoroase prin conținutul lor. Este vorba despre 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători bisericești, ale Maicii Domnului și ale unor sfinți, la care se adaugă șapte cuvântări ocazionale. Predicile sale au avut și un vădit caracter social, condamnând prin intermediul lor moravurile societății contemporane lui, nedreptățile la care boierii îi supuneau pe țărani, de asemenea păcate pe care le mustra categoric: necinstirea părinților de către copii, a fețelor bisericești de către păstoriți, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminici și sărbători, înjurăturile.
Didahiile evidențiază și contribuția sa remarcabilă la limba română. George Călinescu scria în „Istoria literaturii române” că „Antim e un orator excelent și un stilist desăvârșit, are darul de a izbi imaginația, are suavitate și exaltare lirică.” Mihail Sadoveanu considera limba vorbită de Antim „poate cea mai frumoasă dintre a tuturor cărturarilor epocii.”
Didahiile este o lucrare omiletică de referință în istoria predicii din țara noastră. Mitropolitul Antim Ivireanul este întemeietorul elocvenței sacre româneşti, al oratoriei în dependent de cult și de Biserică. Didahiile lui Antim Ivireanul sunt primele predici originale, vii, luate din actualitatea vremii, primele luări de poziție clare și curajoase, față de toate proble­mele de ordin social, moral, cultural și teologic, pe care le întâmpinau societatea și biserica românească a acelor vremuri.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.