• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 Aprilie , 2018

Mă tot mir / Despre fotbal şi enigmele lui

Io, ca tot românul, priceput la fotbal şi imparţial, înţeleg foarte mult din sportul ăsta cu băşica şi cu cât înţăleg mai mult, cu atâta pricep mai puţân. Ştiu când îi gol, când îi ofsaid şi când îi fault, am priceput cum stă treaba cu fanta de lumină şi cu cartonaşele galbene şi roşii, că albastre nu-s, da’ alte treburi mi-s neclare şi-o rămas nelă­murite.
Am văzut că-s mulţi jucători cu multe tatuaje şi freze şuie păstă tăt: în Spania, în Italia, în Franţa şi mai ştiu io pă unde, de unde moda asta o prins şi la noi. Asta nu pricep io, că de ce? De ce adică musai trebe unu’ cu moacă de tractorist şi purtător de jambiere, obiş­nuit să-şi lase prima de joc la bufetul gării, să se tatueze pă bulane, pă mânuri, pă gât şi poate şi pă altundeva unde nu să vede, numa’ aşa, de sanchi, ca să se asemene el cu Neymar, cu Messi, cu Sergio Ramos ori cu Ngo­lan? Poate că de aia, ca să fie şi el golan şi să-l iubească gagicile la care le face el cinste cu Cico. Asta-i una la mână.

A doua la mână îi că io nu pricep că de ce la noi mulţi, ca să nu zâc tăţi, patronii de cluburi trebe musai să fie infractori. Bă, numa’ la techerghei le place sportul ăsta la noi? Unu’ mai la locu’ lui, cu serviciu cu normă întreagă la filatură ori la faimar, nu să află să bage bani în fotbal? Adică, cu cât câştigă unu’ din ăsta, nu-i ajung banii nici lui, nici lu’ muierea lui să-şi furajeze pruncii? Păi să se asocieze mai mulţi cinstiţi, ca să facă cât un golan. Nici aşa nu merge? Pă asta o lăsăm încurcată, cum zâc juveţii, că n-avem rezolvare.

Iarăşi nu pricep de ce la noi unul ca Gică Popescu face temniţă, păntru şasă sute de mii de euro furaţi, şi Messi şi Cristiano Ronaldo, păntru cinsprezece milioane de euro furaţi, da-n Spania ce-i drept, nu la noi, nu fac nici o zâ de arest. Că mie nu mi să pare corect. De ce infractorul nost, care-i infractor,
nu-i vorbă, să fie mai fraier decât infractorii lor?

Şi ultima nelămurire pă care o am, mare şi asta: de ce infractorii lor câş­tigă tăt feliul de cupe şi ai noştri nu? De unde vine diferenţa asta, că-n rest îs numa’ asemănări: tatuaje, freze deamboulea, fiţe şi figuri, moace de oligo­freni şi gagice curve au şi ai noştri şi ai lor? Poate să mă lămurească cineva?

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.