Mai rău ca și comuniştii: Au scos religia din şcoli!

Ironie a istoriei şi prostie a clasei politice: la 25 de ani de la Revoluţie este reluată, de această dată sub masca democraţiei, o măsură comunistă: religia a fost scoasă, practic, din şcoli! Recenta hotărâre a Curţii Constituţionale de a solicita acordul scris al părinţilor ca elevii să participe la orele de religie, cu toate consecinţele de rigoare înseamnă aruncarea în derizoriu a religiei şi accentuarea premizei de necredinţă şi ateism.

România este un stat ateist, în care primează drepturile minorităţilor sexuale sau de orice fel, în faţa istoriei, identităţii, credinţei şi, mai ales, libertăţii de conştiinţă. Aceasta pare să fie premiza dură şi sumbră de la care porneşte o decizie cu impact major asupra tinerilor României. Recent, Curtea Constituţională a decis că prevederile referitoare la ora de religie din Legea Învăţământului sunt discriminatorii şi neconstituţionale. Surse oficiale au declarat că argumentaţia Curţii porneşte de la ideea că cel care vrea să facă ceva trebuie să ceară acel lucru, şi nu cel care nu vrea. Deşi, culmea, un astfel de argument discriminează religia în raport cu alte materii. De exemplu, elevii care nu pot să facă sport, cer scutire şi nu elevii care vor să facă sport cer acest lucru.

Până acum, articolul din Legea învăţământului referitor la orele de religie menţiona clar că: „La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.”, iar Legea educaţiei menţiona la fel că: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.” Acum se porneşte invers, de la premiza că elevii nu vor să facă religie, iar cei care vor, trebuie să depună cerere prin intermediul părinţilor sau tutorilor legali. Evident, discuţia e extrem de largă, iar efectele greu de intuit, dar, până acolo, rămâne însă un semnal şi o semnificaţie extrem de periculoasă: istoric, şcoala românească s-a născut în pridvorul bisericii, acum, cele două instituţii se despart, nu din cauza dictaturii comuniste ca în 1948, ci, culmea, ironic, din cauza libertăţii!

Dar să le luăm pe rând. Legal şi ierarhic, începem cu legea supremă în stat. Constituţia României prevede clar că: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. Acum, potrivit noilor prevederi, înscrierea din oficiu la orele de religie şi angajarea profesorilor permanent în şcoli, nu prin contracte temporare, pe an şcolar, încalcă libertatea conştiinţei. A cui? Elevii puteau, foarte bine să nu participe la orele de religie, printr-o simplă cerere. E nedemocratic? Pentru alţii nu e. Pur şi simplu alţii înţeleg mai bine că religia face parte din cultura, istoria, identitatea şi mai ales educaţia lor civică şi morală.

În Belgia, de exemplu se predă în şcoli de două ori mai mult decât în România. Pentru informarea corectă a opiniei publice, iată timpul alocat educaţiei religioase, în planurile de învăţământ din majoritatea ţărilor europene: Anglia şi Ţara Galilor - 1 oră, Austria - 2 ore, Belgia - 2 ore, Danemarca - 1 oră, Germania - 56-62 ore (an), Grecia - 2 ore, Islanda - 1 oră, Irlanda - 92 ore (an), Italia - 1,5 ore, Luxemburg - 3 ore, Malta - 2 ore, Norvegia - 78 ore (an), Portugalia - 1 oră, Spania - 1,5 ore, Suedia - 1 oră.

Bun, dacă vorbim sub aspect istoric, lucrurile sunt şi mai simple: Școala în România s-a născut în pridvorul Bisericii Ortodoxe Române, primele şcoli şi tipărituri din ţara noastră fiind lucrarea Bisericii strămoşeşti. Până la momentul adoptării Legii Instrucţiunii publice din 1864, învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii.

Dacă vorbim de argumente tâmpite a la Remus Cernea: de genul copiii ajung la psiholog din cauza religiei, sunt intoleranţi sau nu cred în evoluţionism, ci în creaţionism, discuţia e la fel de largă. N-are nimeni pretenţia că toţi profesorii de religie îşi fac treaba perfect sau că programa e perfectă, dar niciunul din cazuri nu justifică un astfel de demers. Altminteri, dacă parlamentarii români sunt în mare parte incompetenţi şi leneşi, trebuie să desfiinţăm Parlamentul? Partea cu psihologul e şi mai ciudată. Cu siguranţă, au ajuns la psiholog mai mulţi elevi din cauza matematicii de exemplu, şi, scoatem matematica din programă? Cât despre cei care confundă creştinii cu bigoţii, fără a le aminti de discriminare sau neştiinţă, e suficient să le răspundem citându-l pe Steinhardt, de exemplu: prima obligaţie a creştinului e inteligenţa. O fi fost şi Steinhardt „bigot”?

Conceptele care stau la baza pedagogiei moderne, formulate de către o serie de teoreticieni precum Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Frobel şi alţii au inclus diferite modele de integrare a educaţiei religioase în cadrul sistemelor de învăţământ, pornind de la convingerea că o educaţie integrală nu poate să excludă dimensiunea spirituală a existenţei umane.

Ca prioritate naţională, învăţământul este orientat pe valori, iar valoarea religioasă depăşeşte consensul axiologic social prin fundamentarea divină a moralităţii.

Pentru adolescentul actual, scârbit de formalisme tradiţionale şi imperative sociale relativiste, fundamentul divin al Legii este o perspectivă salvatoare într-o societate dezorientată aflată în plină criză morală şi economică. Dar, cine ştie, poate şi interzicerea drogurilor, libertinajului sexual, alcoolului sau tutunului în şcoli limitează vreo libertate şi e discriminatorie, nu?

1. Experienţa religioasă nu se rezumă exclusiv la adeziunea internă la o formă de religiozitate a unor indivizi luaţi separat, ci se concretizează prin adoptarea unei conduite specifice, caracterizată nu doar de cunoaşterea unor elemente de doctrină. Studierea acestei discipline, pentru toate clasele sale, aduce o contribuţie însemnată la dezvoltarea personalităţii şi a cunoştinţelor elevilor pentru următoarele finalităţi educaţionale: civică, socială, culturală, ştiinţifică, morală.

2. Religia se adresează în primul rând umanităţii omului, indiferent de doctrină sau cult, atât timp cât promovează pacea şi înţelegerea între semeni şi delimitându-se clar de orice formă de violenţă inter-religioasă sau de prozelitism religios. Cunoaşterea nuanţată a elementelor specifice educaţiei religioase contribuie în mod evident la crearea unei mentalităţi de înţelegere, egalitate şi toleranţă între semeni, în calitatea lor esenţială de exponenţi ai vieţii în cel mai desăvârşit grad posibil.

3. Ea contribuie la educaţia morală a societăţii încă din momentul în care omul îşi începe anevoiosul drum al dezvoltării personalităţii. În aceste circumstanţe, educaţia religioasă nu mai este doar apanajul Bisericii. Ea trebuie să se desfăşoare, deci, în şcoală, pe tot parcursul studiilor liceale, în acord şi cu stadiile dezvoltării psiho-genetice, care demonstrează că fiecare grupă de vârstă corespunde unui tip de dezvoltare mai profund şi mai complex al personalităţii. Religia ca disciplină de studiu ar deveni, astfel, răspunsul multor întrebări existenţiale care apar la vârstele tinerilor de liceu. În acelaşi timp, profesorul de religie ar deveni, alături de psihologul şcolar, o resursă umană extrem de importantă în realizarea unei dezvoltări armonioase a personalităţii elevului. Religia contribuie la toate finalităţile educative enunţate în articolul 4 din Legea educaţiei naţionale.

4. Menţinerea şi promovarea predării religiei în şcoală ar demonstra un act de maturitate din partea instituţiilor responsabile, deoarece religia este interconectată cu viaţa individului şi a societăţii în general, determinând, prin mesajul ei pozitiv, un comportament dezirabil social şi moral. Includerea educaţiei religioase între priorităţile învăţământului românesc ar putea servi, deci, la formarea unor generaţii ale căror competenţe profesionale vor reflecta dezideratele Declaraţiei de la Lisabona, dar şi păstrarea vie a valorilor, a conştiinţei şi a identităţii naţionale şi europene, care nu pot fi schimbate sau negate prin omisiune de politici strict socio-economice sau de interese de moment.

Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului îşi exprimă îngrijorarea faţă de campaniile tot mai agresive la care sunt supuşi copiii şi tinerii care învaţă în şcolile din ţara noastră, prin faptul că în numele unei aşa-zise libertăţi de gândire şi de conştiinţă şi a unei promovări a toleranţei şi a drepturilor fiinţei umane, reprezentanţi ai societăţii civile [sic] cer tot mai insistent eliminarea obligativităţii predării religiei în şcolile publice.

În acest context, recenta hotărâre a Curţii Constituţionale de a solicita acordul scris al părinţilor ca elevii să participe la orele de religie, cu toate consecinţele de rigoare, reprezintă un regres faţă de actuala Lege a Învăţământului, care prevede în articolul 18 (1) că „Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun”.

Acest act este o mare nedreptate făcută tocmai copiilor şi tinerilor care sunt beneficiarii orei de religie, prin faptul că aruncă în derizoriu şi relativ preocuparea faţă de educaţia lor morală. Privită simbolic, o asemenea decizie impietează libertatea câştigată prin jertfa tinerilor din revoluţia din Decembrie 1989 şi a cărei semn vizibil în spaţiul public este ora de religie.

Se ştie că şcolile noastre sunt agresate tot mai mult de tentaţia tutunului, a alcoolului, a drogurilor, a sexualităţii premature, a vulgarităţii de limbaj şi a devierilor de comportament şi că singurele autorităţi capabile să le stăvilească sunt familia, şcoala şi Biserica. În acest context, religiei îi revine rolul principal de a-i învăţa pe copii şi pe tineri binele, să fie toleranţi şi să aibă discernământ, oferindu-le repere fără de care aceştia riscă să se sufoce în faţa acestor asalturi ale răului. 

Sinodul Mitropolitan se declară surprins nu atât de solicitările acestor neprieteni ai orei de religie, cât mai ales de uşurinţa cu care o instituţie fundamentală a statului precum Curtea Constituţională a României s-a grăbit să declare articolele care prevăd că religia este disciplină şcolară obligatorie, parte a trunchiului comun, ca fiind neconstituţionale şi discriminatorii.

Aceeaşi lege aflată în vigoare stipulează foarte clar că elevul, cu acordul părinţilor, e liber să-şi aleagă pentru studiu religia şi confesiunea şi, mai mult, e liber să nu frecventeze ora de religie. Unde e constrângerea? Unde sunt reclamaţiile elevilor sau ale părinţilor?

De aceea, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sătmarului face un apel către toate instituţiile abilitate ale statului, către părinţi, către elevi, şi către toţi factorii activi implicaţi în educaţia copiilor şi tinerilor, să apere statutul orei de religie ca disciplină obligatorie de studiu, care nu este o achiziţie a istoriei sau un bun al Bisericii, ci un dat constitutiv al condiţiei umane şi temeiul oricărei morale adevărate.

„Este cât se poate de regretabil că există campanii atât de agresive la care sunt supuşi elevii şi tinerii care învaţă în şcolile din ţara noastră, prin faptul că în numele unei aşa-zise libertăţi de gândire şi de conştiinţă şi a promovării toleranţei şi drepturilor fiinţei umane, aşa-zişi reprezentanţi ai societăţii civile cer tot mai insistent eliminarea obligativităţii predării religiei în şcolile publice. Este un lucru dureros pentru că aşa cum s-a formulat şi textul care a trecut tacit de Camera Deputaţilor, formulat de domnul Cernea, se spune acolo ca religia să fie înlocuită cu disciplina „cultură civică”. Când foloseşti cuvântul „de înlocuit”, sau cuvântul „opţional şi facultativ”, intenţia este clar de a scoate definitiv religia din şcoli.

Se ştie că sunt în şcoli mult mai grave probleme decât aceasta a orei de religie. Sunt probleme sau tentaţii care se abat asupra elevilor cum ar fi tentaţia tutunului, a alcoolului, a drogurilor, a sexualităţii premature, a vulgarităţii de limbaj şi devierilor de comportament. Oare dacă scoatem religia din şcoli, rezolvăm problemele acestea? Cei care s-au îngrijit atât de intens de scoaterea religiei din planul de învăţământ se îngrijesc de aceste probleme? Toţi, parlamentari, Curtea Constituţională ar trebui să se îngrijească de progresul şi bunăstarea ţării. Nu credem că ora de religie este chiar atât de dăunătoare progresului şi bunăstării în ţara aceasta. Cădem într-o cursă foarte perversă, aceea de a respecta mai mult drepturile minorităţilor decât a unei majorităţi. Era o alternativă spre bine şi se refuză, nu se doreşte. Va lovi în tineri, în viitoarea familie, în Neamul Românesc!

Comunismul a lovit în Biserică, dar s-a îngrijit şi n-a tolerat aspectele pe care le-am enumerat. Suntem într-o situaţie mai gravă decât atunci”.

 

Pr. dr. Cristian Ștefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

Propunerea de înlocuire a „Religiei” cu „Etica şi cultura civică” îi aparţine deputatului Remus Cernea, iar proiectul propus de acesta a trecut tacit de Camera Deputaţilor, însă Senatul este forul decizional.

„Din punctul meu de vedere, orele de religie nu ar trebui predate în mod confesional în şcolile publice, întrucât atunci ele ar reprezenta ore de îndoctrinare religioasă. (...) Îndoctrinarea intensă din şcoli i-a făcut pe unii copii să ajungă, traumatizaţi, la psiholog. Alţii au dezvoltat comportamente intolerante faţă de minorităţile religioase ori cele sexuale. Nu puţini s-au lăsat impresionaţi de poveştile din Biblie despre originea lumii şi a oamenilor, astfel că doar 14% dintre elevii din clasele VIII-XII consideră evoluţionismul corect şi 73% creaţionismul, conform unui studiu efectuat

 

la iniţiativa Guvernului României acum câţiva ani”, explică deputatul Remus Cernea.