Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» deţine în colecţiile sale câteva lucrări semnate Dan Băjenaru, dintre care ultima achiziţie poartă titlul Panoramă băimăreană şi a fost realizată la Baia Mare, probabil în 1926.

Pictorul Dan Băjenaru s-a născut la Piteşti în 11 mai 1900 şi a trăit până în 25 mai 1988, când s-a stins din viaţă la Bucureşti. A făcut parte dintr-o familie cu înclinaţii artistice, tatăl său (Ion Băjenaru) fiind un tenor român din perioada de început a operei în România. Formarea artistică a început-o la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea pictorilor G. D. Mirea şi Costin Petrescu. Din 1927 şi-a continuat studiile la Academia Julian şi Ranson din Paris, iar ca bursier al Ministerului Cultelor şi Artei a studiat la Şcoala Română de la Fontenay aux Roses. Tot ca bursier a lucrat şi la Baia Mare, în verile anilor 1919, 1920, 1922, 1924, 1925 şi 1926.

Debutul artistic s-a petrecut la Paris, cu o expoziţie personală în 1926. Tot aici, în 1927, a expus la Salonul de Toamnă şi în 1937 la Expoziţia Universală. În ţară a expus cu regularitate din 1929, la Salonul Oficial, iar în perioada 1930-1940 a participat la expoziţiile Tinerimii Artistice şi la cele organizate de Grupul Nostru. De-a lungul carierei sale artistice, Dan Băjenaru a avut numeroase participări expoziţionale, atât în ţară, cât şi în străinătate. În anul 1975 i s-a organizat o expoziţie retrospectivă la Bucureşti. A obţinut mai multe premii la participările sale la Salonul Oficial, iar în 1937 a fost distins cu Medalia de argint la Expoziţia Universală de la Paris.

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» deţine în colecţiile sale câteva lucrări semnate Dan Băjenaru, dintre care ultima achiziţie poartă titlul Panoramă băimăreană şi a fost realizată la Baia Mare, probabil în 1926. În momentul zămislirii acestei opere, chiar dacă pictorul se afla la puţin timp după terminarea Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, principiile academiste promovate în şcoală nu l-au influenţat în mod hotărâtor pe tânărul pictor dornic să experimenteze; demersul său pictural etalat în această reprezentare are ca rezultat o imagine plastică modernă pentru acea vreme, ce aduce mai mult cu stilistica picturii de sorginte postimpresionistă, ca rezultat al continuării şi dezvoltării traseului evolutiv deschis de impresionismul românesc.

Imaginea tabloului prezintă un peisaj, în al cărui fundal se distinge o aglomerare de construcţii citadine în amestec alternativ cu zone de vegetaţie, peisaj care devine băimărean prin sublinierea, scoaterea în evidenţă prin contrast valoric a unui element imagistic uşor recognoscibil şi des folosit de pictorii care au lucrat la  Baia Mare, «Turnul Ştefan». Cadrul natural, ales cu inspiraţie de pictor, decupează peisajul şi generează un spaţiu plastic cu o structură compoziţională deschisă pe toate laturile tabloului.

Din punct de vedere al mişcării, direcţiile fundamentale care alcătuiesc osatura structurii compoziţionale sunt două; orizontala desenată de grupul cvasicompact al clădirilor şi verticala turnului, care sunt definitorii pentru preponderenţa caracterului static al ansamblului compoziţional, chiar dacă imaginea tabloului mai este brăzdată şi de câteva curbe, oblice şi linii frânte, care dinamizează spaţiul plastic în interiorul lui, dar acestea nu au puterea de a schimba fundamental structura mişcării compoziţiei.

Spaţiul pictural este tratat unitar, în cheie modernă, în deplină armonie cromatică şi valorică, fără să folosească contraste exacerbate. Efectul vizual, aparent de altfel, este aplatizarea reprezentării adâncimii spaţiului. Conştient de acest aspect,

Dan Băjenaru nu renunţă la tridimensionalitate şi reuşeşte să realizeze perspectivarea spaţiului prin redarea succesivă a maselor compoziţionale constituite în cel puţin şase planuri orizontale care sunt amplasate de jos în sus, unul în spatele celuilalt. Posibilitatea dispunerii acestor planuri este facilitată de reprezentarea imaginii plasice într-o desfăşurare pe orizontală care este definitorie şi fundamentală pentru structurarea compoziţiei.

În mod particular, „lectura” picturii începe din partea dreapta-jos a spaţiului plastic, pe direcţiile curbe şi convergente care desenează malurile Săsarului şi ne conduc privirile spre primul centru de interes al compoziţiei, reprezentat de arborele situat pe malul apei în partea stângă a tabloului.  De aici, sensul de citire rămâne tot ascendent, dar îşi schimbă direcţia şi continuă de la stânga spre dreapta până la principalul centru de interes al spaţiului plastic, care este Turnul Ştefan, element definitoriu pentru topografia locului. Pictorul simte „greutatea” creată în partea stângă a tabloului şi pentru a echilibra ansamblul compoziţional, creează un al treilea centru de interes în partea dreapta-sus, unde este redată coroana unui copac ce este pictată, prin excepţie, într-un verde foarte închis care provoacă prin contrast valoric o contragreutate care aduce echilibrul necesar spaţiului plastic.

Cromatica lucrării este construită pe o schemă a dublelor complementare (roşu-verde şi albastru-oranj), în care verdele este dominant, fiind prezent pe suprafeţe mai întinse şi în multiple variante de nuanţări şi grizări. Celelalte trei componente cromatice sunt prezente pe suprafeţe mai restrânse, dar chiar şi aşa,  ele sunt prezente tot sub forma nuanţărilor şi grizărilor. Accentele de tente pure lipsesc cu desăvârşire. Senzaţia de lumină blândă şi caldă de vară care domină întreaga imagine a tabloului este dată de folosirea cu preponderenţă a amestecurilor de verde, care prin nuanţări succesive devine cald. Acest aspect coroborat cu  unitatea valorică a redării registrului terestru, conferă întregului un acord armonic desăvârşit.