• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 27 Iulie , 2016

Mă tot mir / Tăcerea e de aur

S-au găsit nişte cârcotaşi, nişte oameni rău voitori, nişte terchea-berchea fără căpătâi să-i critice pe iubiţii noştri parlamentari, pe care noi, cu tonţii, i-am ales, cu mult drag, să ne reprezinte în Parlament. Zic ăştia că parlamentarii au vorbit de la tribuna Parlamentului destul de puţin, către deloc.

Cinci dintre deputaţi n-au luat cuvântul decât atunci când au depus jurământul şi pe urmă mucles, tăcere totală. Se vede treaba că ăştia cu criticile nu ştiu vorba aia care zice că vorbele-s de argint şi tăcerea e de aur. De aici şi explicaţia pentru tăcerea parlamentarilor, oameni importanţi, care nu se pot ataşa de orice metal, preferând obiectele din aur, dovadă că e aşa stând şi repulsia lor organică pentru brăţările din alt material, chiar dacă-s nichelate ori din oţel inoxidabil. Unul dintre muţii ăştia din Parlament are şi o altă poziţie foarte importantă în cadrul societăţii noastre mutulateral dezvoltate, pentru că este – ţine-te bine, naţiune! – nici mai mult, nici mai puţin, decât finul lui Victor Ponta. Jegosul ăsta, acuma vorbesc despre fin, nu despre naş, a avut tupeul să scoată, totuşi, nişte vorbe pe holurile Parlamentului.

Fenomenul ăsta paranormal, care a demonstrat că bipedul nu-i mut cu desăvârşire, s-a petrecut după ce parlamentarii şi-au votat pensiile speciale. Zicea atunci finul primului plagiator al ţării că „nu putem pune egalitate între demnitar şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic.”Ce vrea să zică acest pulică-frânarul care ne papă nouă banii degeaba?

Pulică-frânarul vrea să spună că egalitatea e o chestie inexistentă şi că toate discursurile despre democraţie şi egalitate sunt apă de ploaie. Pe undeva are dreptate, pentru că nu pot fi eu, un om normal, egal cu unul ca el, un cetăţean anormal, după cum rezultă din declaraţia respectivului.

Eu sunt un om inteligent, cult, frumos, harnic şi degrabă acasă, în vreme ce el e un fel de gunoi genetic, prost, incult, urât, puturos şi curvar umblător prin baruri, de unde şi-a şi racolat o dansatoare pe care a angajat-o la cabinetul său parlamentar. Având în vedere toate aceste deosebiri dintre noi doi, rezultă, fără nici o umbră de îndoială, că, prin comparaţie cu mine, tipul are multiple handicapuri. Poate de aici vine şi nevoia de pensie specială...

Comentariile celorlalți

Christian Colan pe 28.07.2016 la 18:56
Bravo D-le Botiș. Aveți un humor deosebit, chiar atunci când atingeți subiecte serioase /majore. Citesc regulat Gazeta de Maramureș și felicit întreaga echipă redactională pentru calitatea superioară - uneori excepțională - de care dați dovadă.
Ce bine ar fi dacă toți jurnaliștii din România ar lua exemplul d-voastră.
Cu stimă și cele mai bune gânduri,
Christian Colan
Suedia

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.