Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 18 Octombrie , 2019

„Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” 2019

de Gazeta de Maramures

În perioada 5 - 12 octombrie 2019 a avut loc cea de a șasea ediție a festivalului internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor”, organizat de Asociația S.E.N.S., în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Aeroclubul României, Primăria Lăpuș, Primăria Târgu Lăpuș și Primăria Ieud.

 

Evenimentul a reunit două povești fermecă­toa­re: viața tradițională a sa­tului maramureșean și baloanele cu aer cald. Acțiunea
s-a desfășurat în cea mai mare parte în Țara Lăpușului, zona zilnică de decolare fiind cuprinsă între Ro­goz și Lăpușul Românesc. Ziua de joi, 10 octombrie 2019 a fost dedicată Țării Maramu­reșu­lui, iar decolarea s-a făcut din zona mănăstirii din Ieud.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc duminică, 6 octombrie, și a fost urmată de o petrecere câmpenească. Pe toată durata festivalului s-au desfășurat ateliere meșteșugărești, ateliere cu activități pentru copii, precum și un târg al meșterilor și producă­torilor tradiționali. Timp de o săptămână, baloanele cu aer cald au plutit pe cerul Maramureșului, iar culorile de toamnă și peisajele spectaculoase ale zonelor survolate au oferit participanților o experiență fabuloasă. Organizatorii evenimentului s-au îngrijit „să prindă în zbor” toate categoriile de vârstă. Astfel, adulții au avut parte de sesiuni de zbor liber, iar copiii s-au bucurat de sesiuni de zbor ancorat.

Festivalul internațional „Maramu­reș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” și-a propus și în acest an promovarea pe plan național și internațional a identității culturale a Maramu­reșului și a tradițiilor și obiceiurilor, atât de bine păstrate în vetrele satelor din acest colț de rai al României. Atât în Țara Lăpu­șului, cât și în Țara Maramu­reșului a avut loc acțiunea inti­tulată „Harta comorilor vii”, care a însemnat un circuit de vizitare a locurilor și a oamenilor din Ro­goz, Lăpușul Românesc și Ieud.

Consiliul Județean Maramureș a finanțat Festivalul internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” cu suma de 70.000 lei, conform HCJ 187 din 29 august 2019.