Mă tot mir / Un sacrificiu sortit eşecului

Mă temeam că o să-mi strice Elena Udrea previziunile de anul trecut. La vremea aia scriam că Lenuţa o să părăsească PDL-ul, o să intre în fundaţia Mişcarea Populară, care o să se transforme în partid, după care o să candideze la funcţia de preşedinte al statului român. Rămăsese treaba asta cu candidatura neîmplinită şi timpul trece. În sfârşit, Udrea a anunţat că este dispusă să candideze la alegerile prezidenţiale, dacă partidul pe care îl conduce o vrea şi o va vota. O să avem o aşa de mare surpriză când o să aflăm că aproape toţi membrii partidului o vor, încât n-o să ne revenim nici în faţa urnelor.

Cel mai mult îmi plac formulările astea de tot rahatul ale indivizilor, respectiv individelor, care candidează pentru a ocupa diferite funcţii. Dacă nu toţi atunci aproape toţi fac din declaraţia de a candida un act de martiraj. Ei sau ele se sacrifică, de fapt, pentru binele naţiei ăsteia năroade, singurul lor scop fiind acela de a ne scoate din rahat. Nimeni nu-şi doreşte să parvină, să ocupe un scaun bine plătit, să poată face pe urmă niţel trafic de influenţă, să-şi satisfacă orgoliul şi aşa supradimensionat, să conducă cu o morgă importantă grămada de morţi politic cu mâini de cârpe, capabile totuşi să susţină o ştampilă. Nu! Nici vorbă de aşa ceva.

Toţi candidaţii susţin că ei cedează unei dorinţe venite dinspre partid, naţiune, organizaţii, colegii electorale, parohii sau cluburi sportive. Dorinţa de a se căţăra pe culmile puterii le este străină, dar ce să facă dacă supuşii se roagă cu ardoare să accepte candidatura? Ce altă variantă au, în afară de aceea de a accepta? Nici una. Sunt obligaţi sau obligate să accepte acest sacrificiu personal, naţiunea şi dorinţele acesteia fiind mai presus de dorinţa lor firească de a trăi în linişte şi anonimat. Pentru că nu poţi să laşi oamenii să cadă în disperări, depresii nervoase, melancolii de nevindecat, angoase abisale sau, Doamne fereşte, în patima băuturii.

Nu prea cred că o să reuşească Cristi Diaconescu s-o oprească pe Elena Udrea la Colegiul Director al PMP. Cred că jocurile déjà sunt făcute şi voturile numărate. Nu ne rămâne decât să aşteptăm alegerile. Singurul punct din finalul acestui scenariu care n-o să iasă e acela în care Udrea, în calitate de preşedinte al ţării, o să-l numească premier pe… Nu cred că ghiciţi!