• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 6 Februarie , 2019

Lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, urmată de slujba de Te-Deum, după care Preasfinţitul Părinte Iustin a condus şedinţa Consi­liului Eparhial Plenar, iar apoi s-au desfăşurat lucrările în plen ale Adunării Eparhiale.
Bilanţul activităţilor Episcopiei Orto­doxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, structurate pe principalele sectoare de activitate, se prezintă astfel:
Evenimentul anului poate fi considerat, pentru eparhia noastră, alegerea, hirotonia întru arhiereu a Prea Cuviosului Părinte Arhim. Dr. Timotei Bel și instalarea Preasfinției Sale ca Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, la data de 24 iunie 2018, de hramul Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă.

Din rapoartele prezentate de consilierii şi inspectorii de resort, vă aducem spre ştiinţă următoarele:

Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, care cuprinde judeţele Maramureş şi Satu Mare, are un număr de 522.480 de credincioşi, care sunt arondaţi la 83 de parohii urbane şi 379 de parohii rurale cu 31 de filii, deservite de 573 de clerici şi alţi 18 preoţi caritativi, care activează în spitale, penitenciare sau instituţii ce aparţin de Minis­terul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţiei. De asemenea, în cuprinsul eparhiei noastre există viaţă monahală în 30 de mă­năstiri şi 10 schituri. În anul 2018 au fost hirotoniţi întru preot şi diacon un număr de 27 clerici, 134 (56 preoți+78 mireni) de clerici şi personalităţi din rândul mirenilor au fost distinşi pentru activitatea lor în folosul Bisericii neamului nostru românesc, s-au pensionat un număr de 16 preoţi, un preot a trecut la cele veșnice, iar un număr de 10 preoţi au fost sancţionaţi disciplinar. În anul precedent s-au continuat lucrările la Catedrala Episcopală, lucrări care au avut ca obiective finalizarea acoperi­şului cupolei, realizarea soclului şi a con­traforţilor, confecţionarea şi mon­tarea geamurilor, finisajele exterioare până la baza turnului, pictarea cupolei, proiectarea si realizarea instalaţiilor de iluminat, încălzire şi sonorizare.

O realizare de mare importanţă a fost începerea lucrărilor de restaurare a Pa­latului Episcopal din Sighetul Marma­ției, lucrări ce sunt posibile datorită aprobării finanţării, din fonduri euro­pene, a proiectului cu titlul: Conser­va­rea, reamenajarea şi punerea în valoare a Palatului Episcopal din Sighetu Mar­maţiei, cu destinaţia Centrul pastoral-cultural „Sfântul Iosif Mărturi­sitorul”.

Pe cuprinsul eparhiei noastre mai sunt în construcţie 32 de biserici şi mă­năstiri, un sediu de protopopiat şi 12 case parohiale. Sunt în lucru 23 de şantiere de pictură bisericească, în conformitate cu Regulamentul Comisiei de Pictură Bisericească, se efectuează lucrări de restaurare, reabilitare şi consolidare la 3 biserici monument istoric (biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Copalnic Mănăştur, biserica „Sfântul Apostol Petru şi Pavel” Şom­cuta Mare și biserica „Sfinţii Arhan­gheli Mihail și Gavriil” Plopiș), iar la 43 de biserici monument s-au instalat sisteme de alarmă în vederea prevenirii furturilor.

În cadrul „Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918” s-au deschis 3 expoziții: Expo­ziția de icoane Chipuri din veac în veci, ed. a II-a, Arta icoanei – mărturie a unității de neam, limbă, credință și spi­ritualitate românească, expoziția de carte veche Unitatea Neamului în Biserica cea Una și expoziția Sfinții români – ocrotitorii noștri, de la Mănăs­tirea Rohia și realizată în tabăra de pictură de la Mănăstirea Rohiița.

În plan cultural, amintim apariţia, în editura eparhială sau în alte edituri, a 4 titluri de carte. Tot la activitatea editorială, la nivel eparhial, au apărut 7 titluri de reviste eparhiale, teologice şi parohiale şi un supliment de spiritualitate ortodoxă, în colaborare cu săptă­mâ­nalul „GAZETA de Maramureş”. De asemenea, au fost organizate 2 simpo­zioane și un colocviu întru cins­tirea Centenarului și a făuritorilor Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi de la Si­biu, 6 – 9 septembrie 2018, a fost între­gită cu un număr de 80 tineri din Epis­copia Maramureşului şi Sătmarului. Tot sub coordonarea sectorului teologic-edu­ca­ţional, pe întreg cuprinsul epar­hiei noastre s-au desfăşurat un număr de 180 tabere și școli de vară pentru copii şi tineri, unde au participat un număr de 5.700 copii și tineri și 650 de voluntari, iar programul „Hristos împărtăşit copiilor” a fost implementat pentru 4.170 de copii și tineri.

Anul 2018 a fost anul care ne-a oferit prilejul, ca și anii precedenți, să ducem mai departe purtarea noastră de grijă față de semenii noştri aflaţi în situaţii sociale precare și să ne manifestăm faptele milei creștine, întăriţi în convingerea că orice act de milostenie făcut către unul dintre semenii noştri este primit şi răsplătit de Dumnezeu. De departe, cel mai important proiect al Anului Centenar este deschiderea spre funcționare a Centrului Social pentru Îngrijirea Persoanelor în Vârstă „Bunul Samarinean” din comuna Coroieni. Acest Centru Social, în momentul de față, are 19 bunici rezidenți, dar în anul 2019 va funcționa la capacitatea maximă a locurilor, anume 40 de persoane vârstnice, care vor beneficia de îngrijire și de serviciile sociale ale centrului. La acesta se mai adaugă și Centrul de zi „Sfânta Tatiana”, deschis în municipiul Satu Mare.
Episcopia noastră desfășoară prin protopopiate și parohii în fiecare an câteva proiecte sociale cu caracter permanent: Proiectul „Acte de cinstire pentru se­niorii Municipiului”; Proiectul „Cons­truiește o casă, zidește suflete”, care își propune construirea unei case în fiecare protopopiat pentru un caz stringent; Proiectul „Ghiozdanul micuțului creș­tin”, prin care s-au acordat 93.380 lei, reprezentând ghiozdane si rechizite pentru școlari, respectiv pentru 2.160 de beneficiari; Proiectul „Îmbracă un copil de Sfintele Sărbători de Paști”, de care au beneficiat 2.459 de copii și adulți, reprezentând haine și alimente în valoare de 213.001 lei; Proiectul „Oferă un dar de Sărbătorile Nașterii Dom­nului”, prin care s-au acordat cadouri care au constat în alimente și haine, în valoare 418.295 lei pentru 12.845 de beneficiari. De toate activitățile și pro­iectele desfășurate în cadrul asocia­țiilor, parohiilor și mănăstirilor au beneficiat un număr de 29.933 de persoane, iar cheltuielile totale s-au ridicat la suma de 2.264.842 lei. La toate acestea, adăugăm participarea ie­rar­hilor noștri și a 650 de credincioși din eparhia noastră la sfin­țirea Catedralei Naționale din București și la sărbă­torirea Cente­narului Marii Unirii de la Alba Iulia din 1 Decembrie 2018, precum și slujbele de târnosire şi resfinţire de biserici, săvârşite de Preasfinţitul Părinte Iustin sau Preasfin­țitul Părinte Timotei Săt­măreanul şi participarea la diferite ma­nifestări cultural-religioase.
Pentru toate bineface­rile revărsate asu­pra eparhiei noastre se cuvine să mul­ţumim lui Dumnezeu, îndreptându-ne gândurile de preţuire către preoţii, mo­nahii şi credincioşii Bisericii noastre strămoşeşti.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.