Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 30 Ianuarie , 2023

Laurențiu Bogatu, renumit geolog, despre mineritul neferos, despre Roșia Montana și mineralele rare din Maramureș

de Nicolae Teremtus

 Vă prezentăm un interviu interesant, în exclusivitate, cu unul dintre specialiștii geologi care au fost în zona deciziilor importante pentru mineritul neferos. Chiar dacă explicațiile geologului Laurențiu Bogatu par prea tehnice, altfel nu se poate expune corect situația, ele ne arată fața nevăzută a deciziilor din mineritul neferos, în decursul anilor.


Laurențiu Bogatu este doctor geolog și încercăm să prezentăm o scurtă parte din CV-ul lui.

În prezent, este președinte la Federația patronală PATROMAT și vicepreședinte la Confederația CONPIROM. Este expert, specialist tehnic, atestat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Geolog. A lucrat la Avizarea, urmărirea, execuția de proiecte finanțate de Banca Mondială. A fost director general al Direcției generale de inspecție şi supraveghere a activității miniere şi a operațiunilor petroliere, a avut activitate de conducere, coordonare şi control la ANRM, a coordonat activitatea de control asupra respectării legislației în domeniul exploatării şi valorificării resurselor minerale, a condus şi coordonat activitatea de cercetare şi proiectare pentru valorificarea resurselor minerale la IPROMIN - Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere Bucureşti.
A terminat facultatea în Iași. Este doctor în ştiinţe geologice, cu calificativul CUM LAUDE.

Sunt doar câteva din funcțiile deținute în lunga și laborioasa activitate a geologului Laurențiu Bogatu. De asemenea, a avut o activitate editorială foarte bogată în țară și străinătate. A publicat peste 35 de lucrări personale sau în colectiv, lucrări de referință în geologia românească și în minerit și alte resurse minerale. A participat la expoziții și sesiuni de comunicări în toate colțurile lumii.
În curând, sperăm să vă prezentăm un alt material interesant despre mineritul neferos.            

    
Reporter: Ce  se mai poate spune despre cercetarea geologică?
Laurențiu Bogatu: Prin legislația din domeniul resurselor minerale dată prin Legile minelor nr. 61/1989 și nr. 85/2003, se stabileau condițiile pentru activitatea de cercetare geologică (prospec­țiune, explorare, explorare  experimentală), pe bază de Permis de prospecțiune, respectiv Licență de explorare, eliberate de autoritatea competentă: Agenția Na­țională pentru Resurse Minerale (ANRM).
În ultimii doi ani, sunt constituite trei liste cu solicitări de perimetre pentru a fi date în explorare, dar nu au fost scoase la oferta publică, practic această activitate este blocată fără un motiv legal.
 
Rep.: În Baia Mare, a existat un Institut de Cercetări Geologice, renumit în țară și dincolo de granițe. Mult timp s-a vorbit în Baia Mare despre hărțile geologice ale României, implicit ale Maramureșului, cu rezervele de aur și argint. Când a fost vândut Institutul pentru o sumă modică, se spune că acele hărți au dispărut. Știți ceva despre toate acestea?
L.B.: Informațiile, datele, docu­mentațiile deținute de toate institutele de cercetare minieră cu capital de stat, aferente resurselor minerale de la Baia Mare, Deva, Cluj, Craiova, Petroșani, după privatizare au fost în custodie în baza contractelor cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale o perioadă de timp, după care au fost preluate de ANRM pe bază de procese-verbale.
În prezent, datorită mutării sediului ANRM, care deținea în locația respectivă și spații pentru arhivare, toate informațiile, datele și documentațiile privind resursele minerale din România, substanțe solide, ape minerale, rare și disperse, uraniu, țiței și gaze naturale, arhivate din perioada anilor 1930 până în anul mutării 2009, au fost dispersate în mai multe locații din București.
Rep.: Ce se poate spune despre închiderea mineritului neferos?
L.B.: La sfârșitul anului 1990,  în evidența  fondului național de resurse/ rezerve neferoase erau:
-minereuri cuprifere - 900 mil. tone;
-minereuri polimetalice (Pb – Zn) - 90 mil. tone, cu următoarele cantități de produse miniere neferoase:
-concentrate de cupru - 32,0  mii tone;
-concentrate de Pb - 25,1 mii tone;
-concentrate de zinc - 3,6 mii tone.     

În prezent, activitatea de exploatare – valorificare pentru neferoase se mai face la Cupru-Min Abrud, Mănăilă, jud. Suceava și Băița SA, jud. Bihor.

Rep.: După ce România a intrat în structurile UE, una din condiții a fost reducerea sau închiderea mineritului neferos? Aici sunt discuții cu privire la cererile  instituțiilor europene. Unii spun că au solicitat închiderea totală, alții că s-a cerut reducere și eficientizare, eliminarea subvențiilor. Ce puteți să ne spuneți despre toate acestea? Până la urmă, mineritul neferos din nord a fost închis total. S-a  spus că rezervele de aur și argint sunt reduse și nu mai merită exploatarea. Pe orizontală s-au închis multe întreprinderi din Baia Mare și alte locuri. Din 2007, Maramureșul trăiește din amintiri. În ultimii ani, cei care au condus Ministerul Economiei sau Industriilor, după caz, au tot afirmat că se va deschide Remin. Ceea ce nu s-a întâmplat. Credeți că mai există vreo șansă ca mineritul maramureșean să fie redeschis, mai ales că nu mai există flotații, uzine de preparare, nici măcar unde să  se depună sterilul din posibila producție? Ar fi o soluție ca minereul exploatat să fie vândut așa. În China, de exemplu?
Ce puteți să ne spuneți despre situația  rezervelor din subsolurile maramureșene. Rezervele de aur, argint, cupru, plumb? Ar mai fi rentabile exploatării miniere?

L.B.: Închiderea activității miniere a fost stabilită înainte de aderarea la UE, deoarece toată activitatea de exploatare a resurselor minerale era subvenționată (fără apele minerale,  sarea, rocile utile - dure, carbonatice, nisipuri și pietrișuri, argile, etc. - utilizate în fabricarea  materialelor de con­strucții).
Mai întâi, s-a acționat prin prezentarea unor proiecte pentru obiectivele miniere care la data respectivă, prin programe de investiții, urmau să devină rentabile și propunerile de închidere a unor mine care nu ar fi putut deveni rentabile.
Trebuie precizat că rezervele de minereu de neferoase, deși din punctul de vedere al cantității prezentau un grad de asigurare la producția programată, asigurator, dar exista problema conținu­turilor reduse în substanța utilă, cât și a condițiilor tehnico- economice de exploatare dificile față de ex­ploatațiile din lume.
Totodată, la timpul respectiv, prețurile la metalele neferoase pe piața mondială erau de trei ori mai mici decât cele practicate în prezent.
În principal, în anul 2007 au fost închise mineritul neferos și metalurgia cu justificarea ca, fiind cerința UE, să ne aliniem la țările din Uniune care exploatează responsabil fără subvenții.
În momentul de față, Perimetrele cu licențe de exploatare de neferoase și auro-argintifere ale C. N. M. P.N. REMIN SA nu pot fi puse în exploatare din cauza:
- cantităților reduse rezerve minerale;
- investițiilor cu valoare mare care nu pot fi recuperate în decursul exploatării;
- nu există instalații de preparare pentru obținerea de concentrate vandabile;
- nu există  posibilitatea aprobării unor iazuri de decantare;
- nu există industrie metalurgică pentru procesarea concentratelor de neferoase;
- nu este lămurită situația terenurilor aferente perimetrelor de exploatare.
    
Rep.: S-a vorbit foarte mult și despre metalele rare care s-ar afla în producția  scoasă până la închidere. Existau aceste metale  rare? Unde s-ar afla în mineritul românesc astfel de metale rare?
L.B.: În zona  bazinului minier Baia Mare, s-au identificat pentru substanțele  Staniu, Bismut, Cobalt, Galiu, Germaniu, Hafniu, conținuturi  informative  în g/t,  în concentratele  obținute din procesul de preparare pentru substanțele principale, și nu pot constitui premisele unor obiective de investiții în domeniul minier.
Situația  resurselor/ rezervelor de minereuri rare și disperse (molibden, niobiu, tantal, litiu și pământuri rare) și minerale critice din Ro­mânia,  privind  informații, date, documentații confirmări, înregistrări în evidențe, în România:
- Rezerve de  Molibden și Wolfram, la Mraconia;
- Rezerve de Bor, la Băița Ștei;
- Rezerve de Molibden  și Pământuri rare ușoare (Lantanide), la Jolotca;
- Rezerve de șisturi cu grafit, la Baia de Fier;
- Rezerve de dolomit cu brucit Mg (OH)2, în mai multe locuri.

În anul 1986, au fost predate pentru exploatare Întreprinderii Metalelor Rare: 1,5 mil. tone de rezerve pământuri rare, în zona Jolotca, iar la 01.01.1991 au fost raportate  21,1 mil. tone rezerve geologice de pământuri rare (lantanide. Molibden, Ilmenit), cu cercetare geologică - economică - tehnologică finalizată.

Rep.: Ați fost la curent cu situația controversată de la Roșia Montana. Acum este pe rol, la Comisia de Arbitraj Internațional din SUA, un proces între statul român și RMGC. Compania canadiană cere daune de 4 miliarde dolari pentru că nu a fost lăsată să lucreze la Roșia Montana. Ce credeți despre această situație?
L.B.: Blocarea proiectului Roșia Montana a avut următoarele etape:
I. Preluarea de către Ministerul Culturii a Muzeului Aurului Brad și a Muzeului Mineritului Aurifer din Roșia Montana de la CNCAF SA Deva:
a. Memorandumul cu tema:  „Luarea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural național mobil gestionat de muzee administrate de societăți comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Economiei”, inițiat de Ministerul Culturii și aprobat în ședința  Gu­­vernului din 04.07.2013;

b. Prin avizarea proiectului de Ordonanță de urgență cu aprobarea de preluare de către Ministerul Culturii a Muzeului Aurului Brad și a Muzeului Mineritului Aurifer din Roșia Montana de la CNCAF SA Deva, pentru constituirea  unui Muzeu Național.

c. Se bloca activitatea de exploatare și valorificare a aurului și argintului din toată Cariera ORLEA de 39,8 mil. tone, care reprezintă  18,5% din rezerva totală de minereu de la Roșia Montana, (cca 50,0 tone aur și cca 90,0 tone argint), pentru indiferent cine va face exploatarea (titularul actual de licență sau statul român), cu reducerea duratei de exploatare a zăcământului de la 16 ani la 11 ani. Astfel, Cariera ORLEA, conform Studiului de fezabilitate, intra în exploatare în anul care urma.

d. La calcularea volumului de rezerve minerale  auro-argentifere și în analiza  Studiului de fezabilitate de la Roșia Montana nu s-a avut în vedere protejarea perimetrului Muzeului Mineritului Aurifer din Roșia Montana, în suprafață de cca  5000 mp și în adâncime: cota  galeriei de + 725m din planul înclinat, acesta fiind incluse în pe­ri­metrul actual al Carierei ORLEA, deoarece în derularea cercetării geologice și întocmirea Programul de exploatare a rezervelor din Studiul de fezabilitate și Planul de dezvoltare, nu a existat nicio restricție legislativă.
Această acțiune nu s-a materializat, prin preluarea Muzeului de către Ministerul Culturii.

II. Includerea obiectivului pe lista UNESCO:


a. Pe  facebook,  d-l Vlad Alexandrescu (ministrul Culturii – guvernul Cioloș) a  trasat un cerc în jurul zonei centrale a satului Roșia Montana, ca fiind zonă protejată în vederea includerii pe lista UNESCO, care prevedea și o parte din perimetrul carierei Roșia Poieni și una din haldele de steril ale acesteia, ulterior această zonă fiind exclusă.
b. Dosarul Roșia Montana a fost depus la UNESCO  în 4 ianuarie 2017 de către d-na Corina Șuteu la conducerea Ministerului Culturii și a fost aprobat numai  de  prim-mi­nistru, fără să fie asumat de guvernul României.

III. Amânare

a. Guvernul PSD, care a urmat  guvernului Cioloș, a solicitat la UNESCO amânarea cu 3 ani a discutării cererii referitoare la zona Roșia Montana, pe motivul de a se aștepta sentința în litigiul arbitral dintre Gabriel Resources și statul român, de la ICSID Washington,  proces încă în pronunțare, pentru încălcarea unui agrement între guvernul Canadei și cel al României de reciprocitate în investiții.

IV. Revenire în susținerea înscrierii


a. Guvernul Ludovic Orban, la cererea USR-PLUS și PNL, a solicitat la UNESCO repunerea do­sa­rului pe rol, fără să țină cont de amânarea de 3 ani dispusă.
b. În dosarul depus la UNESCO în 2017, au fost  introduse în aria protejată peste 1000 de ha descărcate de sarcini arheologice, prin 11 certificate de descărcare arheologică emise de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu din subordinea Ministerului Culturii, care se suprapun perfect peste zăcământul aurifer, fiind evident că inițiatorii au premeditat acest lucru, câtă vreme o zonă descărcată arheologic nu mai prezenta interes.

V. Înscriere pe lista UNESCO

f. În proiectul de hotărâre a UNESCO se arată că, prin listarea zonei Roșia Montana la patrimoniul mondial, „proiectul de exploatare auriferă inițiat în 1997 de Statul Român este practic expropriat”.
a. Prin listarea la obiective­le UNESCO a  zonei Roșia Montana, statul român va pierde procesul cu Gabriel Resources, cu daune de 4,4 mild. USD și va susține lucrări de investiții de cca 500 mil euro pentru reamenajarea unei zone fără nicio valoare arheologică.
b. USR-PLUS a insistat ca premierul Florin Câțu să nu retragă dosarul Roșia Montana de la UNESCO, iar acesta a declarat: „că se  gândește la o soluție rezonabilă, care să protejeze zonele de sit arheologic de la Roșia Montana, dar să permită exploatarea zăcământului aurifer pe zonele unde s-a ridicat protecția”. Aceste declarații au stârnit proteste din partea USR-PLUS. Și cam atât.
Cantitățile de metal de la Roșia Montana de 314 tone aur și 1480 tone argint nu se vor putea valorifica atât timp cât zona este în lista cu obiectivele UNESCO.

Rep.: Care sunt principalele dificultăți pe care le întâmpină producătorii din minerit și cei de agregate minerale?
L.B.: În acest moment, activitatea de extracție și prelucrare a agregatelor minerale se desfășoară în condiții destul de dificile, în primul rând din cauza dificultăților întâmpinate în procesul de autorizare, dar și pe fondul lipsei de predictibilitate în ceea ce privește regimul juridic și cel fiscal aplicate acestui domeniu.
Actuala legislație din România privind procedurile de autorizare a lucrărilor de exploatare a resurselor minerale este greoaie și incoerentă. Termenele necesare pentru parcurgerea procedurilor de reglementare sunt extrem de lungi și impredictibile. În plus, legislația existentă nu asigură nicio garanție/ drept de preemțiune privind accesul la terenurile cu resurse minerale cercetate și omologate. Pro­­cedurile privind schimbarea destinației terenului sunt costisitoare și greoaie, iar în unele situații (pășune, fond forestier) aproape imposibile. În plus, pot apărea o serie de restricții (arheologice, de mediu, hidro etc.) care nu țin cont de pre-existența unor licențe de exploatare pe zonele respective.