• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 14 Decembrie , 2016

Maramureşul va avea cea mai bună detenţie din România

Datorită colaborărilor excepţionale cu norvegienii, Penitenciarul din Baia Mare a fost inclus într-un proiect de mare anvergură care va face ca Maramureşul să aibă cel mai bun sistem de detenţie din România. Asta pentru că se va construi la standarde europene un pavilion de detenţie nou cu 500 de locuri, dar pe lângă aceasta se va investi şi într-un sistem complex de reintegrare şi educaţie a deţinuţilor.

 

 

Până în 2023 Maramureşul va avea cel mai modern sistem de detenţie din România. Acest lucru se datorează colaborării cu norvegienii şi în special fiindcă directorul Horia Chiş a ştiut să cultive această relaţie încă din 2010. „Avem o colaborare mai veche cu Regatul Norvegiei, începută în martie 2010 când eram director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România. Atunci am fost prima dată în Norvegia, în cadrul unui proiect al Ministerului de Interne, ocazie cu care am discutat cu reprezentanţii sistemului corecţional de acolo inclusiv despre posibilitatea extrădării reciproce a deţinuţilor, în sensul ca fiecare să-şi execute pedepsele în ţara lui. Paradoxul era că noi aveam mulţi deţinuţi români în Norvegia, dar ei nu aveau niciunul în România”, spune comisarul şef de penitenciare, Horia Chiş, directorul Penitenciarului Baia Mare.

 

În general, sistemul corecţional norvegian are o colaborare deosebită cu sistemul penitenciar român şi cu cel de probaţiune, existând foarte multe proiecte în derulare cu fonduri norvegiene. „Ei au ajuns să fie atât de mulţumiţi de proiectele derulate împreună cu noi încât ne consideră ca parteneri prioritari din toată Europa de Est, pe tot ce înseamnă colaborarea în domeniul corecţional, adică închisori şi probaţiune.

 

Anul trecut am fost cooptat într-un proiect între Penitenciarul Baia Mare şi Penitenciarul din Stavanger şi a avut loc un schimb de experienţă managerială între mine şi guvernatoarea închisorii de acolo. Eu am fost o săptămână acolo iar ea a venit o săptămână aici. Am văzut că suntem foarte compatibili, atât profesional şi instituţional cât şi uman, apoi a urmat al doilea pas în care am înfrăţit penitenciarele şi am aplicat pentru un nou proiect, mai generos, aşa că au mers 10 angajaţi de la noi şi de la Serviciul Public de Asistenţă Socială în Norvegia, în două serii, după care au venit norvegienii la noi. Asta a însemnat activităţi profesionale efective pe secţiile de deţinere, în posturile de control, la vizită, la departamentul de reintegrare socială etc, exact ca şi cum ai lucra efectiv în penitenciarul respectiv”, explică directorul Horia Chiş.

 

Colaborarea fructuoasă dintre noi şi norvegieni se vede şi din faptul că, în momentul de faţă, se lucrează la Penitenciarul Baia Mare la mansardarea unei secţii de deţinere, tot pe fonduri norvegiene. În acest spaţiu nou vor fi amenajate facilităţi de reintegrare socială. Este vorba de un proiect care are ca scop combaterea violenţei domestice.

 

Iar acum vine partea la care, până nu demult, nici nu puteau visa cei din conducerea Penitenciarului: „În cadrul mecanismului financiar norvegian 2014 – 2021 s-a semnat un memorandum între Regatul Norvegiei şi Guvernul României prin care se alocă aproximativ 31,8 milioane de euro pentru înfiinţarea a patru centre corecţionale pilot în România: Baia Mare, Vaslui, Târgu Mureş şi Botoşani. Concret, pentru noi înseamnă construirea de la zero a unui pavilion de detenţie de 500 de locuri, la standarde europene, şi alte posibile investiţii cum ar fi spaţii dedicate activităţilor de probaţiune, o secţie de regim deschis, după modelul norvegian, care să funcţioneze în comunitate sau un aşezământ social special de asistenţă integrată care să preia deţinuţii după ce se liberează din închisoare şi care să-i ajute consistent în vederea reintegrării sociale. Noi dispunem de un spaţiu interior generos, unde se poate construi pavilionul de detenţie, lângă biserica din cadrul Penitenciarului. În acest moment se lucrează la elaborarea unei note concept în care se vor preciza coordonatele esenţiale ale proiectului, urmează faza de studiu de fezabilitate, proiectul tehnic şi execuţia. Proiectul trebuie finalizat maxim până în 2023. Pe reglementările normative actuale, ca să construieşti un pavilion de detenţie nou ai nevoie de 4 – 5 ani.

Concret, acest pavilion de detenţie va avea toate facilităţile custodiale la standarde europene, inclusiv spaţii dedicate reintegrării sociale, curţi de plimbare, sală de mese, bibliotecă, spaţii ocupaţionale, camere de deţinere la cele mai înalte standarde etc.”, spune directorul Horia Chiş.

 

Pentru construcţia care se va executa la Penitenciarul Baia Mare vor fi alocate circa 7 milioane de euro, la care se adaugă sume care vor fi alocate pentru reintegrarea deţinuţilor, formare profesională, cursuri, instruire, educaţie etc. Nu vor fi doar locuri de cazare noi, pentru că este vorba de un concept nou, care implică şi replicarea filosofiei execuţional-penale din Norvegia, care este recunoscută pe plan mondial ca fiind cea mai avansată din lume. Toate acestea, pentru respectarea condiţiilor materiale de detenţie şi în vederea îmbunătăţirii sustenabile a şanselor de reintegrare socială a deţinuţilor.

 

„În următoarele 5 luni se va elabora o notă concept care să cuprindă activităţile ce se vor implementa, unde vor fi stabiliţi indicatorii de atins, iar contractul de finanţare se va semna în cursul anului viitor, iar probabil începând cu noiembrie 2017 va începe implementarea efectivă a memorandumului dintre cele două state.

Ideea este că, în viitor, Maramureşul va avea cele mai bune condiţii de detenţie, la standarde europene, având în vedere şi faptul că Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş se află, la rândul lui, în plin proces de reabilitare. Tocmai fiindcă Penitenciarul Baia Mare este primul pe lista unui proiect pilot finanţat de Norvegia, de o asemenea anvergură şi complexitate, arată deopotrivă performanţa instituţiei noastre şi responsabilitatea pe care o avem”, a concluzionat directorul Penitenciarului Baia Mare. 

 

Care este diferenţa între închisorile din Norvegia Şi cele din România?

 

„Diferenţa uriaşă este de infrastructură, finanţare şi de personal. Noi am fost la un penitenciar de 80 de persoane şi spuneau că este un penitenciar mare, în condiţiile în care acolo lucrau un număr aproape dublu de angajaţi raportat la cel al deţinuţilor, precum şi foarte mulţi colaboratori externi. La noi raportul e inversat,  în sensul că numărul de deţinuţi e dublu faţă de cel de angajaţi.

Asta în condiţiile bune de acum, când avem aproximativ 400 de deţinuţi, pentru că în trecut am avut 600, 800 şi chiar 1000 de deţinuţi. Norvegienii au foarte puţini deţinuţi, pe care îi abordează individual sau în grupuri foarte mici pentru a-i asista şi reintegra, în timp ce un supraveghetor de la noi are în responsabilitate chiar şi 100 de deţinuţi. Sigur, mai este şi infrastructura şi facilităţile de detenţie absolut excepţionale din Norvegia, precum şi mentalitatea avangardistă, exemplificată de faptul că Penitenciarul Halden (partener de proiect al Penitenciarului Aiud) este cotat ca fiind cel mai evoluat din lume” – Horia Chiş, directorul Penitenciarului Baia Mare.

 

„Penitenciarul Baia Mare este primul pe listă tocmai pentru că sistemul corecţional norvegian are un respect deosebit pentru noi ca unitate de detenţie, pentru că parteneriatul dintre noi şi Penitenciarul Stavanger este unul de real succes”.

Horia Chiş, directorul Penitenciarului Baia Mare

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.